si n-am sa-i primesc in casa, daca de asta va fi nevoie ca sa ma asigur ca isi petrec zilele frumoase de vacanta batand mingea pe afara.
Ma intrebam ieri, in timp ce Irina Camelia Begu castiga in fata italiencei Corinna Dentoni la BCR Ladies Open, cam ce i-ar trebui unui copil ca sa ajunga sportiv de performanta.
Cred ca e important sa iti setezi ca obiectiv performanta de la o varsta cat mai mica daca iti dai seama ca iti place un anumit sport. Apoi, daca ai noroc de niste parinti care sa te incurajeze si de antrenori buni, sansele sa te tii de sportul ala – fie el tenis sau altceva – cresc. N-am practicat niciodata, dar cred ca tenisul e unul dintre sporturile in care calitatea antrenorului conteaza la fel de mult ca ambitia jucatorului. Mai ramane problema banilor, pentru ca nu ai sa poti practica tenisul daca locuiesti intr-un orasel sarac, fara teren si nu iti permiti o racheta, daramite un antrenor. Cu toate astea, nu cred ca tenisul e un sport rezervat celor cu bani, pentru ca stiu exemple de cluburi sportive sau scoli unde elevii sunt antrenati gratuit de profesori.
Imi place sa vad copii care fac sport. Si ma sperie diferenta dintre niste copii “normali” (aia oleaca rasfatati, pe care parintii nu ii mai pot ridica din fata calculatorului) si pustii care, la 10-12 ani, merg pe baza sportiva si sar la groapa, sar cu prajina sau alearga de viteza si rezistenta. De asta zic ca trebuie putina determinare si placere, iar la astea contribuie enorm educatia primita de la parinti si sustinerea lor.
Cand eram mici, ai mei se cam contraziceau cand venea vorba de modul in care eu si sora-mea ar trebui sa ne consumam energia: tata zicea judo si mama zicea balet. A ramas baletul timp de cativa ani. Dar unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-a intamplat a fost faptul ca unchiul meu m-a invatat sa arunc la cosul de baschet cand abia stiam sa citesc. De baschet m-am tinut pana am terminat liceul si joc si acum cu placere. Iar in liceul militar nu aveam cum sa evitam sportul, nici cand voiam. Ne antrenam si pentru alea 3 ore de educatie fizica pe saptamana: ca sa luam normele, alergam si faceam flotari in fiecare seara. Pe langa asta, puteam practica orice sport voiam, organizat sau dezorganizat si chiar eram incurajati sa o facem.
Asa ca, atunci cand va fi vremea, copiii mei vor primi cate o minge si vor fi pusi sa se descurce cat mai bine cu ea. Si mi-ar placea sa plece dimineata de acasa cu un sandvis si o sticla cu apa si sa joace baschet, fotbal sau ce-or vrea ei pana seara, cand nu mai vad mingea. Sa uite de foame si sa-mi vina acasa murdari, juliti, obositi si veseli. Cum faceam noi.
Nu stiu cat de buna e idea asta cu bataia. Mai bine il indrumi tu din umbra catre un sport. Asa o sa aiba impresia ca el a ales.
Daca o sa am fata o sa fie Dans Sportiv, baletul e mult prea restrictiv. Daca o sa fie baiat, Inot sau Polo pe apa si ceva arte martiale.
Dan, nu ma referean la bataie in adevaratul sens al cuvantului 🙂 Cred ca e fain pentru o fata sa faca dansuri, iar daca as avea baiat l-as da la judo, o combinatie f buna intre a invata sa te aperi si a invata sa pierzi.
aaaahhhh, promiti? :))))
nu stiu ce ar trebui sa promit, dar as vrea sa le placa sportul 🙂
Iti spun din proprie experienta ca Polo-ul pe apa te dezvolta si te pregateste pentru orice alt sport.
cred. am vazut si eu cum arata jucatorii de polo 😀
Judo si balet! Bun titlu de blog
“Cred ca e important sa iti setezi ca obiectiv performanta de la o varsta cat mai mica daca iti dai seama ca iti place un anumit sport”.
Carmen, fraza de mai sus, citată din articolul tău, mă face sa zâmbesc, pentru că mi se pare ridicol să crezi că un copil de 6,7 sau chiar 13 ani poate ști sau intui – cu precizie chirurgicală, cum pretinzi tu – care îi va fi direcția în viață, astfel încât să își “seteze ca obiectiv” performanța. Hai să fim serioși: sunt oameni de 20-25 de ani care habar n-au care le va fi obiectivul în viață, și nici măcar nu poți să-i acuzi. În rest, aș putea fi de acord (dacă m-aș strădui) cu o mulțime de detalii dintre cele scrise de tine în această postare, dar mi se pare că ipoteza inițială este complet eronată. Chiar și pretenția că părinții ar putea ști care va fi obiectivul copiilor în viață mi se pare ridicolă… Scuze că m-am băgat în discuție!
N-ai de ce sa iti ceri scuze, toata lumea era invitata la discutie. Eu voiam sa spun ca in momentul in care descoperi ca iti place un anumit lucru inca de cand esti mic, e important daca iti dai seama inca de atunci ca vrei sa faci performanta in lucrul ala. Nu mi se pare cu nimic gresit ca orice om, fie el copil, tanar sau adult (parinte) nu stie ce sa faca sau macar daca vrea sa faca ceva anume in viata. Eu sunt un bun exemplu in sensul asta: balet, baschet, vioara, liceu militar de mate-info, jurnalism. Dar daca mi-as fi dat seama la 5 ani ca imi doresc sa devin balerina profesionista, mi-ar fi placut sa ma sustina parintii si sa muncesc, iar sansele sa ajung acolo ar fi crescut. Asa, a fost doar un hobby la care am renuntat din diverse motive.
Eu o să îi trimit la mama, să îi bată ea. 😀
F fain! Eu voriam sa-i invat sa-i bata ei pe altii 😉
Intr-o societate in kre singurul sport il reprezinta alergatul pe tastatura (ma refer in extremis la kpitolul amatori, jtiu si yo k exista sporturi de performanta), fie ea de pc sau de telefon, ai mare dreptate in ceea ce afirmi. ma gandesc la mn knd umblam q prieteni mai mari kre imi pareau giganti, dc? pt k ei faceau exact ce-ti doresti u de la copiii tai, bateau mingea toata ziua, isi fentau parintii sa plece la “baie” sau iarna plecau infofoliti la derdelus q sania si se intorceau uzi loark seara gandindu-se amuzati la disqrsu’ q “no sa mai pupi tu iesit din ksa, pai la ora asta se vine?”. vad copii kre nu stiu sa alerge, tineri kre la 20-25 de ani invata sa mearga pe bicicleta in parc, e tragic asa k da, dak o sa fie nevoie o sa-ti urmez sfatu’, ii bat si-i dau afara din ksa dak asta e necesar k sa-si petreak zilele pe afara! Nu va obositi sa-mi spuneti k nu jtiu sa scriu romaneste, prescurtarile sunt pt k asa am kf si dak voi aveti o pb q asta, nu le folositi!
Catalina, daca vrei, ma ocup eu si de ai tai.
Paul, cred ca e bine si asa 🙂
Iordane, s-ar intelege ce scrii daca ai folosi toate literele unde trebuie.
Un mare avantaj ar fi sa-ti cresti copiii intr-o localitate in care nu exista Mc. =D
Cat despre obiectivele copiilor, sper ca nu-ti doresti o fetita care sa viseze ca nu e mutant daca-i place prea mult cum joaca Belodedici (hahahah. mdah. ). Iti doresc un copil care sa anticipeze cumva dead end-urile, care sa gaseasca ceva care-i place, dar care sa se tina si de scoala, “in caz de doamne-fereste”. Iti doresc copii care sa se dedice unui sport, dar care sa fie totusi constienti ca au nevoie si de un plan B – un plan care totusi sa nu le umbreasca pasiunea pentru sport.
Iti doresc un cuib de genii, de copii inspiratii, cred.
mersi, sandy. Ai dreptate despre planul B. Partea buna e ca in copilarie avem planuri de la A la Z. Dar tocmai de asta e greu sa ne dam seama inca de atunci ca vrem sa facem ceva anume. Oricum, daca ai mei o sa comenteze, ii trimit in military camp la tine, sa-i scoti la alergat 🙂
E destul de bine,zic eu,cum vrei sa-ti educi copiii in legatura cu sportul. Dar te-ai gandit ca nu o sa le placa mingea,sau ca vor sa invete,sa se apuce de cantat si alte chestii?
Tocmai despre asta e vorba: ma intrebam ce i-ar trebui cuiva ca sa devina sportiv de performanta. Nu-mi doresc neaparat asta pentru copiii mei, e treaba lor daca vor sa se faca fizicieni sau cantareti. Dra mi-ar placea sa mai iasa si la o miuta din cand in cand 🙂