…sunt deadline-urile scurte. Povestea sta in felul urmator: clientul isi aminteste ca are nu stiu ce eveniment si are nevoie de un spot/print/orice alt material pana maine. Agentia zice “da”. Asta inseamna ca un director de creatie, unul sau mai multi copy, unul sau mai multi art directori, unul sau mai multi DTP-isti, un account, eventual un trafic o sa-si dea programul peste cap ca sa faca loc noului proiect. In cazuri mai dificile, se poate lasa cu ore peste program pentru toti cei de mai sus sau cu amanarea altor task-uri si aglomerarea lor in zilele urmatoare.
E o problema cu care cred ca se confrunta toate agentiile, indiferent de specific. Si nu e mereu vina clientilor, sunt convinsa ca afla si ei tarziu uneori despre ce au de facut. Intotdeauna se gaseste cineva care sa ceara ceva bun, mult si rapid. Dar primeste bun, mult si rapid sau nu?
Mie mi se pare ca prea multe “da”-uri in situatii de genul asta ii invata cam prost pe clienti. Se obisnuiesc sa trimita in ultima clipa si le merge pana cand agentia spune “pentru asta nu am timp” si se nimereste sa fie o chestie importanta si urgenta.
Intrebarea mea este: voi cum procedati? Acceptati daca e client important? Acceptati “doar de data asta“? Va dati peste cap acum, ca sa puteti cere si voi ceva mai tarziu? Sau refuzati politicos, ca sa “educati” clientul ca nu asa se munceste si ca nu ar trebui sa conteze pe voi pentru task-uri de azi pe maine? Cum e: prost e cine cere sau cine da? La voi care sunt variabilele?
Prin alte orașe umblă o vorbă când te întreabă un furnizor când ai nevoie de produs/serviciu/chestie să fie gata. Cum când, ar trebui să fie gata ieri.
Personal cred că există și cazuri urgente, situații extraordinare, dar ar trebui să fie excepția și nu regula.
Mie chiar mi s-a intamplat sa-mi spuna fosti colaboratori ca au nevoie de ceva pana ieri 🙂 Dar mai demult, cand eram in presa. Cat despre situatiile extraordinare, sunt de acord. Mai pun la socoteala importanta clientului.
Oamenii se întind atât cât le permiţi. Şi eu aş merge la dealer să cer o maşină gratis, dar cum nu merge, mă adaptez. Publicul, părinţii, consumatorii şi clienţii se educă 🙂 Gg! Mi-a plăcut articolul!
Cred ca parintii se educa cel mai usor :). In rest, usor de zis, greu de facut. Mai ales daca restul pietei nu participa la asta si accepta tot ce prind.