Cred ca rusinea, ca un soi de umilinta publica, are unul dintre cele mai importante roluri cand vine vorba despre corectarea comportamentului nostru. Ne e rusine sa aruncam pe noi o fusta scurta combinata cu un decolteu, ne e rusine sa ii spunem cuiva ce credem, ne e rusine sa fim vazuti intr-un loc anume sau intr-un fel anume.
Iar asta se aplica foarte bine si profesional. Cand nu putem da totul sau cand tot ce putem da e destul de putin, ne straduim sa nu ne facem de ras.
Textul, propunerea, reclama, layoutul, desenul, postul pe blog, fotografia, raportul si toate celelalte rezultate ale muncii noastre vor fi gata si vor fi folosite, intr-un fel sau altul. Dar vrem respect din partea celorlalti pentru ce suntem si ce facem, asa ca incercam sa fim macar pe linia de plutire. Asta nu inseamna mediocritate, pentru ca linia de plutire e un standard pe care ti-l impui si poate fi destul de inalt.
Insa ca sa te faci de ras nu trebuie sa faci tu neaparat vreo greseala, ci sa ii pui pe altii sa le faca. Iar ei se pot face de ras in numele tuturor, cu buna stiinta, fara vreo putere (sau dorinta) de a se impotrivi. Iti fac brandul de rusine, fie ca e vorba de tine, ca persoana, fie ca brand pe care il reprezinti.
Inamicul numarul 1 e faptul ca vorba se duce. Iar lucrurile negative – momentele in care te faci de rusine – vor circula mai repede si pentru mai mult timp decat cele in care te-ai descurcat exceptional. Sigur, scaparile rare se uita. Dar se poate sa ajungi sa te obisnuiesti cu scaparile si sa ti se para totul in regula.
Asa ca, dragi branduri, cand nu mai aveti haine curate, e mai bine sa stati cuminti in casa, decat sa iesiti afara in fusta mini, cu tocuri si cu decolteu. Si nu, nu-i ok sa ii puneti nici pe altii sa iasa asa pentru voi. Ca va rade lumea.
Frumos articol…mare lucru sa ai rusine
!