Amnezie fotografica. Povestea unor amintiri pierdute

Cand eram mica, mamaia avea acasa o comoda veche, din lemn cu miros de casa de bunici. In sertarul din dreapta jos stateau pozele familiei. Cu mama cand era mica, pe sanie, cu unchiul meu student, cu pantaloni evazati si motocicleta.

Altele erau cu bunicii mei in tinerete, la nunti, botezuri si petreceri campenesti, stand la un pahar cu prieteni si rude pe care nu le-am cunoscut niciodata. Era acolo chiar si celebra poza cu mine la un an, “chelie butelie”, cu sireturile in gura, poza pe care o are si acum tot familionul in biblioteca.

Dar fotografia care ma fascina cel mai tare era una foarte veche si mirosea a carte de anticariat. Bunica mea si cele doua surori ale ei aveau 17-20 ani si se fotografiasera in haine de sarbatoare impreuna cu parintii lor (strabunicii mei, pe care nu i-am cunoscut).

Trebuie sa fi fost pe la mijlocul anilor ’40, iar hainele de sarbatoare erau mai simple si mai saracacioase decat le spune numele. Doar strabunicul era imbracat intr-un costum elegant, dar n-as putea sa zic ce culoare era, ca singurele nuante ale fotografiei erau galbenul si negrul ingalbenit. Poza era decolorata si cu marginile drepte, pe cand celelalte, din tineretea urmatoarei generatii, aveau marginile acelea albe si zimtate.

In poza, bunica si surorile ei erau domnisoare. Nu-si imaginau ca o nepoata curioasa o sa gaseasca vreodata fotografia si o sa inceapa sa puna intrebari tuturor: dar de ce va imbracati asa? dar cum era la Turnu Magurele? dar de ce v-ati mutat? dar cu ce se ocupa strabunicul?

Acum vreo doua luni, mama mi-a dat o veste proasta. Comoda veche, depozitata dupa moartea buncii intr-o boxa, fusese distrusa de carii. Asa ca niste oameni mai putin atenti au aruncat-o, cu tot cu o buna parte din mostenirea fotografica a familiei, stransa in sertarul din dreapta, jos. Nu mi-a venit sa cred. M-am gandit ca s-au dus si pozele acolo unde s-au dus si oamenii din ele. Chiar ma simteam de parca mi-ar fi intrat hotii in casa si-ar fi furat tot ce-au putut cara.

Si mie mi se intampla acum sa mai pierd fotografii. Dar nu pierd sertare, ci foldere. Nu kodak-uri, ci jpeg-uri. Toate fotografiile pierdute sunt momente de care o sa-mi fie dor. Se zice ca fotografiile sunt pentru oameni cu memoria proasta, dar cred ca ele ne ajuta sa completam amintiri. Sa lipim o atmosfera si o imagine unui moment de care am uitat pe jumatate.

Daca vreti sa va pastrati pentru totdeauna acel “eu” din martie 2012, va recomand sa mergeti intre 1 si 8 martie la Foto Union. Cristi Sutu si Radu Badoiu asteapta toate doamnele si domnisoarele la Portret de Femeie, pe str. Sagetii, nr. 6, intre orele 18.00 si 22.00. Sedinta foto e gratuita si accesorizata de Pepsi, iar distractia este inclusa.