Cursuri gratuite la Stanford si Princeton

Doi profesori de la Stanford au avut o initiativa pe care o asteptam de mult – cursuri gratuite, online, pentru oricine. Asa a aparut Coursera, o platforma care ofera cursuri de la cateva dintre cele mai importante universitati americane.

Acum, pe platforma exista in jur de 40 de cursuri din diferite domenii, tinute de profesori de la Stanford si de la alte universitati de renume cu care creatorii platformei au incheiat parteneriate – Princeton, University of Pennsylvania, Berkley si University of Michigan.

Domeniile variaza de la computer science, medicina si sociologie pana la literatura. Exista chiar si cateva cursuri legate de online si social media, cum ar fi Social Network Analysis  si Networked Life. Cursurile dureaza de la 4 la 12 saptamani, iar pe platforma gasiti prezentarea fiecaruia: despre ce este vorba, data la care incepe predarea, cate ceva despre profesor, teste si daca este nevoie sau nu sa va pregatiti in prealabil. Din cate am vazut eu, majoritatea cursurilor sunt basic, asa ca nu e nevoie sa cititi mare lucru inainte, tocmai ca sa nu se sperie potentialii studenti.

Eu m-am inscris deja de vreo doua saptamani la doua – Networked Life si Modern & Contemporary American Poetry, pentru ca am o slabiciune pentru Whitman si Dickinson 🙂 – si abia astept sa inceapa.

Imediat dupa inscriere, am primit cate un mail automat de la fiecare dintre cei doi profesori. A fost amuzant sa fac diferenta intre mailul profesorului de uman si al celui de real – primul a scris lung si frumos despre cat de emotionat si surprins e de numarul mare de inscrieri, ce ar trebui sa mai citim, cat de tare o sa fie cursul, iar al doilea, profesorul de Networked Life, mi-a multumit in trei randuri si a promis ca ma anunta cand incep lectiile. 🙂

Evident, nu vor tine locul niciodata studiilor reale la universitatile respective, dar mi se pare o oportunitate fascinanta, din care te poti imbogati in moduri in care nici nu iti imaginai. Deja am admirat modul in care s-au prezentat profesorii si faptul ca foarte multi dintre ei au bloguri 🙂

Asadar, cine vrea sa-mi fie coleg?

PS: Ideea nu e noua. Acum vreo doi ani, eu urmaream pe youtube cursuri inregistrate de la diverse universitati americane, insa nu era nimic organizat, cu teste si pregatiri. Ascultam lectia si intelegeam si retineam ce puteam.

12 thoughts to “Cursuri gratuite la Stanford si Princeton”

  1. Mie mi se pare foarte tare si Model Thinking, dar n-am vrut sa ma aglomerez si sa risc sa abandonez vreun curs. Poate il fac si pe asta dupa ce le termin pe primele doua.

  2. @Tina, dap, am vazut de dimineata un link dat de Bogdana 🙂 Oricum, ideea nu e noua; eu urmaream acum cativa ani inregistrari de cursuri de genetica si alte balarii, dar fara teste, explicatii etc.

  3. Vezi si class-central.com – tine evidenta mai multor cursuri (Stanford, Udacity, MIT, Harvard). Eu deja urmez cateva (7, computer science). Nu stiu daca o sa am timp sa ma tin de toate pana la capat, dar na, chiar m-au prins, a fost destul de distractiv si in primele 2-3 saptamani m-am descurcat cumva 🙂 Imi spun ca mai sunt doar 4 saptamani in acelasi ritm…

  4. Multam de descoperire 🙂 Uite, eu nu mai auzisem deloc de tipul asta de cursuri gratuite de la mari universitati. Cred ca o sa incep cu Game Theory…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *