Sunt doi ani de când visez la momentul ăsta. Sâmbăta viitoare, pe 9 mai, alerg la primul meu maraton montan – EcoMarathon 2015, la Moeciu de Sus. Este unul dintre cele mai populare maratoane montane de la noi, cu mulți participanți începători, ca mine, care se află la prima despărțire de cursele pe teren plat, dar și unii foarte experimentați, români și străini.
Ca în fiecare an, există două curse – cros, de 14 km, și maraton, de 42 km. Diferență de nivel – 2400 metri (click pe imaginea de mai jos). Nu sunt în cea mai bună formă, am vreo 2 kg în plus și câteva alergări de antrenament în minus, însă cred că am să alerg cursa de maraton.
Traseul de maraton este format din 3 bucle, dintre care prima buclă coincide cu traseul crosului, așadar îmi ofer o portiță de evadare după partea asta, dacă nu mai pot. Însă, din experiența (dureroasă a) primului maraton pe asfalt, pe care de asemenea nu credeam că am să-l pot termina, la care adaug senzația incomparabilă de a alerga prin peisajul magnific de la Moeciu, o parte din mine e foarte încrezătoare.
Față de alte maratoane, de data asta am să fiu singură. Nu va mai fi nici sora mea care să pedaleze pe lângă mine și să mă țină de vorbă, și nici jumătatea-mai-bună-antrenorul-psihologul-bucătarul-coachul-susținătorul-meu-nr.1 nu poate să vină.
Nici nu știu cu ce ajung acolo, dar sigur găsesc un loc într-un tren sau într-o mașină. Emoțiile sunt exponențial mai mari decât oricând, dar când mă uit la fotografiile din edițiile anterioare, uit și de plictiseală, și de durere – cele două mari amenințări.
EcoMarathon e un eveniment mare în zonă, cu participanți din foarte multe țări. Înscrierile sunt închise de mult, iar locurile de cazare sunt aproape epuizate. Când mi-am rezervat camera, am găsit ceva liber abia la a treia pensiune la care am sunat, în rest mi-au confirmat toți recepționerii că locurile sunt date cu mult timp înainte.
Și apropo de competiție versus ipostaza de amator care aleargă de dragul peisajului, gazda m-a făcut să mă bâlbâi puțin la telefon:
Eu: – Bună ziua, aș vrea să rezerv o cameră pentru noaptea de 8 spre 9 mai. Aveți ceva liber?
Gazda de la pensiune: – Da, avem. Deci veniți de EcoMarathon…Concurați?
Eu (confuzată și speriată de termenul “a concura”) – Nu!! Adică da! Adică alerg, dar nu concurez! 🙂
La final mi-a zis că mă va însoți de dimineață la start, pentru că merge în fiecare an, cu copiii, să susțină alergătorii.
Așadar, urmează o cursă în premieră, dificilă, total neplanificată, pe un traseu superb. Și, chiar dacă merg singură, deja se arată semnele bune. Abia aștept să trăiesc experiența asta în natură, să-mi umplu șosetele de iarbă și genunchii de noroi, să mă lupt cu fiecare porțiune de urcare, și să vă povestesc cum a fost.