Patru filme bune de la Anonimul 2015

anonimul
Daca ma citesti de cel putin un an, atunci stii ca merg si scriu in fiecare vara de la Anonimul, festivalul de film independent de la Sfantu Gheorghe.
Dau povestea mai departe pentru ca iubesc locul (sunt subiectiva, sunt tulceanca), imi place festivalul si imi plac oamenii. Si ador borsul de peste al doamnei Adelina, la care mancam de cativa ani.
Anul trecut, complexul turistic de acolo a fost inchis, iar filmele s-au proiectat la Bucuresti. Asta nu m-a impiedicat sa-mi fac vacanta la Sfantu chiar in perioada festivalului, dar evident ca era mult mai putina lume, deci am avut parte de o saptamana linistita.
Dupa un an de pauza, ma asteptam ca anul asta Sf. Gheorghe sa fie asaltat de vizitatori insetati de plaja si filme. Poate din cauza vremii, poate din cauza transportului prost catre delta, la editia asta au venit mai putini oameni decat credeam.
Vacanta nu s-a suprapus la fix peste perioada festivalului, dar am apucat sa vad cateva filme, dintre care recomand patru:
Bucuresti NonStop, in regia lui Dan Chisu – un film cu mai multe povesti aparent paralele, dar care se intersecteaza intr-un chiosc Non Stop de cartier – o prostituata, un tigan indragostit, doi escroci cam tantalai si un cuplu de batrani. Fiecare cu o poveste care te va pune pe gaduri.  Mi s-a parut foarte bine realizat, au fost multe secvente in care am apreciat cateva mici revelatii si momente de “aha, ce misto”, adaugate ca niste surprize de regizor. Filmul nu a fost in competitie.

Respire (Breathe), de Melanie Laurent – o prietenie un pic bolnava, dusa spre dependenta, intre doua fete de liceu – Charlie si Sarah. Povestea ia niste intorsaturi ciudate, uneori socante, din cauza posesivitatii si a obsesivitatii. Intre ele apar tot felul de jocuri, de sicane si contradictii ceva mai serioase decat cele tipice prieteniilor de liceu. La final m-a dus cu gandul la Gone Girl, desi are doze minime de thriller. Au fost momente in care mi s-a parut ca se lungeste, dar de fapt proiectau in mintea mea un final care n-avea nicio legatura cu ce s-a intamplat de fapt. Filmul a fost in competitie.
Chuck Norris vs Communism – probabil cel mai bun film vazut la festival anul asta, desi nu a fost in competitie. E un documentar cu prim-plan pe Irina Margareta Nistor care vorbeste despre o alta fata a comunismului si despre lumea underground a cinefililor. Irina Nistor si cativa invitati povestesc despre cenzura, serile de video cu casete luate pe sub mana, traduse toate de aceeasi voce, cu acelasi celebru “du-te naibii” in loc de fuck you. Merita sa va duceti parintii sa-l vada pentru o doza de nostalgie si sa va convingeti ca, daca ne-am fi nascut cu cativa ani mai devreme, am fi vazut Tom si Jerry fara scenele cu mese pline de mancare.

Lumea e a mea, de Nicolae Constantin Tanase – Un film suprinzator de bun, desi se vede ca a fost facut cu buget mic si actori debutanti. Unii dintre ei au intrat atat de bine in pielea personajului tocmai pentru ca exemplele sunt atat de frecvente – fetitele cu cercei mari, din plastic, care merg la scoala cu decolteu si baietii spargatori de seminte care lucreaza la spalatorii auto. E o poveste de dragoste intre o adolescenta (Larisa) dintr-o familie cu probleme, eleva la una dintre scolile de unde rasar mereu batai noi postate pe YouTube si un gipsy playboy (Florin). Din cauza mediului, a familiei, a anturajului, niste greseli aproape inocente si tipice varstei au consecinte tragice, in ciuda intentiilor bune si a viselor Larisei. Am ramas cu o impresie buna despre felul in care a fost regizat, iar coloana sonora se potriveste perfect. Filmul a castigat Trofeul Anonimul si, daca il compar cu restul filmelor din competitie pe care le-am vazut, il merita.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *