Trei decizii bune luate în 2015

newshit
Știu că a trecut de mult perioada bilanțurilor, însă abia acum am reușit să respir și să mă uit la ce a fost bun și ce a fost mai puțin bun în 2015. S-au întâmplat o grămadă de schimbări, genul de lucruri care m-au convins din nou că ideea de control e o iluzie totală. Dar pentru că tot ce ni se întâmplă – bun sau rău – e din vina deciziilor noastre, vreau să vă povestesc despre trei hotărâri pe care mă bucur că le-am luat anul trecut.
În ordine cronologică, au fost:

Aparatul dentar

Pe care îl amânam de doi ani când am realizat că, dacă mi l-aș fi pus când mi-a fost recomandat, l-aș fi dat jos deja. A trecut un an de când îl port și ultimele pronosticuri ale doamnei doctor ortodont de la Dent Estet îmi mai dau vreo două luni și jumătate. L-am simțit după câteva săptămâni ca pe ceva ce face parte din mine, dar asta nu înseamnă că nu am să mă bucur când ne vom despărți și voi zâmbi cu dinții “goi”.

Citește mai mult

Itinerariu de reduceri + concurs

shopping

 

Pentru că v-am obișnuit cu ponturile despre reduceri interesante, am pregătit un scurt itinerariu pentru sezonul de reduceri de iarnă, care a început oficial pe 15 ianuarie. Nu-i doar cu țoale de sport, am inclus și haine civile, precum și câte ceva pentru acasă.
Eu n-am să fiu în țară să mă bucur de oferte, dar sigur aș fi trecut pe la:

Tezyo – e un magazin deschis în decembrie în Băneasa Shopping City, cu încălțăminte și accesorii. Nu sunt de sport, ci de zi cu zi, dar cred că am văzut pe un raft și o pereche de adidași de alergare. Au doar câteva branduri și produse foarte bine selectate, iar poziționarea e “pentru cunoscători”. Asta mi se pare excelent, pentru că nu-mi place să umblu prea mult până găsesc ceva ce îmi place. Mi-am luat niște adidași foarte faini de la Pepe Jeans de la ei, însă am rămas cu gândul și la o pereche de la Geox absolut minunați, dar de care am stabilit că nu mă voi apropia înainte de reduceri 🙂 Hai să vedem cine ajunge prima și îi ia.

Citește mai mult

Proiecte cu IMPACT și cea mai dragă amintire de voluntariat

impact

Era 2011, era început de toamnă, iar eu habar n-aveam că urmează să pun temelia nu doar la cel mai tare proiect de voluntariat de până atunci (și de până acum), dar și la o experiență unică, de ținut minte pentru totdeauna.

Este vorba despre Big Build, ziua în care un grup de oameni inimoși din întreaga lume s-au adunat în comuna Băltești din Prahova și au construit zece case în cinci zile. Partea mea n-a fost semnificativă – am făcut glet și l-am împrăștiat pe pereți, am cărat materiale de colo-colo, am bătut în cuie plăcile de pe pereți, însă am fost una dintre rotițele care a făcut posibil ca zece familii dezavantajate să aibă un acoperiș deasupra capului.

Sentimentul ăsta și amintirea atmosferei de pe șantier, cu voia bună a celor bucuroși să ajute, sunt lucruri care nu se uită.

La fel de memorabile au șansa să devină și proiectele Fundației Noi Orizonturi, care, de 15 ani, susține programele de educație prin experiență ale tinerilor.

Citește mai mult

E-book gratuit: Ghidul alergărilor din 2016

coperta ebook
Când ești nou în lumea alergării, nu prea știi de unde să începi. Te înscrii când nimerești, din vreun link sau vreun hype de la sală, te antrenezi când apuci și ajungi să nu mai prinzi locuri la curse la care ți-ar fi plăcut să mergi. Adică să alergi. Sau, dacă prinzi loc, plătești cea mai mare taxă pentru că iar te-ai înscris ultimul și așa te trezești că mai sunt câteva săptămâni până la start, iar tu habar n-ai în ce te-ai băgat.
Pentru că am fost tot anul trecut în situația asta, am decis ca măcar în 2016 să fiu mai organizată. Și dacă tot îmi făceam Excel-ul cu alergări, l-am transformat în ceva ce, poate, va fi util și altora. Așa că am făcut un fel de ghid al alergărilor din 2016, care să te ajute să îți faci o minimă planificare a anului tău alergător.

Citește mai mult

După 3 ani, mă întorc în Filipine

filipine2

 

Vă povesteam zilele trecute că voi lipsi o perioadă de aici. În sfârșit plec în vacanța exotică pe care n-am putut să mi-o iau anul trecut, dar cu care mă bucur că încep anul nou. Urmează trei săptămâni în Filipine, trei săptămâni de trișat iarna, de ieșire din rutină, timp de meditat și descoperit ce minuni mai sunt pe lume.
Nu a fost o destinație neapărat planificată. Discutam anul trecut despre o vacanță în afara continentului, dar pentru că nu ne doream să fie într-un loc anume (sau ne doream în prea multe), am decis să așteptăm până găsim o ofertă cât mai bună.

Citește mai mult

Motivele pauzei de aici

el nido

 

Am neglijat blogul în ultimele două săptămâni, însă am două motive bune.

1 – lucrez la ceva ce sper să fie util alergătorilor aflați la început 🙂 No spoilers, veți afla în curând despre ce este vorba.

2 – mă pregătesc de vacanță. Cea mai lungă vacanță de până acum. 3 săptămâni în Filipine.

Da, am mai fost acolo acum 3 ani, însă acum e momentul perfect să mă întorc. Pentru că anul trecut am călătorit mai puțin, ne-am propus să direcționăm bugetul către o călătorie exotică mai lungă în perioada asta. Iar când am găsit biletele Dubai-Manila și retur cu 150 euro, am luat-o ca pe un semn.

Prin urmare, nici în următoarele trei săptămâni nu voi fi foarte activă aici. Însă voi publica surpriza de la punctul 1, voi programa câteva articole și voi umple facebook-ul cu poze de pe plajă, așa că n-o să-mi duceți dorul prea tare.

To be continued…

 

Foto

O nouă cursă la București – 10K & Family Run

gorunning

 

Asociația Bucharest Running Club, care organizează Bucharest International Half Marathon (aka semimaratonul din primăvară) și Bucharest International Marathon (maratonul din toamnă) a anunțat încă de anul trecut că intenționează să adauge în calendar încă două curse pe șoselele Capitalei. Astăzi, anunțul a devenit oficial, odată cu deschiderea înscrierilor pentru o nouă competiție pe distanțe mai scurte – 10K & Family Run.

Cursele au loc pe 3 aprilie și au startul în Piața Constituției.

Citește mai mult

Rezoluții la kilogram

rezolutii

Poate ai mâncat ceva mai mult zilele trecute și ai o urmă de vinovăție. Ba chiar, de azi, prima luni a anului nou, îți propui să renunți la zahăr, făină, fructe, carne, ulei și tot ce încadrezi la categoria “bad food” sau să ții un regim cu câte o boabă de orez și o cafea pe zi, după care trei zile fructe și apoi lactate. Oricum, o măsură drastică menită să te aducă pe cale cea dreaptă a cifrei ideale de pe cântar. Ntz, ntz…

O perioadă ai să te simți excelent. Ai să slăbești, ai să te simți și mai bine fizic, plin de energie, pentru că nu mai bagi fast food și pentru că organismul tău va funcționa pe baza hormonilor de stres care îți vor da iluzia că poți căra un tanc într-un deget.

Asta va funcționa până nu va mai funcționa, iar hormonii de supraviețuire îți vor aduce toate kilogramele, oboseala, problemele digestive și retenția de apă înapoi, grămadă.

 

Hai să-ți spun o poveste.

Citește mai mult