Sambata trecuta m-am intors sa alerg din nou la Ciucas X3, cu drag, cu nerabdare si cu amintiri frumoase de anul trecut, cand am alergat maratonul. De data asta m-am inscris semi, pentru ca m-am mai desteptat un pic intre timp si am invatat ca ce-i prea mult si prea des strica. A fost o alegere buna, se pare, pentru ca am reusit un loc 3 la categorie fara sa-mi fi facut macar sperante pentru el.
Una dintre amintirile legate de maratonul de anul trecut e ca a fost pe cat de frumos, pe atat de lung. Si cum anul asta a picat fix intre Gorun Trail si MPC, am ajuns la concluzia ca 21km sunt suficienti. In plus, mereu ma atrag traseele noi, iar pe cel de semi nu il stiam si eram curioasa sa il incerc, desi nu e chiar profilul perfect pentru mine. Tot ce presupune urcari lungi nu ma avantajeaza prea mult, pentru ca ma misc mai greu la deal.
Totusi, n-a fost chiar atat de greu pe cat credeam, dar asta si pentru ca m-am simtit bine fizic si psihic. Fata de alergarea de la Mercheasa, unde stomacul m-a chinuit, de data asta am mancat ceva mai ok si n-am mai avut probleme. Cat despre psihic, reteta aerului curat, a atmosferei calde, a prietenilor veseli si a peisajelor superbe nu da gres niciodata.
Un concurs mai mare cu fiecare an
Am ajuns vineri seara in Cheia sa luam kit-urile si cand am vazut listele cu inscrisi afisate in sala de sport, am zis ca nu-i adevarat. Peste 860 de oameni inscrisi doar la semimaraton, plus alte cateva sute la maraton si 140 la ultramaraton, fata de anul trecut cand erau doar vreo 100 inscrisi la ultramaraton si vreo 600 la semimaraton.
Concursul creste foarte mult si la fel si competitia, pentru ca i s-a dus deja vestea ca e bine organizat, fun, cu traseu frumos si tot ce-si mai poate dori un alergator montan.
Sambata, startul s-a dat la 10, deci am apucat sa ne si odihnim cat de cat. Emotii n-am avut pana la start, cand au navalit toate cu viteza cu care alearga baietii din prima linie. Nici n-am auzit cuvantul Start!, m-am trezit doar ca lumea incepe sa alerge si ca ar cam trebui sa fac si eu acelasi lucru.
Sunt foarte interesante trairile de la start. Sunt o combinatie de emotii, fluturasi in stomac, necunoscut, energie, agitatie, pregatire sufleteasca pentru ce va urma, multe ganduri si intrebari. Eu faceam eforturi sa tin pasul cu prietenele cu care am pornit alergarea, mai sprintene la deal, dar respiram ca un fumator de-o viata dupa ce urca 10 etaje.
Traseul, dupa cum poate stiti, se suprapune partial cu cel de maraton. Cursa de 21 km are 1274m diferenta de nivel si consta in mare in 10 km de urcare si inca pe atat de coborare. Pana la primul checkpoint am urcat cu maratonistii, dupa care drumurile noastre s-au despartit.
Vremea era perfecta, usor racoroasa de dimineata, dar ne-am incalzit imediat. Traseul incepe cu urcare prin padure, pe la umbra, dar cand am ajuns mai sus a fost si o portiune de urcat prin soare, unde nu mai puteam de cald.
Am alergat de data asta fara rucsac, doar cu o centura Salomon cu un bidon de vreo 500 ml de apa la mine. Mi-am dat seama ca pentru 21km nu am nevoie de tot figiderul, asa cum car de obicei. Am luat la mine un gel Isostar cu mar, un baton High energy si in rest glucoza, jeleuri si castraveti murati la greu de la punctele de alimentare. Cu aa m-am incadrat la fix, cred ca mai aveam vreo 50ml cand am ajuns la finish.
O buna bucata din urcare, cea dinainte de vf. Gropsoarele, a fost solicitanta. Daca la inceput am avut vesnica problema cu reglarea respiratiei, care cred ca m-a tinut cel putin o ora, daca nu una si jumatate, spre finalul urcarii lucrurile devenisera abrupte. Cum nu sunt genul care zburda de pe o piatra pe alta, simteam ca ii tin pe loc pe alergatorii din spate, care poate ar fi urcat mai repede, dar n-aveau cum sa ma depaseasca. De cate ori gaseam spatiu, ma dadeam la o parte si mai lasam cativa sa treaca, dar sigur am si incomodat lumea.
Au fost momente cand a trebuit sa folosesc din plin bratele ca sa ma catar. In plus, pe portiunile de urcare pe care alte fete alergau cu pasi mici (nu-mi iese niciodata chestia asta) am urcat foarte aplecata, impingand in picioare. De obicei nu ma aplec atat de tare, dar de data asta asa am simtit ca trebuie sa fac si cred ca a fost o idee buna. Sigur, in timp ce scriu randurile astea am febra musculara in locuri de care uitasem, dar muschii invata si data viitoare va fi mai bine.
What goes up must go down
Pe coborare mi-a luat ceva timp sa intru in starea de relaxare (mai ales a respiratiei) cu care alerg de obicei la vale. Tocmai pentru ca urcarea m-a obosit, parca nu reuseam sa imi trag sufletul nici macar la coborare. Am alergat poate mai incet decat alte dati, mai prudent – pentru ca niste dezechilibrari erau sa ma arunce cat colo – si mai calculat, dar cu energie suficienta de la glucoza. Asta m-a ajutat sa fiu cat de cat constanta.
Coborarea s-a terminat repejor. Cand am ajuns la ultimul punct de alimentare si am auzit ca mai sunt 4,5 km, ma simteam foarte ok. Din distanta ramasa, cea mai mare parte a fost de coborat, unde am mers bine, dar au fost si cateva portiuni mai drepte prin padure sau pante line pe sosea, spre finish, cand simteam ca nu mai pot face un pas.
Pe ultima bucata de asfalt inainte de finish, coborand, am auzit pe cineva strigandu-mi sa bag sprint ca ma incadrez la 2h 45min si nu-mi venea sa cred. Uitasem sa ma uit la cronometru, il verificasem ultima data la finalul urcarii, cand arata 1h 54 min. Un timp despre care nu stiam daca e bun sau rau, pentru ca nu prea am astfel de calcule pe trasee pe care le fac prima data.
Pana la urma am ajuns la 2h 45min la finish, mult peste asteptari, in conditiile in care imi doream sa am 3 ore fix, dar luam in calcul ca timp ok si vreo 3h 15min.
Cu timpul asta m-am incadrat pe locul 3 la categoria de varsta si pe 9 la open feminin. A fost o surpriza, pentru ca am avut o companie foarte buna, cu alergatoare numai una si una si la cateva dintre ele ma asteptam sa ma depaseasca grav.
Cum nici nu am luat in calcul ideea de a ramane la premiere pentru vreun loc pe podium, m-am trezit ca n-am cu cine sa ma intorc acasa dupa festivitate, dar noroc cu prietenii cu care am alergat la Mercheasa, pentru ca m-au asteptat cateva ore bune pentru cele 2 minute de glorie si m-au adus acasa cu bine. Multumesc, Deniz, Radu si Corina!!
Dupa finish am mers direct la punctul de alimentare si m-am bucurat de pepene, dulciuri, branza cu rosii si am baut o cisterna de apa singura. Mai tarziu, dupa ce am asteptat prietenii la finish, am mers sa luam si pastele – cele mai bune paste mancate de mine la vreun concurs ever. De obicei primim niste paste simple, fierte, cu un sos si cu branza, ceea ce e oricum ok. Nimeni n-are pretentii de stele Michelin la concursuricu sute sau mii de paricipanti. Dar aici, pastele erau cu multe legume, cu caju si erau foarte gustoase, facute cu simt de raspundere.
De berea Zaganu n-am mai apucat sa ma bucur. Eram sigura, din experienta, ca am sa o beau de sete si am sa ma ametesc, asa ca am incercat sa ma comport ca o domnisoara de data asta. Se reporteaza.
Le multumesc voluntarilor, de la care am aflat ce presupune rolul lor si mi-am dat seama ca e mult mai mult de munca decat de pregatit niste pahare cu apa si niste farfurii cu glucoza, organizatorilor care au facut treaba buna si anul asta si prietenilor curajosi cu care am alergat pe traseu si m-am incurajat la start si la finish. O tona de multumiri si lui Stefan si Rodicai Oprina, pentru antrenamente si sustinere, la fel si colegilor de trupa pentru galeria facuta cand am urcat pe podium, desi era tarziu si erau toti obositi 😀 Sunteti cei mai tari!!!
Ciucas X3 a fost si anul asta o experienta foarte, foarte frumoasa, in care m-am simtit ceva mai aproape de comunitatea alergatorilor, fata de anul trecut, cand eram la prima participare si nu prea stiam pe nimeni.
Am invatat un traseu nou, am avut norocul sa am prieteni aproape, ne-am distrat, am aflat unde e cofetaria cu dulciuri de casa si am plecat cu gandul sa revin la anul la concurs. Iar daca pana acum am facut maraton si semimaraton, poate la anul, daca ma pregatesc suficient si imi pierd orice urma de ratiune si instinct de conservare, intregim bucla cu primul ultra.
Dar pana atunci mai sunt multi kilometri de adunat, incepand cu MPC si stafeta de la Bucharest International Marathon.
Ce frumos! 🙂 Felicitari!!!
Excelenta experienta , bravo ! Eram si eu inscris la maraton, dar am ratat startul pentru ca n-am gasit transport. Citind articolul, cred ca a fost spre bine . Ma intorc la pregatire , ca e cazul :))