Andrei Rosu, primul român care a traversat Canalul Mânecii înot

andrei_rosu_arch2arc

Andrei Roșu a făcut istorie în noaptea asta. A devenit primul român care a traversat Canalul Mânecii înot, pe o distanță de circa 30 de kilometri, în cadrul competiției Arch 2 Arc. Este cu siguranță una dintre știrile anului în sport, chiar dacă încă nu s-a terminat competiția, iar Andrei mai are 300 de kilometri de pedalat.

E o surpriză și o dovadă de perseverență cu atât mai mare cu cât Andrei a învățat să înoate abia acum 4 ani. Acum 2 ani a anunțat că va participa la Arc 2 Arch (140 km alergare, peste 30 km înot și 300 km pedalat), iar de atunci a început antrenamentele. Asta a însemnat nu doar înot, alergare și pedalat, ci și expunere la temperaturi scăzute, dușuri reci, alergări rapide pe distanțe mai lungi etc.

Citește mai mult

Retezat SkyRace 2015 – prima participare, traseul Custura [Guestpost]

retezat1

N-am ajuns la Retezat SkyRace până acum, deși îmi doream. Anul ăsta s-a suprapus cu Maratonul DHL, dar la anul mă gândesc să mă înscriu, dacă mă ajută genunchii. Sunt puțin invidioasă pe prietenul meu, care a reușit să ajungă și a alergat primul lui maraton montan pe traseul Custura – 28 de kilometri și 2300 de metri diferență de nivel. În seara alergării am stat o oră la telefon să-mi povestească cum a fost, cu combinația unică de euforie și oboseală pe care ți le dă o alergare atât de spectaculoasă. Așa că am făcut mai jos un fel de guestpost, scris de mine și povestit de el, pentru toți temerarii care se gândesc să alerge prin Retezat.

Primul lucru pe care am vrut să-l știu era o comparație între EcoMarathon, singurul meu reper de trail run, și Retezat SkyRace. Ei bine, diferența de nivel de pe traseul de maraton de la Eco și traseul Custura din Retezat e cam aceeași. Însă altitudinea de la Custura e mai mare (deci mai frig) și distanța mai scurtă – EcoMarathon are chiar 42 de kilometri, în timp ce Custura are 28. Asta înseamnă că urcarea în Retezat e mult mai dificilă, mai abruptă și mai obositoare, pentru că trebuie să urci la înălțime mare pe distanță relativ scurtă.

Citește mai mult

Maratonul DHL – ideal pentru o primă competiție

Weekendul trecut, pe 20 iunie, am făcut echipă cu câțiva prieteni din online și am alergat cursa de semimaraton de la Maratonul DHL Ștafeta Carpaților.

0118-victorvatavu-c2-401-158-rsXie
Foto – Victor Vatavu

Pentru mine a fost al treilea eveniment de alergare de anul ăsta (tot nu-mi vine să folosesc cuvântul competiție), după EcoMarathon, unde am alergat traseul de 42 km, și Bucharest International Half Marathon.

Deși inițial era vorba să alergăm la ștafetă, câte 7 km fiecare, am zis că, dacă tot batem drumul până la Brașov, am putea să ne facem de cap pe 21 kilometri și așa a rămas. La maraton nu prea îmi venea să alerg și a fost o alegere bună să rămânem doar cu semi, pentru că, imediat după ce am terminat noi cursa, a început o ploaie rece care a ținut până seara. Brr.

M-am bucurat să-l văd pe Pandutzu cum trage tare și scoate timp bun, pe Pyuric cum face al doilea semimaraton din istoria ei, la distanță de câteva săptămâni unul de altul, pe Carmen cum își depășește recordul la o cursă pe care o făcuse și anul trecut și pe Alex cum trece de finishul primului său semimaraton.

Am ajuns la Poiana Brașov vineri seara, destul de târziu.

La sosire, am mers direct la Pasta Party la Club Rossignol, chiar lângă pârtie. Deși luna asta mănânc mai low carb și îmi făceam planuri să nu mă ating de paste, îmi era o foame de lup la 10.30, având în vedere că luasem prânzul pe la 3. Și dacă mi-e foame, nu mai gîndesc limpede. Am mâncat paste și bruschete, dar fără să exagerez, ca să nu-mi fie rău a doua zi, în timpul alergării.

Citește mai mult

Trei alergări și infinite fapte bune

dhlDacă v-ați antrenat zilele astea prin ceai de tei, înseamnă că sunteți pregătiți pentru maratoane și fapte bune. În perioada următoare au loc 3 alergări organizate, la care, dacă participați, faceți automat o donație unor cauze sociale.

Prima alergare este Happy Run – Race for Cure și are loc chiar poimâine, 7 iunie, de la ora 10.00, în Herăstrău. Se aleargă 1 sau 5 kilometri, deci puteți participa fără probleme. Cursa a fost inițiată de Susan G. Komen în statele Unite și are ca scop strângerea de fonduri pentru prevenirea și combaterea cancerului la sân. Vă puteți înscrie aici sau chiar mâine, în parc, dar neapărat să ajungeți pe la ora 8, ca să prindeți număr de concurs. Dacă nu puteți ajunge, extistă și opțiunea de a contribui cu o donație pentru învingătoarele cancerului.

A doua alergare, cronologic, este Maratonul Internațional Brașov, care are loc pe 14 iunie. Este un maraton pe șosea, iar traseul trece pe străzile din centrul orașului.  Taxele de înscriere la cursa de 5km și 10% din taxele de la cursele de maraton și semimaraton sunt donate Asociației Copiii de Cristal, care ajută copiii diagnosticați cu autism și familiile acestora să plătească cheltuielile de terapie specializată. Detalii despre înscriere și cauză găsiți aici.

A treia cursă cu scop caritabil și singura dintre cele 3 la care voi participa este maratonul DHL de pe 20 iunie. Are loc în Brașov, iar eu voi alerga la semimaraton. 80% din cursă e pe asfalt, iar 20% pe drum forestier, deci e de mers cu adidașii clasici de alergat pe asfalt, nu vă trebuie echipament de trail.

În 2015, DHL susţine atleţii paralimpici şi drumul lor la Jocurile Olimpice de la RIO. Toate încasările din taxele de participare vor merge către Comitetul Paralimpic pentru a susţine această deplasare. În plus, oricine poate dona o sumă pentru a susţine cauza sportivilor. Găsești aici mai multe detalii despre poveștile unor sportivi incredibili, care au reușit să câștige medalii la cele mai importante competiții, în ciuda lipsei vederii, în ciuda scaunului cu rotile și în ciuda altor dificultăți fizice. Înscrierile se fac online și se încheie pe 13 iunie. Pentru copiii cu vârste sub 18 ani, înscrierea este gratuită!

Vă invit să vă înscrieți la unul dintre ele sau chiar la toate, dacă vă țin genunchii. Pentru cei care vin la Brașov, la maratonul DHL, sper să ne întâlnim și să ne premiem cu o limonadă după alergare 🙂

Cum a fost la Bucharest International Half Marathon 2015

formaratonDuminica trecută am alergat la al treilea semimaraton pe asfalt, în București. Deși alerg mai rar decât acum doi ani, mi s-a părut o cursă mult mai scurtă decât anii trecuți și am scos un timp destul de bun (cel mai bun de până acum).

Nu știu dacă ați citit așa de multe lucruri despre impactul cuvintelor și al gândurilor asupra lucrurilor care ni se întâmplă. Poate multe exemple par aberații și poate chiar unele sunt, dar am o dovadă că sunt mai strâns legate decât ați crede.

Să vă povestesc. Ne propuseserăm, după aproximativ 2:20 la primul semimaraton de acum doi ani și aproximativ 2:02 anul trecut, să scoatem sub două ore la cel de duminica trecută. E un timp bun și în același timp destul de comod pentru noi.

Citește mai mult

Cum a fost la EcoMarathon 2015 – cea mai frumoasă cursă și drogul alergării montane

Maraton1Play & read – coloana sonoră care m-a ținut în priză pe traseu

Cel mai puternic drog legal, absolut sănătos și chiar recomandat este alergarea montană. M-am convins de asta după 42 de kilometri alergați pe dealurile din Moeciu, pe 2400 diferență de nivel, la cea mai intensă alergare din viața mea de până acum, numită oficial Ecomarathon 2015.

Așa îmi explicam eu plăcerea energia nebănuită și viteza cu care continuam să alerg pe finalul maratonului, după o cursă istovitoare și mai ales după faimoasa urcare abruptă de 2 km din a treia buclă a maratonului. Eram pur și simplu într-o stare de extaz, alergând cu viteză pe o potecă îngustă, cu Bucegii imenși și plini de zăpadă în stânga și o vale cu case pierdute printre păpădii, în dreapta. Îmi imaginam că așa trebuie să se manifeste și drogurile puternice și îmi venea să râd când mă gândeam ce-or spune despre mine alergătorii din spate, care mă vedeau cum planez cu brațele deschise când bătea vântul din față.

Indiferent ce am face, starea în care suntem e cea mai importantă. La un moment dat, nu se mai pune problema de rezistență la efort, ci de o stare de bucurie pentru ce se întâmplă exact în acel moment. Flux. Am alergat EcoMarathonul cu zâmbetul pe buze și chiar cu chef de dans, pe urcările mai dificile, când îmi puneam căștile.

Hai să vă povestesc cum a fost cursa, de la nivelul meu, dar țineți minte că a fost primul meu maraton montan și că, pentru concurenții favoriți, cei care s-au dus pentru performanță, probabil a fost destul de diferit. 

Before

Cu vreo două zile înainte de alergare, m-au cuprins emoții mai mari decât la BAC. Măcar acolo învățasem lecțiile, dar de data asta eram la prima mea alergare montană și nu știam la ce să mă aștept. Degeaba îmi spunea Monica să mă relaxez, că e fezabil. N-aveam deloc încredere în mine.

Nici n-am fost în stare să împachetez cum trebuie. Mi-am luat mai multe tricouri și mai mulți pantaloni, pentru că nu mă hotăram cu ce să mă îmbrac. Până la urmă, am alergat cu un tricou vechi și colanți până la genunchi, o alegere foarte bună, deși mi-a lipsit o geacă la Cheile Grădiștei, când a început ploaia. (am descris echipamentul complet la finalul articolului)

Citește mai mult

Alergi la semimaraton? Fiecare km se transformă în ajutor pentru sportivii retrași

forPovestea Andreei Chelaru poate fi una tristă. Era unul dintre cele mai promițătoare tinere nume din gimnastica românească în 1999, la 14 ani. Însă în timpul unei sărituri Tsukahara, a căzut. Secunda aceea pe trambulină a fost ultima în care și-a mai simțit picioarele.

A fost un șoc. O vreme a crezut că se va face bine. Că o factură de coloană e ca atunci când îți rupi o mână, cum ar crede orice copil de vârsta ei. Cu timpul, însă, speranța s-a transformat în revoltă, apoi în resemnare. Dar acum, la 16 ani după accident, într-o scurtă discuție pe Skype, am cunoscut-o pe Andreea cea veselă și optimistă, care găsește motive de fericire în tot ce o înconjoară.

“Când eram în dureri, țin minte că o întrebam mereu pe mama când mă fac bine”, mi-a povestit ea.

Îi tremură vocea când își amintește de acel antrenament și de podiumurile la care antrenorii Octavian Belu și Mariana Bitang o făcuseră să viseze.

După două operații consecutive, medicii au ajuns la concluzia că nu se mai face bine. Cel puțin picioarele ei, nu. Iar până să reușească să-și folosească mâinile, a fost nevoie de câțiva ani de recuperare.

Mi-ar fi plăcut să o cunosc personal pe Andreea, dar întâlnirea noastră a fost doar virtuală, pentru că locuiește în Zărnești. Acolo îi are alături pe mama și pe fratele ei mai mic, de numai zece ani. Îi mai țin companie și copiii cărora a început să le predea lecții de engleză. În rest, își petrece timpul cu fratele ei, pe care îl ajută la lecții, sau cu exercițiile de recuperare. “Corpul uman e făcut să se miște”, spune ea.

Citește mai mult

EcoMarathon – primul meu maraton montan (în sfârșit)

Sunt doi ani de când visez la momentul ăsta. Sâmbăta viitoare, pe 9 mai, alerg la primul meu maraton montan – EcoMarathon 2015, la Moeciu de Sus. Este unul dintre cele mai populare maratoane montane de la noi, cu mulți participanți începători, ca mine, care se află la prima despărțire de cursele pe teren plat, dar și unii foarte experimentați, români și străini.

Ca în fiecare an, există două curse – cros, de 14 km, și maraton, de 42 km. Diferență de nivel – 2400 metri (click pe imaginea de mai jos). Nu sunt în cea mai bună formă, am vreo 2 kg în plus și câteva alergări de antrenament în minus, însă cred că am să alerg cursa de maraton.

Traseul de maraton este format din 3 bucle, dintre care prima buclă coincide cu traseul crosului, așadar îmi ofer o portiță de evadare după partea asta, dacă nu mai pot. Însă, din experiența (dureroasă a) primului maraton pe asfalt, pe care de asemenea nu credeam că am să-l pot termina, la care adaug senzația incomparabilă de a alerga prin peisajul magnific de la Moeciu, o parte din mine e foarte încrezătoare.Traseu-EcoMarathon-profil

Citește mai mult

Despre aplicațiile de alergare și de ce nu le folosesc

runMultă lume mă întreabă în ultima vreme ce aplicație folosesc atunci când alerg. Ei bine, adevărul e că nu folosesc nici una.

Nu mă înțelegeți greșit, am alergat și eu de vreo două ori cu Runkeeper și la un moment dat mi-am instalat și Strava. Le-am abandonat pe amândouă și aș vrea să vă zic de ce.

Principalul argument pentru a folosi o astfel de aplicație este că te ajută să ții evidența propriei performanțe. Ai un istoric în care poți să vezi cât de des ai ieșit la alergat, numărul de kilometri, viteza etc.

Pentru mine, însă, nu e un argument suficient de puternic. Asta fiindcă momentan nu sunt la nivelul la care să mă antrenez pentru vreun podium și să conteze câte minute scot pe kilometru. Alerg cu mai mare plăcere când nu mă gândesc la cifre, pentru că nu am cu cine să concurez. În plus, de cele mai multe ori alerg pe același traseu și știu că din fața porții mele până în Herăstrău, o tură de lac și înapoi înseamnă fix 9 km. Am descoperit asta cu aplicația 🙂 Că îi fac în 40 de minute, că îi fac în 50, că decid să mai bag o tură de lac și încă 7 km e ok, atât timp cât îi fac.

Citește mai mult

Despre sport, pasiuni și contribuție

“When I’m running, I feel like I’m not there”. Și totuși, după zilele petrecute în închisoare, e mai prezent în acel moment și loc decât oricând.

Când alergi, nu contează nici de unde vii, nici unde te duci. Contează că ești acolo. Motivele pentru care o faci sunt ale tale. Dar te-ai gândit vreodată cum poți, printr-un lucru care îți face plăcere și te ajută pe tine, să contribui și la soarta altora?

Pe lângă mesajul inspirațional al omului fără adăpost care trăiește o viață dublă, de alergător, mai valoroasă mi se pare campania pe care a început-o. Ronnie Goodman va alerga o jumătate de maraton și va strânge fonduri pentru organizația care l-a ajutat când avea probleme cu drogurile.

 

La noi, a alerga pentru o cauză e încă ceva nou și confuz. De fapt, a alerga e ceva nou și confuz. La alte maratoane, participarea este condiționată de componenta de strângere de fonduri – te poți înscrie doar ca reprezentant al unui ONG sau al unei cauze pentru care să strângi donații.

Anul trecut, am strâns și eu donații pentru WWF la maratonul din București. A fost unul dintre cele mai populare evenimente de alergare și a avut succes foarte mare pe fundraising datorită vizibilității. Chiar dacă nu alergați, dacă simțiți nevoia să ajutați, fie cu o donație, fie cu strângeri de fonduri, găsiți pe platforma Galantom suficiente proiecte care să vă inspire.

Cred că sportul și pasiunile noastre, în general, pot fi metode prin care să îi ajutăm pe cei care ne-au fost cândva alături. Sigur profesorul de baschet din școala generală n-ar refuza câteva mingi de baschet în plus pentru echipă. Iar organizația studențească din care ai făcut parte pe vremuri și pe care ai trecut-o frumos în CV ar avea nevoie de un mic buget pentru proiecte.

Ce poți face ca să oferi ceva înapoi?

 

Every Runner Has A Reason from Heist on Vimeo.

Unde vreau să alerg în 2015

maratDacă acum doi ani am bifat primul semimaraton, iar anul trecut, primul maraton, 2015 va fi anul în care îmi propun să alerg cel puțin un traseu montan/trail run. E aproape un alt sport, total diferit față de alergarea pe asfalt și abia aștept experiența asta, pentru că am amânat-o prea mult.

Din păcate, până acum nu am reușit să ajung la nicio alergare montană, însă de fiecare dată când am urcat pe munte, mai ales la Ciucaș, m-am gândit cum ar fi dacă. Mai ales pe porțiunile alea pe care eu abia urcam mergând și mă întrebam cum ar putea cineva vreodată să alerge pe acolo.

Așadar, anul ăsta mi-am propus următoarele alergări organizate unde sigur am să particip:

BIHM – semimaratonul București, pe 17 mai

Ciucaș x3 – voi începe cu semimaraton, pe 13 septembrie

BIM – maratonul București, pe 5 octombrie. Nu sunt sigură dacă merg la semimaraton sau la full, după experiența de anul trecut. Pe de-o parte, știu că pot să îmi îmbunătățesc timpul. Dacă atunci când am alergat doar ca să îl termin am scos 4 ore 32 min, sigur va fi o provocare interesantă să îmbunătățesc ritmul. Pe de altă parte, știți voi…doare.

Citește mai mult

10 scuze pe care ți le spui ca să nu te apuci de alergat

runnersȘtiu că regreți cozonacul. Și eu mă simt cu musca pe căciulă, dar în loc să ne pierdem energia cu regrete inutile, mai bine o concentrăm către ce facem acum ca să fim împăcați. Pentru că văd multe check-in-uri la săli (nu degeaba ianuarie e cea mai aglomerată lună în fitness) și rezoluții cu mulți kilometri, public acum un articol pe care-l păstram pentru altă dată. Ce e de reținut este că scuzele sunt în capul nostru și că, dacă vrem să facem sport, n-avem nevoie de atât de multe lucruri precum ne place să credem.

Prin urmare, iată principalele scuze pe care le aud de la oamenii care tot promit că se apucă de alergat, dar nu o fac:

Citește mai mult

Cum am alergat primul maraton – povestea, emoțiile și genunchii

Duminica trecută am făcut ceva ce mi s-a părut dintotdeauna cu mult peste limita imposibilului pentru mine: am alergat un maraton. Întreg. 42 de kilometri alergați fără oprire, fără să mă lovesc de zid, fără să leșin și să mor, așa cum eram aproape sigură că se va întâmpla.

Obiectivul meu era să supraviețuiesc. Ok, poate că în visele frumoase alergam fără oprire. Dar rezultatul mi-a depășit așteptările: 4 ore și 32 de minute, adică locul 48 la feminin și 491 per total.

maraton

(Rezultatele oficiale Bucharest International Marathon. Timpul de alergare diferă de timpul de finish pentru că am pornit de la coadă, fiind la primul maraton, și am trecut de start cu 5 minute după ce pornise cronometrul).

 Ce m-a apucat cu maratonul?

Citește mai mult

Ultima sută de metri până la maraton

maratonPrimul semimaraton părea imposibil. Aveam emoții și, în seara de dinainte, pe la 12 noaptea, prietenii mei veniți în vizită încă mai stăteau la chitară și cartofi noi cu salată, în curte. Dar alergarea fost atât de mișto încât m-a convins să alerg și al doilea semi, după un an, în primăvara asta. Iar pe 4 octombrie am să încerc din nou imposibilul – alerg un maraton complet, de 42 de kilometri, la Bucharest International Marathon.

Mă găsesc exact în aceeași situație în care eram acum un an și jumătate. Mă antrenam destul de des, dar cea mai lungă distanță alergată era de jumătate din cei 21 de kilometri ai semimaratonului. Iar acum e la fel – am să duc recordul personal de la 23 km direct la 42 km. Diferența e că acum emoțiile sunt mai mici, dar miza este mai mare.

Citește mai mult