Vall del Congost Marathon 2018 – Setting season’s expectations

Every race is a learning experience and an exam at the same time. You get to see how your mind and body react to the distance, speed, and elevation. You get to see how your quads feel in the first 30km and how they feel after km 40.

You learn how your stomach handles food and how it handles gels. You get to hear your mind speaking, your body feeling alive. And you learn how a different pace, different weather, or an unexpected detail in the competition can turn things around completely.

Plus, you get to live a totally different experience as you adjust all these variables.

For me, doing Vall del Congost 43km race with more than 3000 positive elevation gain was an opportunity to test myself:

– Can I run this distance and elevation so early in the season, after my 5 month break last year?

– Can I handle it well if it’s been almost a year since I’ve run this distance (EcoMarathon 2017, and that was actually shorter and less elevation)

– On a scale from 0 to 10, how crazy am I for signing up for my first 50K in May, at Transylvania 50?
but also, a very interesting question/lesson was:
Can I run it without being competitive, take it just as a training and not sacrifice my legs and liver on the rocky hills of Aiguafreda?
So that was the plan: run slowly, as a test, and enjoy the race and the lessons.
My friends who suggested this race also took me to two trainings, first doing the first half and then the second half of the route. I realized I had totally underestimated it and after the training I understood why everyone says about Vall del Congost that it’s one of the toughest races in Catalunya.
I should have realized that before, because it’s a competition that used to be part of the international circuit and now it’s the only race in Catalunya that offers points for the World Trail Running Championships. So you can imagine it’s a very attractive event for pro runners.

Race day

Aiguafreda, where the race starts, is a one hour drive away from Barcelona, so I had to wake up at 4.30 am on Sunday morning, to make it in time for the 7am start.
At the start line I met some of my training friends – some of them running, and others who were there to cheer for us and take photos. Also, I saw some of the top runners in Catalunya there, probably for the beauty of this race, the relatively big prize money and of course, the points.

What I loved about Vall del Congost race

– Refreshment points every 5 km. I didn’t have to carry a vest, I had a belt with a soft flask inside, two Raw Bite bars that I didn’t even eat, and two gels. You can go light.
– All the points were signaled in advance and after: “100m to Refreshment point number X” and “End of the refreshment zone” (with a nice garbage bag to throw the orange and banana pills and whatever else we had taken).

– A big plus point, compared to most races I’ve been to, is that they don’t require a compulsory list of equipment. You decide for yourself what you’re going to take with you during the race, at your own risk.

Citește mai mult

Pau Capell: I always put family before running

Just a few days ago, the Catalan ultrarunner Pau Capell defended his title in Transgrancanaria, with an amazing victory in the 125km with 7500m elevation race, finishing it in 12h 42min 08s.

I was lucky enough to have him answer a few questions about how he trains his body, his mind, and his nutrition to achieve such performances. His beliefs reveal the importance of the emotional balance that maybe we don’t often realize is that important for ultra runners who seem to focus only on spartan trainings and nothing more. It turns out that his personal life plays a decisive role in his performance and it’s something he advises all runners to prioritize. 

Citește mai mult

Olla de Nuria 2017 – alergare la înălțime pe creasta Pirineilor

nuria2

 

Weekendul trecut am avut parte de cea mai frumoasă alergare de când sunt în Spania: semimaratonul Olla de Nuria, aflat la a XI-a ediție. A fost o cursă de la care nu stiam la ce să mă astept, cu un profil cu care nu sunt obisnuită si pentru care nu m-am antrenat cum trebuie, însă mă bucur că nu am dat înapoi.

 
 

A fost senzațional traseul: 22 de km cu 3880m diferență de nivel acumulată (cam 1900m urcare si tot atât de coborâre). Desi a fost o bătălie continuă cu urcările si altitudinea, m-am simțit bine pentru că nu am forțat prea tare si am terminat-o mai bine decât credeam, în 3h 45min, cu locul 9 la categorie, 11 la open feminin si 173 la general, din 520 de finisheri.

 
Cum spuneam, obiectivul meu a fost să fac un antrenament mai serios pentru Marathon 7500 si să mă bucur de una dintre cele mai iubite si mai frumoase curse din Catalonia. Si vorbesc serios când folosesc superlativele, locurile s-au ocupat în câteva ore de la deschiderea înscrierii.

 
Citește mai mult

Costa Brava – plimbare si alergare pe tarmurile insorite ale Spaniei

CostaBrava

 

Exista doua tipuri de oameni: cei care asteapta weekendul ca sa stea acasa doarma pana la 12, sa isi incarce bateriile astfel, si cei care si le incarca exact invers si se trezesc cu noaptea in cap ca sa plece de acasa.

 

Indiferent unde e “acasa”, ma regasesc tot mai des in al doilea exemplu. Asa ca in ultimele doua weekenduri am repetat isprava cu trezitul la 5 dimineata si culcat la 12 noaptea, cu zeci de kilometri adunati in adidasi, la pas sau in alergare.

 

Acum doua saptamani am facut o excursie de o singura zi, la pas, in Costa Brava, desi locul merita cel putin 2-3 zile, ca sa fie timp si de leneveala si balaceala. Weekendul trecut m-am intors in aceleasi locuri, tocmai pentru ca voiam sa ma bucur si de stat pe plaja, dar si de o alergare usoara.

 

Costa Brava se afla in provincia Girona si se intinde din oraselul Blanes la pana la granita cu Franta. Este considerata una dintre cele mai frumoase regiuni ale Spaniei si vara e destul de plina de turisti.

 

De-a lungul ei exista un traseu celebru numit Cami de Ronda. Traseul are o versiune liniara, de 43 de km, intre San Feliu de Guixols la sud si Begur, la nord, si una circulara, de 140 de km, care cuprinde ruta liniara, dar incercuieste muntii din Girona.

Citește mai mult

Spectator la Maratonul din Barcelona

FullSizeRender

 

Cand pui ceasul sa sune la 7 dimineata duminica, desi te-ai culcat la 2 am, trebuie sa fie pentru un motiv bun. Si Maratonul de la Barcelona a fost unul extrem de bun. Peste 20.000 de oameni au alergat pe un traseu care i-a purtat prin cele mai turistice puncte ale orasului – Plaza Espana, Plaja Barceloneta, stadionul Camp Nou, Sagrada Familia si multe altele.

N-am luat in calcul sa particip pentru ca inca nu ma simt pregatita pentru un maraton pe plat. Dupa prima experienta de genul asta, din 2015, am zis ca data viitoare cand ma mai mananca degetele sa apas Register pentru un maraton pe plat o voi face doar cu cel putin 6 luni de pregatire serioasa si specifica inainte. Altfel e al naibii de dureros si uzura se aduna.

Asadar, m-am bucurat de energia evenimentului, dar si de faptul ca eu n-a trebuit sa alerg.

Citește mai mult

Alergare în Parcul Garraf, Barcelona – antrenament pentru UTBCN

garraf

 

Era duminică, 6.30 am, Barcelona. Dimineața de după Carnavalul Catalan. Toată lumea se întorcea spre casă șifonată, pe șapte cărări, în costumații care mai de care mai ciudate, numai eu mă îndreptam spre gară, cu Salomonii în spinare. Pentru că, nu-i așa, ce mod poate fi mai plăcut de a-ți petrece weekendul într-o altă țară decât să cauți cei mai apropiați munți și să-i alergi.

Despre Ultra Trail Barcelona am aflat prin iarnă, când am început să mă interesez de concursuri din afară. Era un plan mai vechi pe lista mea să alerg și prin alți munți, așa că am cerut câteva sfaturi de la cei mai experimentați. Concursul are loc pe 25 martie, în Parcul Natural Garraf, la 20km de Barcelona, și are mai multe distanțe – 100k, 70k, maraton, semimaraton și o cursă a copiilor.

M-am înscris la maraton: 42 km cu 1750m diferență de nivel sunt suficienți pentru mine, mai ales la început de an când n-am așa de mulți kilometri în pantofi.

În momentul ăla habar n-aveam ce va urma și că aveam să ajung și la antrenamentul oficial de dinaintea cursei.

Citește mai mult

Ștafeta la Bucharest Half Marathon 2016

trupaluifane

 

După două alergări montane anul ăsta, soldate cu surprize la poli opuși (un podium și un DNF), duminică am alergat a good old fashioned ștafetă pe asfalt, la Bucharest Half Marathon. N-am avut vreun rezultat wow, noroc cu ceilalți doi colegi de trupă care au scos timpi foarte buni și au compensat și pentru cele 5 min pe mie pe care le-am făcut eu.

M-am încadrat în ce îmi propuneam, să alerg cât de cât fără să forțez, mai ales că mi se părea că încă nu eram fresh după EcoMarathonul de cu o săptămână în urmă. Senzația era de parcă trăgeam 100 de kg pe un picior, ceea ce nu-i tocmai departe de adevăr având în vedere că pauza de la alergare s-a lăsat cu un mic surplus.

N-am avut emoții, n-am avut așteptări, singura mea grijă cu o seară înainte era cum ajung la Piața Constituției să-mi ridic kitul, cum ajung la Stadionul Național să preiau ștafeta, de la Victoriei spre Piața Constituției din nou după alergare, și apoi spre casă. Răspunsul tuturor dilemelor mele, my friends, a fost metroul.

Și așa cum vă spuneam, am savurat pe deplin dimineața orașului cucerit de alergători, în care străzile și metrourile erau pline de tricouri fosforescente și de emoții.

La Stadion am ajuns suficient de devreme încât să fac și o rundă de exerciții speciale, ca să nu pornesc neîncălzită. Deși, la ce soare a fost, cuvântul neîncălzită nu e cel mai potrivit. Să zicem doar că aș fi putut să-mi fac o pungă de popcorn pe asfalt și să stau să privesc cum aleargă ceilalți.

Citește mai mult

Brașov Marathon 2016 – prima cursă a anului și primul podium

bvmaraton

 

Ca să fiu sigură că nu mai rămân pe dinafară, anul ăsta e prima dată când m-am înscris din timp la competiții. Între noi fie vorba, de aceea am lansat și e-book-ul Alergările Anului 2016 – ca să-mi fie mai ușor și mie, și vouă, să ne planificăm din timp la ce vrem să participăm. La Brasov Marathon m-am înscris chiar de Happy Registration Day, fără să știu mare lucru despre traseu, ci doar pentru că auzisem de la alții că e foarte mișto.

Și a fost mișto, dar și al naibii de greu. Cu toată pauza, accidentarea și cu tot greul, am ieșit pe locul II la categorie și pe VII la open feminin. A fost, practic, prima dată pe podium (teoretic, am mai fost pe podium și la Iezer Run, unde am ieșit tot pe locul 2, dar organizatorii au făcut premierea mai devreme decât anunțaseră, așa că n-am mai prins-o și n-am mai avut micul meu moment de glorie).

Brașov Marathon a venit imediat după accidentare și e normal să simt că nu sunt deloc în cea mai bună formă – obosesc mult mai repede și calc mai precaut, picioarele nu mai prind viteza și curajul de dinainte nici dacă mintea le ordonă asta.

Citește mai mult