Patru filme bune de la Anonimul 2015

anonimul
Daca ma citesti de cel putin un an, atunci stii ca merg si scriu in fiecare vara de la Anonimul, festivalul de film independent de la Sfantu Gheorghe.
Dau povestea mai departe pentru ca iubesc locul (sunt subiectiva, sunt tulceanca), imi place festivalul si imi plac oamenii. Si ador borsul de peste al doamnei Adelina, la care mancam de cativa ani.
Anul trecut, complexul turistic de acolo a fost inchis, iar filmele s-au proiectat la Bucuresti. Asta nu m-a impiedicat sa-mi fac vacanta la Sfantu chiar in perioada festivalului, dar evident ca era mult mai putina lume, deci am avut parte de o saptamana linistita.
Dupa un an de pauza, ma asteptam ca anul asta Sf. Gheorghe sa fie asaltat de vizitatori insetati de plaja si filme. Poate din cauza vremii, poate din cauza transportului prost catre delta, la editia asta au venit mai putini oameni decat credeam.
Vacanta nu s-a suprapus la fix peste perioada festivalului, dar am apucat sa vad cateva filme, dintre care recomand patru:

Citește mai mult

Oamenii care n-au fost niciodata in Delta

Oamenii care n-au fost niciodata in Delta au impresia ca e greu de ajuns acolo. Da, varianta scurta a drumului Bucuresti-Sfantu Gheorghe (cu masina si cu nava rapida) se face in vreo 5 ore, iar varianta lunga (cu trenul si cu nava clasica) se face in de doua ori pe-atat. Dar si drumul pana la Mamaia dureaza 6 ore uneori.

Oamenii care n-au fost niciodata in Delta nu stiu ce-i aia o malasolca sau o scordolea ca la mama ei acasa. Sau ca la doamna Adelina, bucatareasa lipoveanca rea de gura.

Pentru 30 de lei de caciula, ii primeste pe turisti cu doua feluri traditionale de mancare, cu vin rosu fara pic de apa in el, plus pisici jucause cu nume sonore (Sofocle, Tilica) si conversatie, ca sa nu se plictiseasca musafirii. Sotul ei, domnul Emil, e pescar si e plecat de-acasa in timpul zilei. Dar daca il prindeti, va povesteste la fel de frumos despre evolutia turismului in Delta precum si despre efectele incalzirii globale la o crestere a temperaturii medii de peste doua grade Celsius. Probabil are un radio in barca si asculta conferintele de mediu in timp ce intinde plasele.

Citește mai mult

Trei filme de la Anonimul

Ce-mi place cel mai mult la festivalurile de film este ca pot sa vad si altceva in afara de filme de plastic americane. Iar Anonimul imi da ocazia sa vad ce se mai intampla in cinematografia mondiala si cum se mai fac filmele la altii. Asa am ajuns sa descopar in fiecare an cate unul-doua filme sau roluri extraordinare pe care le-am revazut cand m-am intors in Bucuresti.

Anul asta am fost harnica. Abia a inceput festivalul, iar eu am vazut deja trei dintre cele sapte lungmetraje si vreo 5 scurtmetraje dintre cele 49. Daca iau in calcul faptul ca vazusem deja “Toata lumea din familia noastra“, pot sa zic ca am vazut chiar patru lungmetraje.

Citește mai mult

Anonimul, anonima

De cinci ani incoace, singura certitudine a vacantelor mele e Festivalul Anonimul, de la Sfantu Gheorghe. Prima data cand am ajuns acolo nu mi-a venit sa cred ca un astfel de loc exista in Romania si e chiar la mine acasa, in Delta. In anul urmator mi-am adus si prietenii, iar de atunci, o data pe an, ne strangem din toate orasele in care locuim si “ne vedem la Sfantu”.

De ce mi-e atat de drag locul asta? Trebuie sa mergeti acolo ca sa intelegeti. E un fel de Vama mai mare, mai curata si cu oameni mai de calitate. Zilele sunt pentru plaja, iar noptile sunt pentru filmele vazute cu picioarele in nisip, berea rece in mana si prietenii alaturi.

Sfantu Gheorghe este unul dintre putinele locuri din tara unde am vazut cu ochii mei ce inseamna turismul local pentru un satuc sarac si izolat. In 2008, cand am ajuns prima data acolo, n-aveai unde sa te cazezi in afara de camping sau complexul hotelier de alaturi. Satenii erau confuzi cand vedeau invazia de oameni coborand de pe nave la debarcader, iar vizitatorii erau putini si de cea mai buna calitate.

Citește mai mult

Bine (ca) ati (re)descoperit Delta

In copilaria mea de mica tulceanca, eram cam satula de atata Delta.

In vacantele de vara, mergeam aproape zilnic in vizita la unchii lipoveni. Daca erau acasa insemna ca sa pregateau de o noua plecare “in balta, la peste”. Am si acum in minte o imagine-carte postala, genul ala de imagine care cuprinde o atmosfera completa: stateam cu sora-mea in curte, la umbra, pe niste scaunele de lemn, si cascam ochii la ei cum repara setcile, in timp ce noi rontaiam de zor la niste scrumbie uscata sau afumata, iar la radio se auzeau cotele Dunarii (soasant sentimetra).

Citește mai mult