O vorbă românească (sau latinească, mai degrabă) spune că gusturile nu se discută. Însă una englezească vorbește despre aquired tastes. Nu știu cum evoluează preferințele papilelor gustative omenești de-a lungul vieții, însă nu încetează să mă surprindă.
De fiecare dată când încep să ofer consultanță nutrițională cuiva, una dintre primele întrebări la care caut răspuns este “ce NU îți place să mănânci”. Nu de alta, dar și mâncatul ăsta mai atent e mai ușor când te bucuri de ce ai în farfurie, nu când te chinui să cântărești 100g de piept de pui și doi morcovi fierți fără sare.
Vă dați seama că primesc tot felul de răspunsuri.
“Nu pot să beau smoothie-uri pentru că arată a ceva ce a mai fost mâncat o dată.”
“Ficatul e câh.”
“Scoate-mi, te rog, tot peștele și fructele de mare din meniu. Nu pot să mănânc nimic ce a trăit în apă”.
Și îi știm cu toții pe oamenii ăia care culeg ciupercile și măslinele de pe pizza.
