Recuperarea după efort: Sauna

sauna

 

Data viitoare când mergi la sală, păstrează-ți 10 minute după antrenament pentru saună. E una dintre cele mai bune metode de recuperare după efort și, dacă o practici regulat, îți poate îmbunătăți și performanța.

Sauna e binevenită după un antrenament pentru că îți induce o stare de liniște și de relaxare (asta, desigur, dacă nu nimerești în saună cu vreun grup gălăgios de doamne care discută despre scârbici, cum am pățit eu ultima dată). În plus, îți păstrează metabolismul turat la maximum, astfel încât continui să arzi energie și după antrenament.

Expunerea la temperaturi înalte crește volumul de plasmă și sânge care ajunge la inimă și crește eficiența transportului de oxigen către mușchi. Prin urmare, saunele regulate îți ajută corpul să se adapteze și vei face antrenamentele cu un nivel mai mic de efort perceput. Ba, mai mult, există studii care demonstrează o creștere semnificativă (cu 32%) a anduranței alergătorilor care fac saună de două ori pe săptămână, câte 30 de minute.

Citește mai mult