Oamenii sunt precum cartile

Pentru mine, oamenii sunt precum cartile: le-am incadrat in niste tipologii care imi determina asteptarile.

Exista carti care ne plac si pe care le recitim din cand in cand, redescoperind tot ce au ele de oferit.

Avem si o carte preferata, citita de asa multe ori incat i-am invatat citatele pe de rost. E drept, nu ne place ca i s-au cam uzat marginile paginilor, dar o pastram cu grija, pe un raft, la indemana.

Ne-au ramas in minte si citate foarte neplacute, din carti cu imagini socante, pe care le-am citit o data si ne-a fost de ajuns.

Exista si cateva carti pe care nu le-am terminat niciodata. Ori nu ne-am intalnit in contextul potrivit, ori ne-au plictisit, ori erau prea dificile, asa ca am renuntat. Si nici ca am mai incercat sa le deschidem de atunci.

Sunt unele fata de care nu aveam asteptari prea mari, din ce aflasem pana atunci despre ele, dar ne-au uimit cu povestea lor si felul in care sunt construite. Le-am citit, le-am privit dintr-un alt unghi, si am descoperit frumusetea in locuri in care nu ne-am fi asteptat.

Sunt carti pe care trebuie sa le citim, desi nu vrem. Din fericire, unele se dovedesc a fi surprize placute.

Sunt carti scrise de autori contemporani, catre care ne indreptam cu teama: daca nu sunt pe gustul nostru si ne dam seama ca am investit timp, energie si pasiune in ceva ce nu ne-a placut deloc? Ar fi ca si cand ne-am sacrifica o perioada din viata degeaba.

Sunt carti care copiaza si se folosesc de tot ce e la moda, precum adolescentii. Gloria lor dureaza doar un moment, pana cand urmatorul trend superficial apare sa le ia locul.

De unele iti amintesti cu drag si cu placere, rememorezi capitolele preferate si momentele comice, riscante sau chiar dramatice pe care le-ati trait impreuna, la lumina lampii.

Sunt carti faimoase, pline de premii, pe care da bine sa le ai in biblioteca.

Sunt unele carti pe care ai amanat mereu sa le citesti si nici pana in ziua de azi nu le-ai deschis. Stii ca a trecut momentul lor si au ramas pe un raft, asteptand o zi ploioasa, in care tu n-ai altceva mai bun de facut decat sa umpli golurile lasate pe parcurs.

Si, bineinteles, exista cartea aceea, despre care ai auzit ca deschide o lume cu totul noua, dar pe care o cauti ani la rand si nu o gasesti: nici la librarii, nici in anticariate si nici pe la prieteni. Toata lumea o lauda si ai impresia ca e tot ce ti-ai fi dorit de la o poveste, doar-doar sa o gasesti si sa fie a ta. In cazul meu, e vorba de “Barbati celebri care au trecut prin Sunne”, de Goran Tunstrom. Mi-a laudat-o acum cativa ani cineva atat de mult, am citit o gramada de review-uri, dar nu o gasesc nicaieri (Humanitas nu o mai tipareste, in anticariate nu am gasit-o pana acum, la Okian nici atat). Daca o aveti pe vreun raft si se umple de praf, faceti o fapta buna, ca vin sarbatorile 🙂

Foto