E clar ca nu ne nastem mai creativi sau mai putin. Creativitatea ne vine din diverse surse si sunt masura experientelor prin care am trecut, a lucrurilor pe care le-am invatat si a receptivitatii noastre.
Cei mai creativi oameni pe care ii cunosc experimenteaza. Sunt cei care s-au hotarat intr-o zi sa traiasca o perioada in alta tara, sa invete sa cante la un instrument, sa cunoasca oameni diferiti, din culturi si societati diferite, sa descopere muzica noua si ciudata, sa construiasca roboti din piese uzate pe care le gasesc in boxa, sa faca voluntariat si altele.
Sunt manati de curiozitate: vor sa stie si ce profit au avut principalele agentii de publicitate anul trecut, dar si cum se face o saramura de peste ca la carte, de exemplu.
Sunt receptivi, atenti la lucrurile din jurul lor. Mintea si simturile lor absorb informatia ca un burete si apoi ii ajuta sa faca conexiuni rapide, cu o naturalete pe care am mai vazut-o doar la copii. Nu stiu daca intelegeti la ce ma refer: sunt oamenii aia care, in mare, fac aceleasi lucruri ca noi, dar inteleg mai mult din ele. Poate pentru ca le fac cu mai multa pasiune. Si sunt relaxati.
Va povesteam mai demult despre creativitatea agentiilor din America de Sud, unde oamenii traiesc la o alta intensitate. Ei se incadreaza perfect in profilul asta.
Sunt putini oamenii care le au pe toate astea intr-o proportie reusita. Unul dintre ei este Augustin Radu, al carui umor cred ca vine tocmai din faptul ca povesteste lucruri pe care multi dintre noi le-am trait, dar experientele lui sunt duse in directii in care noi nu am ajuns sau sunt presarate cu detalii pe care le stim, dar s-au pierdut intr-un ungher al memoriei.
De cand am inceput sa ii citesc si sa ii aud povestile mi-am dat seama ca are o receptivitate si un simt al observatiei iesite din comun. Chiar el mi-a spus (parafrazez): “Imi amintesc foarte bine de anumite momente si de toate detaliile din jurul lor: cu cine eram, cum eram imbracat, la ce ma gandeam, cum era vremea afara“.
Acum vreo doua saptamani am fost si la un brainstorming cu el. Nu numai ca a avut idei foarte bune si simple, dar de fiecare data cand cineva de la masa expunea o alta solutie, striga: “Mi-a venit o idee!” Augustin reuseste sa gaseasca lucruri amuzante in locuri si situatii care n-au nicio treaba cu umorul si le povesteste cu talent. De fiecare data cand ii citesc un post sau aud o poveste rad in hohote, chiar daca sunt singura sau sunt altii prin jur. Asa ca il sustin in campania BlogJuan si sper sa plece la Amsterdam, de unde sa vina cu alte povesti frumoase.
2 thoughts to “Creativitatea vine din experiente”