Mike Carroll a pus prima data piciorul in Romania in 1990, imediat dupa Revolutie, si de-atunci a stiut ca se va intoarce. Lucra ca fotograf si, in ajunul Craciunului din 1989 a primit un telefon cu o intrebare grea. Vocea de la celalalt capat i-a dat 24 de ore sa se hotarasca daca vrea sa insoteasca un grup de americani care urmau sa viziteze orfelinatele ceausiste. A raspuns in zece minute.
“Primul lucru pe care l-am facut a fost sa-i spun neveste-mii”, recunoaste Carroll amuzat. “Mi-a dat voie, asa ca in zece minute am sunat sa anunt ca vin”. Atunci, tot ce isi imagina ca va aduce din Romania era un reportaj foto despre copiii bolnavi de SIDA din orfelinatele romanesti.
Singuri
Bucurestiul era o alta lume, cu care un occidental nu putea sa se lupte, ci doar sa ia totul asa cum i se da. Oamenii se catarau pe autobuze pentru ca nu mai incapeau inauntru, erau dezorientati si speriati de Revolutia care abia se incheiase. Nu isi gaseau locul. Aveau o libertate cu care nu erau obisnuiti si nu stiau ce sa faca cu ea. Se uitau la el si ii spuneau “you’re from the West!“.
“O tristete teribila”, asta povesteste fotograful american ca a simtit prima data cand a ajuns in Orfelinatul nr.4 din Bucuresti. Intr-o sala rece, in patuturi din fier, stateau zeci de copii cu privirile goale. “Nimeni nu scotea un sunet, dar se simtea ca se straduiau sa nu planga, de parca ii atentionase cineva inainte“. Cativa sugari erau hraniti de femei care erau ingrijitoare mai mult cu numele decat cu pregatirea sau comportamentul.
Conducerea orfelinatului le-a dat voie sa filmeze si sa fotografieze. Erau copiii rezultati din iubirea nebuna a lui Ceausescu pentru maretie si dorinta de a-si inmulti supusii. Erau copiii pe care parintii n-aveau voie sa ii evite prin contraceptie si nici medicii sa-i avorteze. Intre 160.000 si 400.000 de suflete nedorite, care traiau doar din comanda dictatorului.
Pe holurile cu ecou spart si miros de mucegai ale orfelinatului, un angajat l-a chemat deoparte si l-a dus in salonul cu copii bolnavi de SIDA. Erau aproape 100 de copii costelivi, in agonie, in patuturi ruginite. Luasera SIDA de la unul dintre putinele ace disponibile, care erau folosite pe zeci de copii fara sa fie dezinfectate inainte. Unul dintre ei, Gabriel (in fotografia de mai jos), era numai piele si os. Unii intindeau instinctiv bratele spre el, aveau nevoie de imbratisari.
A doua zi, Mike s-a intors in orfelinat singur, fara sa anunte conducerea. Voia sa vada realitatea necosmetizata. Atunci a vizitat si morga. Corpuri mici si slabe stateau goale unul langa altul, cu ochii mari, deschisi. Printre ele era si corpul lui Gabriel, copilul pe care il fotografiase cu o zi inainte.
Tot in 1990 a luat parte si la inmormantarea unui copil dintr-un sat de langa Bucuresti. Uitandu-se acum la fotografii, oamenii – rudele bebelusului mort – ii par salbatici.
Cand a aflat ca e american, bunica bebelusului i-a sarutat mana si i-a zis: ” va asteptam de 40 de ani“.
Ecoul
Dupa cateva luni, povestea a aparut pe prima pagina in The Boston Globe si in New York Times, iar telefonul lui Mike a inceput sa sune.
“Nu le venea sa creada (americanilor – n.C.) ca exista un astfel de loc pe lume. Voiau sa ajute, sa trimita bani, sa doneze. Le-am spus ca pot incerca sa ii pun in contact cu un ONG care strange ajutoare pentru Romania, dar n-au vrut. Ei voiau sa ii ajute pe copiii aia din ziar, pe Gabriel, care deja murise“, mi-a povestit Mike. “Mi-am dat seama ca trebuie sa gasesc o solutie, ca erau oameni care puteau ajuta”.
Asa a ajuns sa viziteze Romania regulat, uneori neglijandu-si viata personala si cariera. La un moment dat, a vrut sa si adopte un baiat, Ionut. Dupa ce s-a documentat in legatura cu procesul de adoptie, a fost la orfelinat si Ionut nu mai era acolo. S-a incapatanat cand a vazut ca hainele si alimentele pe care le aducea, trimise cu efort de prieteni si necunoscuti de peste ocean, ajungeau la personalul orfelinatului. “Era atata saracie, incat nu puteai sa-i judeci“.
Singura solutie pe care a vazut-o a fost sa infiinteze un ONG in Romania, prin care donatiile si ajutoarele sa vina direct catre cei care au nevoie de ele mai mult. Asa a aparut Fundatia Inocenti, care de 20 de ani face proiecte pentru copiii orfani sau foarte saraci. In tot acest timp, Carroll a venit in Romania o data la cateva luni si si-a format o retea de filantropi straini si romani care ii sustin cauza.
Spune ca iubeste Romania datorita romanilor, exact motivul pentru care unora dintre noi ne e rusine de tara asta.
Cum am vazut eu povestea
Am vorbit cu Mike Carroll la vizionarea filmului Hand Held, un documentar de-a dreptul socant despre povestea unui om si a camerei lui de fotografiat. Documentarul a fost facut de Don Hahn, care si-a pus semnatura pe filme precum “The Lion King” si “Beauty and the Beast”.
In film, Carroll spune un lucru pe care nu l-am auzit prea des pana acum. Spune ca era constient ca exploateaza povestea copiilor, pentru ca va fi platit pentru articolul sau si ca, de fapt, ideea e ca orfanii sa aiba ceva de castigat. Pentru asta a continuat sa vina in Romania si sa organizeze periodic intalniri cu americani care puteau sa dea o mana de ajutor. Nu trece o zi fara sa aflu de o noua campanie “de educare si constientizare”. In traducere libera asta inseamna ca ne adunam, constatam o situatie si impartim trei flyere. Dar am vazut mai rar oameni care sa infiinteze retele de ajutor formate din filantropi, voluntari si medici in tari uitate de lume, asa ca am apreciat sinceritatea si efortul lui Carroll.
Un alt lucru care m-a frapat a fost valoarea de marturie istorica a documentarului. Am vazut cu totii scena cu Ceausescu la balcon, asa-zisa judecata si impuscarea lui. Am vazut filme cu rafturi goale si copii cu steaguri in brate. Dar orfelinatele pline de “decretei” imbolnaviti de sistem n-au fost chiar subiect de documentar, desi au facut Romania “celebra”.
In sala de cinema am auzit oameni plangand. De rusine, de tristete si de mila.
Cum poti ajuta
Fundatia Inocenti lucreaza cu copii abandonati sau din familii defavorizate, in programe de integrare si educatie timpurie. Voluntarii ii ajuta la teme, ii viziteaza acasa si le ofera consiliere psihologica. Intotdeauna va fi nevoie de mancare, hainute si bani pentru copii. La fel de mare nevoie va fi si de voluntari cu care cei mici sa invete. Daca ai sa poti vreodata sa te implici, ia legatura cu unul dintre membrii Fundatiei. Sigur vor aprecia implicarea ta.
HAND HELD movie teaser from Jessica Allen on Vimeo.