Dulcea mea doamnă/Eminul meu iubit

In research-ul lor cel de toate zilele, colegii mei au dat peste o savuroasa si intriganta epistola trimisa de Eminescu iubitei sale. Va rog sa analizati nu numai firul epic, ci si stilul. 🙂 E suitable for work in masura in care folositi valoarea istorica drept argument.

Amica mea,

Să-ți povestesc ceva neauzit – ca semn de demoralizație adâncă, care a pătruns în societatea noastră greco-bulgară. Curtea regală e un adevărat… hotel. Toată lumea se-ntreabă ce s-a-ntâmplat la Sinaia.

Garda de acolo a prins pe secretarul legațiunii belgice ieșind noaptea pe fereastră de la domnișoarele de… onoare. În sfârșit… Regele și Regina… n-au aflat nimic. Radu Mihai depeșează însă Regelui o telegramă cifrată prin car-l anunță de tot ce se petrece la Curte. Adjutanții M. Sale împreună cu domnișoarele trăiau toți în concubinaj. Regele are însă obicei de-a pune tocmai pe aceste domnișoare să-i descifreze depeșele. Din nefericire pentru ele – toate plecaseră în pădure cu galanții lor – nimeni nu era decât Regina acasă. Regina se pune de descifrează însăși depeșa și-și pune mâinile-n cap. În sfârșit rege și regină pleacă în pădure, la pavilionul de vânătoare, și găsesc…?

Întreaga companie de domnișoare de onoare lucrată ca după comandă de întreaga companie de adjutanți. Scandal! Se zice că toți adjutanții și toate domnișoarele vor fi date afară… dar…
Iată un scandal fără pereche în analele curților europene.
Îți sărut ochii, draga mea dulce, și te rog să ierți bănuielile nefericitului.

Emin

PS: Ati observat, da? “Banuielile nefericitului”.