Ceea ce devenim noi in viata e determinat de punctul din care plecam, drumul pe care il alegem si oamenii care ne sunt alaturi. Daca as fi adepta teoriei universurilor paralele, probabil as crede ca am un “eu” medic pe undeva, un alt “eu” artist si, dupa un drum intortocheat, poate ar fi ajuns printr-un univers si un “eu” naufragiat pe o insula pustie.
Ieri, intr-o vizita la Penitenciarul de femei din Targsor, m-am convins inca o data de ipoteza de mai sus. Din pacate, nu ne nastem toti in contextul potrivit. Nu zic ca nu ne putem schimba norocul, dar cu cat drumul e mai lung, iar influenta celor din jur e mai mare, cu atat e mai greu.
——
N-am vrut sa vorbesc de la inceput cu fetele. Am preferat sa observ cum se uita cele de pe margine la “colegele” lor (ca asa isi spun una alteia) care stateau de vorba cu noi. Se vedea clar ca unele dintre ele se gatisera pentru intalnirea cu noi, musafirii straini veniti cu niste martisoare mai putin obisnuite: cu carti.
Cea mai cocheta era o domnisoara de vreo 17 ani, cu care am schimbat cateva vorbe. Par negru, bine intins, ruj ciclam, asortat cu treningul si ochi conturati cu negru. N-am vrut sa ma iau dupa aparente: o fata mai brunetica, cu o privire usor flegmatica, iubitoare de roz…probabil talharie, ma gandeam. Asa ca am intrebat-o si a venit surpriza: trafic de persoane, 2 ani si 4 luni de inchisoare, maritata, regrete minime. Toate inainte de majorat.
Nici ce am aflat despre A. nu a fost deloc previzibil. Mi-am dat seama de la inceput, cand am auzit-o citind un mesaj de pe o carte, ca e o fata dezghetata. Dar de la primele vorbe schimbate am inteles ca e mai mult decat atat.
Are 19 ani si s-a trezit cu o pedeapsa de cativa ani de inchisoare pentru talharie. E din Tulcea, ca si mine, si pana sa ajunga la Targsor invata la unul dintre cele mai bune licee din oras. Anul trecut si-a dat si bac-ul. Cu doi politisti in sala, dar l-a luat. Acum invata in continuare si e convinsa ca va intra la Medicina la anul, cand se elibereaza. Povestea ei, mai pe larg, o gasiti la Alex.
Singurul lucru pe care vreau sa insist e puterea noastra de a intrerupe un drum care nu duce unde trebuie, care se adanceste intr-o situatie din care e din ce in ce mai greu sa te intorci. Putem ajunge cu totii intr-un punct in care suntem in stare sa facem lucruri grave, mai ales daca nu e nimeni langa noi sa ne ajute. E nevoie doar de o rabufnire, de un “nu mai pot”.
——-
Inchisoarea e un loc unde nu judeci si nu justifici. Una si-a omorat mama. Da, dar e o profesoara foarte bine educata si aparent linistita. Alta a facut trafic de droguri. Drogurile alea au distrus alte cateva vieti.
Putem gasi cate circumstante atenuante sau agravante vreti. Dar ele nu exista. Exista doar fapta. Doar momentul ala in care, convinse, in mintea lor au zis “am sa fac asta” si n-a fost nimeni acolo sa le opreasca din drumul pe care l-au ales.
Lipsa puterii de a-si schimba traiectoria, despre care spuneam mai sus, cred ca e punctul lor comun. Si nu li se intampla numai lor. Li se intampla si prietenilor nostri: unii ajung habotnici si isi distrug sanatatea muncind prea mult si traind prea putin, altii se afunda in datorii, altii pur si simplu merg din esec in esec. In momente de genul asta, a doua sansa poate conta mult. Chiar daca nu avem nicio datorie fata de ei, cred ca i-am ajuta enorm daca am reusi sa le schimbam drumul cat de putin, fara sa ii judecam sa sa le gasim justificari.
E plin in jurul nostru de oameni care au renuntat la speranta sau care cred ca nu mai au solutii. Daca le-am da lor o noua sansa, n-ar mai exista loc nici de judecata, nici de justificari.
Pentru ca nu stii cand ti se poate intampla chiar tie. Sa te adancesti din greseala in greseala, pana nu mai vezi nicio cale de intoarcere.
Citeam zilele trecute ca, daca vrei sa afli cu adevarat personalitatea cuiva, ar trebui sa ii scuipi lapte in fata. Cand suntem in situatii limita, reactiile noastre sunt imprevizibile.
———-
Vizita la Penitenciarul Targsor a fost o initiativa Coca-Cola HBC Romania, prin platforma de CSR The RE Concept si face parte din proiectul Martisoare de REeducare. Cu ajutorul Diverta, le-am oferit femeilor 678 de carti, fiecare imbogatita cu o vorba buna de la cativa jurnalisti, bloggeri, oameni de cultura si media care au vrut sa le incurajeze.
Frumos ai scris. Imi place cum gandesti. 🙂
@Bogdan, mersi.
Aceste persoane, in cadrul inchisorii, vor avea timp sa inteleaga ce greseli au facut, vor simti lipsa unor obiecte si lucruri din viata cotidiana.
Vor invata sa pretuiasca lucrurile obisnuite si libertatea si vor iesi alti oameni.
Unii nu vor fi capabili sa invete din greselile facute si cel mai probabil se vor reintoarce acolo.
Am vazut cateva documentare despre viata din inchisoare si despre povestile oamenilor de acolo. Cred ca astfel de materiale ar trebui sa fie difuzate mai des, macar la televiziunea nationala. Tinerii din ziua de astazi, daca ar vedea acele documentare ar deveni mai responsabili, ar pretui mai mult lucrurile pe care le au si ar fi mai recunoscatori pentru ajutorul pe care il primesc de la cei din jur.