Zilele trecute am ascultat muzica anilor trecuti, dar aflata in evolutie, cu regulile jocului schimbate.
Am vazut mai intai evolutia la Alina Manole, pe care am auzit-o pentru prima data cantand live acm trei ani, la lansarea primului ei album, Luna Patrata. Atunci am incadrat-o direct la folk, fara sa ezit. Un folk emotionant, cu versuri destepte, in colturile carora vezi ca sunt lucruri pe care le-ai trait.
Intre timp, am mai ajuns la cateva concerte si-mi parea ca nu s-a schimbat mare lucru. Iar acum, dupa trei ani, muzica ei este previzibil de surprinzatoare (cred ca asta e formularea ideala). Se joaca cu ritmuri noi, suna mai mult a jazz si chiar a bossa nova pe alocuri, in functie de cat de mult chef de glumit si improvizat au colegii ei instrumentisti.
Mesajele au ramas la fel, de ascultat cu zambetul pe buze, oricum ar fi el – nostalgic, ascuns sau de-a dreptul amuzat. La un concert oarecare, Alina te poate face sa razi de 30 de ori, in medie:). Dar e imposibil sa nu te regasesti si in piesele cu versuri mai triste sau cu umor negru de pe albumul nou, Dragoste in trei.
Ce (poate) nu stiti despre Alina Manole este ca acum trei ani, cand artistii nu se intreceau in pagini de Facebook, ea tinea legatura cu fanii direct pe Youtube (ca aici). Cred ca e singurul artist despre care stiu ca face asta. La fiecare videoclip al ei, in comentarii, anunta datele urmatoarelor concerte, le raspundea fanilor si venea cu tot felul de informatii utile despre festivalurile de muzica, evenimente etc. Comentariile de pe Youtube erau unul dintre principalele canale pe care comunica. Acum mi-a povestit ca s-au inmultit videoclipurile si nu mai poate tine pasul, insa este pe Facebook, pe Twitter si incearca sa scrie zilnic pe blog (welcome to the club!).
Tot o evolutie jucausa am observat si in noul album VAMA, 2012. Inainte sa inceapa auditia din Garajul Europa FM, Tudor ne-a avertizat sa nu facem comparatie intre ce vom auzi si ce ascultam pe vremuri pe albumele Vama Veche. Inevitabil, am facut-o. Iar daca piesele din trecut erau genul pe care le ascultai cu prietenii (sau cu prietenul) in drum spre mare, urland cat te tin plamanii, cele de pe albumul nou mi se par bune de ascultat singur. Canta despre dragoste ca despre o boala care se vindeca doar cand mai apare “Fata in boxeri si in tricoul alb”. Si mai canta despre tristeti si revolte pe care nu le traiesti la intensitate maxima decat in singuratate.
Un mic detaliu amuzant aflat la auditie tine de procesul de creatie prin care au trecut piesele lor. Sunt cateva la care au muncit luni la rand si altele care au fost gata atat de repede, incat nici lor nu le-a venit sa creada. Partea cu numele pieselor, insa, a fost lasata pe final. Asa se face ca, in timp ce lucrau la ele, piesele aveau nume provizorii. Si ce nume! Post iubire, o piesa melancolica, se numea Veselie. Iar Copilul care alearga catre mare s-a numit mai intai Run, run. 🙂 Pentru mine, treaba asta e un pic ciudata, pentru ca eu cunosc piesele ca pe niste oameni. Fie ca ajung sa imi placa sau sa nu imi placa, ii asociez puternic cu numele lor.
Pe 28 mai puteti asculta si voi noile piese Vama, la lansarea albumului 2012, care va avea loc la Sala Palatului.
Iata un mic preview:
Vama din punctul meu de vedere a prins cel mai bine la ceea ce a fost generatia 89, nu cred ca sunt alti mai buni cand e vorba de a fi ascultati de catre publicul ce are o varsta inttr 15-27 de ani.