Cat te costa sa-ti traiesti viata?

Cheltuielile mele preferate sunt biletele de avion. Dau banii mai impacata pe un bilet de la Lufthansa/ KLM/ Wizzair decat pe o rochie de la Zara/Mango. Ca tot cam atata costa.

Si poate n-ar fi fost asa daca n-as fi facut baie in mare in octombrie, in Malta. Sau daca n-as fi invatat sa zic “noroc” in 5-6 limbi straine, in Copenhaga. Sau daca nu m-as fi ratacit noaptea pe bicicleta in Amsterdam. Sau daca n-as fi luat Roma la picior, in lung si in lat, cate 10 ore pe zi. Sau daca n-as fi simtit adrenalina la maximum in Eindhoven. Sau daca n-as fi mancat sarmalute in Frankfurt.

Sau daca nu mi-as fi facut atatia prieteni faini cu care pun la cale chiar acum niste chestii pe care o sa le povestesc nepotilor 🙂

Nu va mai spun ca ii invidiez ingrozitor pe oamenii care nu fac altceva decat sa calatoreasca. Am o prietena poloneza care se plimba si locuieste de colo-colo de cativa ani: Paris, Barcelona, Danemarca, SUA. Am vizitat-o de doua ori, in doua locuri diferite, iar in curand vine si ea la mine. N-are bani decat de avion, iar cand ajunge undeva se apuca sa predea engleza si franceza ca sa aiba cu ce plati chiria. Imi zice mereu ca nu vrea sa puna bani deoparte, ci sa-si traiasca viata. Si, daca stam sa ne gandim, cati dintre noi chiar reusesc sa puna bani deoparte stand in Romania?

Altul ar fi Doru Panaitescu, proaspat plecat in Balcaniada cu geamanul din dotare, Zdeto si cu Ivo Bobal. Imi imaginez ca, daca nu ar raspunde la telefon cateva zile, nimeni nu si-ar face griji. Ar sti ca “Doru e pe coclauri, pe undeva” si n-are semnal. Sau vrea sa ne faca sa credem ca n-are 🙂

De Razvan Pascu nici nu mai zic, pentru ca a dus calatoriile la un alt nivel de profesionalism si castiga din pasiunea lui. De fiecare data cand plec undeva, verific daca a fost si el pe-acolo si ce recomanda.

Nu stiu despre voi, dar eu am un dor de duca din ce in ce mai grav. Imi place sa vad locuri, sa cunosc oameni, sa ascult limbi, sa invat istorii si sa fac poze. Ma intorc mai relaxata si mai bogata in experiente si prieteni de care ma despart cu deja celebrul “see you somewhere in Europe“. Iar experientele si oamenii valoreaza mai mult decat cei maximum 150 de euro pe care ii dai pe un bilet pana oriunde in Europa.

Am simtit nevoia sa explic asta pentru ca tot mai multa lume ma saluta in ultima vreme cu “mai, dar te mai plimbi mult?”. Raspunsul e “da, o sa ma plimb cat o sa pot de mult, pentru ca e din ce in ce mai usor si mai placut”.

11 thoughts to “Cat te costa sa-ti traiesti viata?”

  1. Da, da, da! I so feel you 🙂 pacat ca nu multa lume e constienta de posibilitatile de a calatori prin lume fara prea multi bani, care stau acolo si-i asteapta pe cei suficient de deschisi la minte inca sa profite de ele!

    Distractie placuta pe oriunde mai poposesti data viitoare!

    1. @Raluca, asta e problema: lumea inca are impresia ca e scump sa calatoresti. Dar biletele de avion sunt ieftine, iar cateva zile intr-o alta tara nu te costa cu mult mai mult decat daca le-ai petrece aici. Depinde si ce-ti doresti de la calatoria aia, ca oricine are uneori chef sa leneveasca 7 zile la all inclusive in Turcia. Insa n-a fost niciodata mai simplu sa pleci low cost.

  2. Ce postam eu ieri pe facebook: “Asa mi-as pune sacul in spate si as pleca prin lume! Sa calc pe fiecare petec de pe Terra. Sa cunosc cel putin cate un om din fiecare tara de pe glob.”

    Si eu aud tot mai tare chemarea de a cutreiera globul…

  3. imi curge “dor de duca” prin vene! am deja bilete pt roma, zakynthos, un predeal de relaxare si o vama veche sa creasca si turismul romanesc!

  4. Si noi am prins o groaza de plimbari in ultimii 3 ani. Suntem la a treia sedere de 6 luni in New York, pe care incep sa-l stiu mai bine ca localnicii, am stat 2 luni langa Malaga in iarna asta etc. Ne place si noua sa calatorim si prefer la orice ora sa ‘arunc’ banii pe cate o iesire (chiar daca nu toate sunt de cateva luni), decat sa ma imbrac ‘cum trebuie’ sau sa sparg banii de sarbatori.

  5. Mie mi-ar placea sa imi iau un an sabatic la un moment dat, sa renunt la toata munca si sa plec fara nicio obligatie…sa vad daca voi avea curajul vreodata in viata sa fac asta…

  6. @Dojo, ti-ai facut singura loc pe lista celor pe care ii invidiez. Distractie placuta! 😀
    @Razvan, si pe mine ma bate acelasi gand. Chiar daca n-am sa pot sa calatoresc prin toata lumea, macar sa locuiesc un an in alta parte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *