Cum ne plimbam noi agale saptamana trecuta pe strazile din Munchen, bucuroase de soare si de cele 30 de grade la pranz, am observat ceva neasteptat. La fiecare colt de strada ne intalneam cu baieti care carau la subrat placi de surf. Excuse me, is this California? Unde se poate face surf intr-un oras ca Munchen? Ei bine, tot noi ne-am dat raspunsul, dupa ce i-am surprins asupra faptei, pe raul Isar.
Month: August 2012
Munchen – confort, bere si nudisti
Cand am ajuns in Munchen, am fost avertizata: orasul asta e numai despre Komfort. In curatenia si linistea lui, unii romani care locuiesc aici il gasesc plictisitor. Totul merge bine, functioneaza nemteste, metrourile nu intarzie, nimeni nu sta peste program la serviciu si esti in perfecta siguranta daca bantui pe strazi la 3 dimineata. Un scenariu cam lipsit de adrenalina pentru un roman obisnuit cu viata grea de Bucuresti.
Dupa o zi de plimbat, pot sa confirm ca, intr-adevar, orasul este foarte, foarte linistit. Centrul e mare – doar ca sa vezi centrul vechi ai nevoie de cel putin 4-5 ore. E un oras foarte atent construit, iar strazile lui curate si cochete n-au vazut in viata lor ambuteiaje.
Arhitectura este relativ uniforma, desi mai apar cladiri moderne pe langa unele vechi, clasice. In centru sunt cladiri impunatoare – Parlamentul, cladirea Primariei (Marienplaz) si cateva catedrale in stil gotic care merita vizitate si pe dinauntru. Tot in centru este si Maximilianstrasse, un fel de Champs Elysees nemtesc – Gucci, Dior, Vertu, Versace si restul. Ca peste tot, 90% dintre clientele care ieseau incarcate cu pungi din magazinele astea erau araboaice. Ca sa vedeti ce se ascunde sub burka.
Daca e un lucru de care sunt mandri nevoie mare nemtii, aia e berea lor – Weissbier, Dunkelbier, Augustiner si sute de alte tipuri. Merita sa le degustati intr-un Biergarten, alaturi de un meniu traditional de carnati, salata de cartofi sau varza, branzeturi etc.
Carpooling pe Facebook
In aprilie scriam despre un grup de facebook creat de tulceni pentru a face drumul Bucuresti-Tulcea si retur mai repede si mai ieftin, adica prin carpooling – un fel de autostop virtual. Pe vremea aia, grupul avea 800 de membri. Azi are 2200 🙂
Deja stiu foarte multa lume care a ajuns la Tulcea sau inapoi la Bucuresti prin metoda asta. Am mers si eu asa, o data la dus si o data la intors. E mai rapid si mai ieftin decat trenul, dar ramane mereu intrebarea legata de cat este de bun soferul.
Partea amuzanta e ca Tulcea e mica, iar cei de pe grup se cunosc in proportie de 90% unii pe altii, macar din auzite sau din vedere, asa ca nu ai sentimentul ca mergi cu straini. “Ah, tu esti sora lu’… fratele lu’… care a facut liceul la, in clasa cu…”.
Intre timp, am observat ca au aparut si alte grupuri de genul asta. Unul e destinat rutei Bucuresti – Vama Veche (sau Constanta) si mai exista inca unul, mai general, pentru destinatii din toata tara – carpooling.ro. Pe grupul pentru Vama sunt doar vreo 230 de membri, deci are potential. Poate mai creste la anul, ca acum e pe sfarsite sezonul.
Tipologii de turisti
Un vis mai vechi de-ale mele este sa calatoresc singura undeva. Cu toate astea, cred ca o mare parte din placerea calatoriei este meritul oamenilor care te insotesc. Pana acum am fost in vacante si cu o persoana, dar si cu zece, asa ca, pe la obiectivele mai plictisitoare mi-am gasit ocupatie si i-am studiat.
1. Turistul entuziast – vrea sa vada TOT! Isi ia o saptamana de concediu si vrea sa vada Germania, Elvetia, Austria si poate-poate strecoara si Italia pe acolo, de ce nu. Are momente de depresie cand se gandeste ca ar fi trebuit sa isi ia zece zile libere in loc de sapte. Ce fraier a fost. Cand ajunge la destinatie, face deja planuri pentru ce va vizita in concediul urmator, cand se va intoarce. Ca ramasesera niste obiective pe care nu le-a vazut.
2. Turistul de muzee – are o lista cu toate muzeele din zona, pretul biletelor de intrare si a cautat deja pe net lucrarile pe care vrea sa le vada. Poate rezista intre 8 si 10 ore in Luvru fara apa si mancare, numai sa nu cumva sa plece fara sa vada galeria pictorilor olandezi, de la ultimul etaj. La Pompidou ia notite intr-un carnetel misterios.
3. Turistul militar – isi face planul cu trei-patru saptamani inainte. Stie ce are de vizitat, cand, cat dureaza si cat costa totul. El nu lucreaza cu zile, ci cu jumatati de zile sau chiar cu intervale de 3-4 ore. E ala care te anunta in timp ce infuleci din hamburger ca mai ai fix 1 minut si 17 secunde ca sa termini de mancat. In sinea lui, stie ca TU esti veriga slaba a grupului, asa ca a alocat in secret niste pauze de mers la toaleta – trei minute la fiecare trei ore. Dar n-a mai zis nimanui de ele, ca sa fie folosite doar in caz de forta majora. Ca altfel pierde randul la coada la bilete pentru urmatorul muzeu. Tot turistul militar tine harta si ii ghideaza pe ceilalti.
4. Turistul relaxat – este sub conducerea unui turist militar. Are o idee vaga despre ce o sa viziteze, dar stie ca turistul militar are totul planificat. Spera doar ca propunerea lui de a manca pizza traditionala in locul ala despre care a citit pe net a fost trecuta in program. Nu suporta sa se grabeasca si uneori se da bolnav ca sa scape de muzee. Daca ar fi dupa el, ar vizita mai degraba baruri si parcuri.
5. Turistul shopaholic – poarta la el o lista cu oameni care vor primi suveniruri. Vaneaza branduri care nu se gasesc in Romania si sta cu orele ca sa probeze haine. Destinatii preferate: Italia, Austria, Turcia.
6. Turistul manipulant – El stie care-i planul, dar incearca sa il schimbe. “Nu vreti voi mai bine sa renuntam azi la muzee si sa mergem la water park?”. Seamana samanta de scandal in grupurile mari, cu risc de bisericute. E in stare sa-l convinga pe turistul shopaholic sa amane cumparaturile pe ultima zi, duminica, fara sa-i spuna ca in vestul Europei, toate magazinele sunt inchise duminica.
7. Turistul indragostit – Pleaca de la hotel tarziu, din motive evidente. Viziteaza doua-trei obiective, dupa aia se retrage cu perechea intr-un local unde se destrabaleaza fara sa-i stie nimeni. Foloseste la maximum functia de self photo a telefonului sau isi programeaza aparatul pentru fotografii automate. Isi petrece mare parte din vacanta in camera de hotel.
8. Turistul de lux – Pleaca rar, pentru ca vrea sa stea mereu la 5 stele si sa manance doar la restaurant. E cam lenes, asa ca ii roaga pe altii sa planifice excursia pentru el. “Nu ma intereseaza cat costa, dar sa am baie in camera, demipensiune si piscina. Faceti voi planul si eu va zic daca vin”. Merge in grupuri mici – de cele mai multe ori in cuplu, pentru ca e greu sa convingi prea multi oameni ca un city break la Paris costa 600 de euro.
9. Turistul globetrotter – nu are mereu un plan. Calatoreste pe distante mari cu avionul, trenul, autostopul sau pe jos. Ia avionul la dus pana intr-o destinatie, dar trece prin trei-patru tari in calatoria lui si la intoarcere zboara din alt fus orar. Merge low cost, are profilul de couchsurfing plin de recomandari si nu se sfieste sa calatoreasca singur. Are un rucsac in care ii incape bagajul si pentru trei zile, dar si pentru doua saptamani.
Si acum sa nu faceti pe inocentii. Stiu ca ati fost cu totii, pe rand, in fiecare dintre rolurile de mai sus 🙂
Oamenii care n-au fost niciodata in Delta
Oamenii care n-au fost niciodata in Delta au impresia ca e greu de ajuns acolo. Da, varianta scurta a drumului Bucuresti-Sfantu Gheorghe (cu masina si cu nava rapida) se face in vreo 5 ore, iar varianta lunga (cu trenul si cu nava clasica) se face in de doua ori pe-atat. Dar si drumul pana la Mamaia dureaza 6 ore uneori.
Oamenii care n-au fost niciodata in Delta nu stiu ce-i aia o malasolca sau o scordolea ca la mama ei acasa. Sau ca la doamna Adelina, bucatareasa lipoveanca rea de gura.
Pentru 30 de lei de caciula, ii primeste pe turisti cu doua feluri traditionale de mancare, cu vin rosu fara pic de apa in el, plus pisici jucause cu nume sonore (Sofocle, Tilica) si conversatie, ca sa nu se plictiseasca musafirii. Sotul ei, domnul Emil, e pescar si e plecat de-acasa in timpul zilei. Dar daca il prindeti, va povesteste la fel de frumos despre evolutia turismului in Delta precum si despre efectele incalzirii globale la o crestere a temperaturii medii de peste doua grade Celsius. Probabil are un radio in barca si asculta conferintele de mediu in timp ce intinde plasele.
Primul ajutor pe mobil – un euro donat la fiecare download
Gandeste-te la persoana langa care iti petreci cea mai mare parte a timpului. Stie sa acorde primul ajutor?
Primul ajutor mi se pare o lectie atat de importanta, incat imi e cam rusine sa recunosc ca nu stiu nimic pe tema asta. Cunostintele mele se reduc la cateva manevre invatate din Grey’s Anatomy sau House. Nu-i motiv de mandrie. Din pacate, nici la scoala si nici in alta parte nu m-a invatat nimeni cum se resusciteaza o persoana, ce trebuie sa faci cand vezi pe cineva la pamant sau cand esti martorul unui accident.
Pentru oameni ca mine, dar nu numai, MaiMultVerde si ING Asigurari de Viata au lansat aplicatia “Lectia de prim ajutor“, disponibila pentru Android si iOS. Aplicatia este creata pentru persoane fara pregatire medicala, iar termenii de specialitate folositi sunt destul de accesibili, pe intelesul oricui. Iata ce am observat eu dupa ce m-am jucat putin cu aplicatia:
Trei filme de la Anonimul
Ce-mi place cel mai mult la festivalurile de film este ca pot sa vad si altceva in afara de filme de plastic americane. Iar Anonimul imi da ocazia sa vad ce se mai intampla in cinematografia mondiala si cum se mai fac filmele la altii. Asa am ajuns sa descopar in fiecare an cate unul-doua filme sau roluri extraordinare pe care le-am revazut cand m-am intors in Bucuresti.
Anul asta am fost harnica. Abia a inceput festivalul, iar eu am vazut deja trei dintre cele sapte lungmetraje si vreo 5 scurtmetraje dintre cele 49. Daca iau in calcul faptul ca vazusem deja “Toata lumea din familia noastra“, pot sa zic ca am vazut chiar patru lungmetraje.
Paradoxul chefului de viata
Cheful de viata e paradoxal pentru mine. E atunci cand abia astept sa vina dimineata ca sa pun in aplicare vreun super plan, dar si atunci cand am toate motivele sa mai lenevesc un pic in pat.
E atunci cand ies in oras cu prietenii, dar si atunci cand nimeni nu poate sa iasa si-mi ofera ocazia sa plec singura pe bicicleta si sa explorez stradutele din Bucuresti.
E atunci cand ating starea de lene suprema intr-un hamac, dar si dupa ce mai dobor vreun record personal la alergat.
Cred ca paradoxurile astea sunt doar un fel in care Universul ne spune ca o ducem mai bine decat credem si avem toate motivele sa zambim.
Voua ce va alimenteaza cheful de viata? Ganditi-va la toate lucrurile care va fac sa zambiti, mici si mari, si contribuiti la Enciclopedia Chefului de Viata, lansata de Prigat. Desi e abia la inceput, a devenit deja o colectie de momente si atitudini optimiste. Tot acolo va recomand sa intrati pentru primul ajutor in cazul starilor melancolice sau de-a dreptul depresive 🙂
Concurs: Invitatie la avanpremiera Brave
De pe 17 august, in cinematografe va rula animatia Brave, un film despre o printesa neinfricata si putin incapatanata. Filmul are nota 7,7 pe IMDB, iar dupa ce am vazut trailerul regret si mai tare ca nu pot sa ajung la avanpremiera. Imi e dor de o animatie buna, mai ales pentru ca restul celor lansate in ultima perioada m-au cam dezamagit.
Insa voi oferi invitatia mea dubla unuia dintre voi. Tot ce trebuie sa faceti este sa-mi povestiti o intamplare rebela din copilaria voastra zbuciumata, cand ati avut atat de mult curaj, incat si astazi isi mai amintesc rudele despre nazbatia voastra 🙂
Filmul va fi vizionat in avanpremiera miercuri, 8 august, in Cinema City Sun Plaza, de la ora 19.00. Ca sa fiti si voi acolo, lasati-mi raspunsul in comentarii pana miercuri dimineata, la ora 10.00. Dintre toate raspunsurile primite, voi trage la sorti unul, iar autorul va primi invitatia dubla.
Succes si vizionare placuta!
Felicitari, Alex O! Mergi la film.
Anonimul, anonima
De cinci ani incoace, singura certitudine a vacantelor mele e Festivalul Anonimul, de la Sfantu Gheorghe. Prima data cand am ajuns acolo nu mi-a venit sa cred ca un astfel de loc exista in Romania si e chiar la mine acasa, in Delta. In anul urmator mi-am adus si prietenii, iar de atunci, o data pe an, ne strangem din toate orasele in care locuim si “ne vedem la Sfantu”.
De ce mi-e atat de drag locul asta? Trebuie sa mergeti acolo ca sa intelegeti. E un fel de Vama mai mare, mai curata si cu oameni mai de calitate. Zilele sunt pentru plaja, iar noptile sunt pentru filmele vazute cu picioarele in nisip, berea rece in mana si prietenii alaturi.
Sfantu Gheorghe este unul dintre putinele locuri din tara unde am vazut cu ochii mei ce inseamna turismul local pentru un satuc sarac si izolat. In 2008, cand am ajuns prima data acolo, n-aveai unde sa te cazezi in afara de camping sau complexul hotelier de alaturi. Satenii erau confuzi cand vedeau invazia de oameni coborand de pe nave la debarcader, iar vizitatorii erau putini si de cea mai buna calitate.
Cum duci o casa pana la Madrid?
Casa Prispa este un prototip de casa solara cu care o echipa de studenti romani s-a calificat in competitia Solar Decathlon Europe. Aproximativ 50 de studenti de la Arhitectura, Arte, Constructii si Politehnica au construit casa de la zero, cu ideile, planurile si munca lor. Ei au batut cuiele, ei au batut din usa in usa pentru sponsorizari, ei au facut rost de parteneriate, ei au promovat proiectul. Toate pe timpul si banii lor de buzunar de studenti.
Despre casa solara am aflat acum cateva luni de la Claudiu, unul dintre membrii echipei. El mi-a povestit cate criterii a trebuit sa indeplineasca Prispa pentru a se califica: nu a fost vorba doar de eficienta energetica, ci si de design, materiale folosite, confort, precum si de costurile de constructie si intretinere.
In timp, au reusit sa convinga cativa sponsori sa creada in ideea lor, care incepea sa capete contur de la o zi la alta. Cu ajutorul catorva sponsorizari in produse si servicii, au reusit sa termine de construit casa. Pasul urmator este concursul: pe 25 august, o parte din echipa trebuie sa plece la Madrid si sa trimita casa acolo, la competitia finala. Acolo vor fi nevoiti sa demonstreze de ce Casa Prispa este mai sustenabila, mai frumoasa, mai confortabila si mai rentabila decat casele construite de celelalte 19 echipe concurente, venite de pe patru continente.
O calatorie inchipuita la Londra in timpul JO
N-am fost niciodata la Londra. Au fost mereu alte destinatii, alte planuri, alte bilete de avion si asa se face ca inca n-am ajuns pe acolo. Dar cred ca perioada asta, a Jocurilor Olimpice, este primul moment in care Londra a trecut direct in topul listei de orase in care mi-as fi dorit sa fiu.
Stiu ca e aglomerat, stiu ca sunt multi turisti, ca probabil nu-i chip sa gasesti loc de parcare si ca preturile sunt triple. Insa imi place sa-mi imaginez cum ar fi daca as scrie postul asta de la o cafenea londoneza care miroase a ceai negru si a ploaie; si unde chelnerii, cand afla ca esti din Romania, iti zic “oh, congrats for Nadia! How are the Romanians doing this year?”.
As mai intra la Starbucks si as intreba vanzatorii daca si ei scriu numele clientilor pe pahar. Oare care-i cel mai imposibil nume de turist japonez pe care l-au avut de scris zilele astea?
Apoi m-as plimba cu un double decker prin oras si as incerca sa joc “ghiceste nationalitatea pasagerilor” timp de cateva ore, amuzandu-ma de fiecare data cand mi se confirma ipoteza.
Daca as fi acolo, as sta de vorba cu unul dintre taximetristii imigranti care vorbesc engleza mai bine decat localnicii. L-as intreba daca a plimbat turisti veniti pentru olimpiada si pe unde i-a dus, ce au vrut sa vada, unde ies in oras, unde sunt cazati si daca i-au lasat bacsis.