Primul ajutor pe mobil – un euro donat la fiecare download

Gandeste-te la persoana langa care iti petreci cea mai mare parte a timpului. Stie sa acorde primul ajutor?

Primul ajutor mi se pare o lectie atat de importanta, incat imi e cam rusine sa recunosc ca nu stiu nimic pe tema asta. Cunostintele mele se reduc la cateva manevre invatate din Grey’s Anatomy sau House. Nu-i motiv de mandrie. Din pacate, nici la scoala si nici in alta parte nu m-a invatat nimeni cum se resusciteaza o persoana, ce trebuie sa faci cand vezi pe cineva la pamant sau cand esti martorul unui accident.

Pentru oameni ca mine, dar nu numai, MaiMultVerde si ING Asigurari de Viata au lansat aplicatia “Lectia de prim ajutor“, disponibila pentru Android si iOS. Aplicatia este creata pentru persoane fara pregatire medicala, iar termenii de specialitate folositi sunt destul de accesibili, pe intelesul oricui. Iata ce am observat eu dupa ce m-am jucat putin cu aplicatia:

– are un buton pentru apelarea imediata a numarului de urgenta 112.
– sfaturile sunt impartite in mai multe categorii, care te invata ce se faci cand vrei sa apelezi 112, cand ai de-a face cu o persoana cazuta la pamant, urgente majore, manevra Heimlich, hemoragii, primul ajutor la copii, fracturi, accidente, arsuri, intoxicatii, urgente de sezon, dar si sfaturi despre preventie si despre ce ar trebui sa contina o trusa de prim ajutor.
– exista si 12 lectii video, cu exemple si explicatii.
– aplicatia are functie de cautare, deci daca dai search dupa “resuscitare” iti apar in rezultate paragrafele despre urgentele in care este necesara aceasta procedura.

Aplicatia LDPA nu este facuta pentru a fi folosita pe loc, in caz de urgenta. Poti suna la 112 direct, fara sa apelezi numarul de urgenta din aplicatie. Toate informatiile de acolo sunt utile daca sunt citite si retinute dinainte, iar in caz de urgenta, verificate pe loc. Sunt multe lucruri de luat in seama, iar video-urile au prea multa informatie ca sa te poti baza ca, atunci cand ai nevoie de ele, scoti telefonul, verifici ce trebuie sa faci si apoi aplici sfaturile suficient de repede. Asadar, daca o descarcati, luati-va zece minute sa cititi macar in diagonala sfaturile de acolo.

Inca o parte buna legata de aplicatia “Lectia de prim ajutor” este faptul ca ING Asigurari de Viata va dona 1 euro catre SMURD pentru fiecare descarcare a aplicatiei. O puteti descarca de aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *