Oamenii care n-au fost niciodata in Delta au impresia ca e greu de ajuns acolo. Da, varianta scurta a drumului Bucuresti-Sfantu Gheorghe (cu masina si cu nava rapida) se face in vreo 5 ore, iar varianta lunga (cu trenul si cu nava clasica) se face in de doua ori pe-atat. Dar si drumul pana la Mamaia dureaza 6 ore uneori.
Oamenii care n-au fost niciodata in Delta nu stiu ce-i aia o malasolca sau o scordolea ca la mama ei acasa. Sau ca la doamna Adelina, bucatareasa lipoveanca rea de gura.
Pentru 30 de lei de caciula, ii primeste pe turisti cu doua feluri traditionale de mancare, cu vin rosu fara pic de apa in el, plus pisici jucause cu nume sonore (Sofocle, Tilica) si conversatie, ca sa nu se plictiseasca musafirii. Sotul ei, domnul Emil, e pescar si e plecat de-acasa in timpul zilei. Dar daca il prindeti, va povesteste la fel de frumos despre evolutia turismului in Delta precum si despre efectele incalzirii globale la o crestere a temperaturii medii de peste doua grade Celsius. Probabil are un radio in barca si asculta conferintele de mediu in timp ce intinde plasele.
Oamenii care n-au fost niciodata in Delta nu stiu cat de fin e nisipul din Sfantu Gheorghe sau de la Sulina, mai ales cand frige atat de tare incat trebuie sa iti ingropi talpile sub el ca sa nu te arzi. Si nici cum e sa stai pe o plaja de 30 de kilometri lungime fara sa ai pic de umbra.
Oamenii care n-au fost niciodata in Delta nu s-au plimbat dis de dimineata pe canale cu barca unui satean care sa le explice cum se numesc pasarile pe care le vad, cum se prinde stiuca, sa le spuna povesti pescaresti de pe vremea cand in balta tragea mai mult peste si, mai ales, sa le povesteasca ce fac pescarii iarna, cand Dunarea ingheata.
Oamenii care n-au fost niciodata in Delta n-au invatat pe de rost programul tantarilor – ora la care dau check-in pe brate arse de soare, ora lor de cina si ora de culcare.
Oamenii care n-au fost niciodata la Anonimul nu stiu ce pierd, dupa cum zicea o fata cu care am stat de vorba in campingul Delfinul. Nu intelegea de ce mai merge lumea la mare in alte locuri cand exista Sfantu Gheorghe – un loc unde zilele sunt rezervate pentru plaja, mare, Dunare, nuferi si pasari, iar noptile pentru filme si muzica buna, cu oameni care-ti sunt prieteni de-o viata chiar daca abia v-ati cunoscut.
Ii recunosti usor pe oamenii care vin pentru prima data in Delta. Au ochii mari si gura cascata, dar nu zic nimic. E o placere subtila sa le asculti uimirea din priviri.
Oamenii care n-au fost in Delta, probabil stiu ca Sfantu Gheorghe creaza dependenta. O data ce ai ajuns acolo, e greu sa nu revii.
Nu stiu ca acolo nu sunt alge, nici scoici care sa te zgarie in talpa. Ca nu au asfalt pe strazi, dar au caini jucausi si copii frumosi 🙂
Ce frumos vorbesti tu de Delta, imi pare rau ca nu am ajuns anul asta acolo. Poate la anul…oricum, Sfantu Gheorghe e trecut deja pe lista cu locuri pe care le voi vizita. Merci!
Adaug si eu: oamenii care n-au fost la Sfantul Gheorghe nu stiu cat de delicata poate fi o noapte in care decizi s-o iei de la plaja pe la gura de varsare a Dunarii, apoi sa faci dreapta pe o potecuta inspre sat, si acolo sa vezi vreo doi tauri (da, tauri) luandu-se la trante pentru inima unei vacute (si tu cauti vreun copac in apropiere, dar pana la urma o iei tiptil pe langa ei si ajungi intreg in sat). Ar fi mai multe, dar ma opresc aici.
O să prefer mereu pustietatea. Gen Crişan, dar ceva mai încolo de locurile de cazare, sau Periprava, unde mobilul funcţionează foarte rar. Nu pot să mă duc în Deltă pentru a avea oameni aproape de mine. Nu pot să merg în Deltă pentru festivaluri. Mă duc pentru sălbăticie, dacă mă duc, mă duc să uit că există oameni. Delta are, slavă Domnului, despre ce să povestească 🙂
Însă mă bucur că te-ai simţit bine! 🙂
@BogDan, si mie imi place salbaticia, dar asta e partea buna la Sfantu – te poti aseza frumusel intr-un colt pustiu de plaja sau te poti baga in multimea cinefila si berefila 🙂
Mi se pare la fel de corect şi asta. Na, la mine problema este că mă feresc din ce în ce mai mult de oameni 🙂