Ce ti-au furat? Ce ai pierdut?

Sentimentul ca ai pierdut ceva important, ca ai fost luat de fraier si ca n-ai ce sa mai faci ca sa schimbi situatia trebuie sa fie una dintre cele mai proaste combinatii pe care o poti simti. Mai ales daca stii ca ti-ar fi fost simplu sa eviti situatia.

Vara asta am fost gazda, ghid turistic, translator si bucatareasa pentru mai multi prieteni straini care m-au vizitat. Recent, a venit si M, o poloneza care nu poate sa stea intr-un loc. Se plimba de colo-colo de cativa ani, iar acum locuieste in Barcelona. Acolo, imparte un apartament mare cu proprietara si cu alti chiriasi.

Cand a ajuns la mine, mi-a zis ca vizita in Bucuresti e si o vacanta de la colegii ei de apartament. De o luna, se mutasera cu ea doi irlandezi – un cuplu – care nu erau o companie prea placuta. Daca ati stat vreodata la comun, poate stiti si voi genul ala de colegi de apartament care se uita chioras la tine, orice ai face, de nici nu-ti mai vine sa treci pe acasa.

Intr-o dimineata, cand ii era viata mai dulce si Bucurestiul mai drag, primeste un telefon de la proprietara apartamentului. Irlandezii ii furasera laptopul. Avea totul acolo – CV, materiale la care lucra, poze din SUA, altele de la nunta fratelui ei si o multime de alte amintiri dragi si documente importante.

Prima reactie a fost furia. Banuia ca nesimtitii aia de doi lei o sa faca ceva. Apoi, ca sa accepte ce s-a intamplat, a incercat sa diminueze gravitatea problemei – oricum avea nevoie de alt laptop, iar o parte dintre fotografii sunt pe facebook, deci le poate recupera. Intr-un final, si-a dat seama ca daca ar fi pus o cheie la usa, nu s-ar mai fi intamplat nimic.

La fel ca hotii, creatorii de malware (virusi si alte bug-uri care ne strica socotelile prin calculator), se bazeaza pe pasivitatea noastra si pe micile puncte slabe de care pot profita pentru a ne ataca atunci cand ne asteptam mai putin. Pe ideea asta a mers si echipa Kaspersky care a lucrat la Kaspersky Internet Security 2013. Despre noul antivirus am retinut ca asigura o protectie sporita in cazul platilor online si protejeaza confidentialitatea si identitatea digitala.

Daca vreti sa castigati o licenta Kaspersky Internet Security 2013, va invit sa-mi povestiti despre ceva drag sau important ce v-a fost furat si cum s-a petrecut nenorocirea 🙂 Aveti timp pana vineri, 19 octombrie, cand am sa aleg povestea care mi-a placut cel mai mult.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *