“Nu esti sanatoasa!”, mi-a zis mama cand, la frumoasa varsta de 14 ani, i-am prezentat oficial hotararea mea de a merge la Liceul Militar din Breaza.
Pana la urma, din punct de vedere al curiculei, liceul militar e un liceu ca oricare altul, cu ceva mai mult sport in programa si doua ore pe saptamana de pregatire militara. Ce daca-i la 350 de kilometri de casa? Diferentele majore sunt altele: stai 24 de ore din 24 cu colegii si esti incurajat cu adevarat sa inveti si sa faci sport. In plus, inveti sa primesti, sa executi si sa dai ordine. Insa tot ce face sistemul ala sa mearga este programul. Totul se face la program si toata lumea cunoaste programul, de la elevul speriat de anul I, cu bereta stramba si pntalonii prea largi, si pana la ofiterul cu cea mai stridenta voce.
Conform programului, ziua incepe la 06:00 cu desteptarea data de planton, care trece prin toate camerele de pe coridor si aprinde brusc lumina. Ingrata datorie. Si aducatoare a unui potop de papuci si blesteme in directia vinovatului. De la 06.10, in program e trecuta inviorarea. Oricine a petrecut o zi in liceul militar stie ca programul va fi acelasi pentru tot restul zilelor (lucratoare). Pauza mare e intotdeauna la 11:20, studiul obligatoriu incepe la 17.30, iar apelul de seara e mereu la 20:30. Pana si baia se face la program.
Noi, fetele companiei a treia, am avut dintotdeauna program de baie martea, joia si sambata, de la ora 19:00. In rest, apa calda era furnizata intermitent si imprevizibil de un boiler mult prea mic pentru nevoile celor 45 de fete de pe palier. Dar ce nu te ucide (pe tine si pe ovarele tale) te face mai puternic (pe tine, ca pe ovare nu prea). Asadar, daca voiai sa faci un dus cu apa calda, aveai urmatoarele variante: te trezeai la 5:50, inainte sa se dea desteptarea si sa se goleasca boilerul, faceai baie la programul de baie – de trei ori pe saptamana – sau jucai ruleta ruseasca la dusul cu potential scotian – poate e, poate nu e. Numai sa nu ramai cu sampon in par inainte sa nu mai fie.
Va spuneam mai sus ca, de la ora 17.30, toate cele 400 suflete ale liceului isi oteleau mintea la studiul obligatoriu. Altfel spus, stateam in clasa, unde ne faceam temele si invatam impreuna. Uneori mergeam la consultatii (profesorii faceau un fel de meditatii gratuite cu noi), alteori la cercuri, pregatiri pentru olimpiade, dar un lucru e clar – perioada de maximum efort intelectual era 17.30-20.30. Si pauzele erau in program, deci nimeni nu scotea un varf de bocanc din clasa in afara lor (dimensiunea varfului de bocanc fiind direct proportionala cu gradul de coolness al ofiterului de serviciu din ziua respectiva).
Asadar, martea si joia, fetele din compania a treia, impartite in patru clase paralele, plecau de la studiu mai devreme – in pauza de la 19:00. Fie ca mai aveam sau nu peri albi de scos cu ecuatii sau reactii chimice, la 18:50 incepeam sa ne strangem cartile pe care voiam sa le luam cu noi in camera, ca sa mai citim dupa programul de baie. Cu cat se apropia pauza, cu atat crestea fofota: ne legam bine sireturile de la bocanci, ne incheiam la toti nasturii de la veston, trageam fularul pe nas, fixam cartile pe antebrat si ne pregateam pentru ce avea sa urmeze.
Sa fi fost cutremur, alarma de incendiu sau bombardament, nu le-am fi simtit. La 19:00, clasele de la etajul 1 dadeau cu usile de perete si 45 de fete de toate culorile si in toate siluetele porneau ca din bloc start ca sa prinda un loc onorabil la unul dintre cele trei dusuri. Stiai ca e 19 fix cand auzeai tropaitul celor 90 de bocanci grabiti pe holul lucios si pe scarile Invatamantului.
Odata ajunse la dus, lucrurile se complicau. Totul functiona pe sistemul first in, first out: cine ajungea prima la dus isi punea prosopul pe bara si revendica dreptul de a se bucura prima de mangaierea samponului. A doua la fel si tot asa. Rasuna compania cu strigate de lupta “sunt prima la dusul dooooi! Dupa mine sunt Laura si Alexandraaaa!”, “sunt a cincea la dusul treeeei!”. Ca sa apuci sa faci o baie, sa iti speli hainele (la mana, de cele mai multe ori) si sa mai si inveti pentru a doua zi, trebuia sa faci pe dracu-n patru si sa prinzi un loc bun la dus. Daca nu te interesa, puteai sa astepti pana la 23:00, cand puteai sa faci dus in liniste si pace, ca era un fel de off season – toate fetele erau spalate, parfumate si culcate, asa ca nu te mai calcai in picioare cu nimeni prin aburul din spalator.
Pentru ca era democratie, exista si un program al programului de baie. Sa va explic: toate aveam drepturi egale, deci ne suparam daca vreo Maricica isi punea trei masti pe par si uita sa iasa din dus. Doua lucruri iti dadeau putere in spalator: prosopul pus din timp la dus si ceasul, pe care il mai verificai din cand in cand, sa vezi daca te-ai incadrat in…program.
Cel mai grav era cand ajungeam toate intr-o goana in companie, aruncand priviri victorioase peste umar colegelor care ramaneau in urma, doar ca sa constatam ca apa calda intarzia. Ne reorganizam imediat. In 5 minute, eram fie la descantecul robinetului – poate-poate vine apa, fie ocupate cu alte activitati pe caiet dictando. Evident, cand se rezolva problema, se auzea mereu o voce binevoitoare care ne anunta ca e timpul sa revenim la dus si sa reintram in programul normal.
Si acum, in serile de toamna cu picioare reci si miros de brad proaspat plouat, la ora 19.05, daca ma concentrez suficient, parca pot sa aud o voce suava racnind pe holul pavilionului T3: “aaaaaa veeeeenit aaaaaaapaaaaaaaaaaaaaa!!!!” 🙂
Concluzia e ca armata este un univers paralel in care trebuie mai intai sa uiti tot ce-ai invatat si sa fii suficient de deschis ca sa o iei de la capat. E o viata frumoasa, iar cand necazul se imparte in mod egal la toti, nici nu-l simti. Te educa sa supravietuiesti pe cont propriu, intr-un mediu in care inveti sa faci distinctia dintre prieten si camarad, dar sa iti petreci fiecare zi si cu unul, si cu celalalt.
Daca vrei sa vezi cum se da militaria jos din pod, iti ofer o invitatie dubla la piesa de teatru Biloxi Blues, de Neil Simon, cu Tudor Chirila in rol principal. Comedia se joaca pe 22 octombrie, la Palatul Copiilor. Ca sa o castigi, povesteste-mi care a fost ultimul lucru facut de tine care i-a facut pe altii sa iti spuna “Nu esti sanatos(oasa)” 🙂 Maine, la ora 14.00, cel mai frumos raspuns primeste o invitatie la teatru.
Am racit :))
Nu esti sanatoasa Cami, m-ai facut sa plang!!!! Doamne ce vremuri frumoase am trait in LM !!!!
Fotbal american pe holul de la etajul 2 de la invatamant [al aceluiasi prestigios liceu] imbracati in scurte peste care am tras tricouri cu numere. Totul a durat pana cand a aparut “arbitrul” de OSA si ne-a pus sa dam cu mopul pe toate holurile din invatamant plus cateva tomberoane cadou “free edition”. Cum a disparut el am disparut si noi. nici pana acum nu stiu cine a dus tomberoanele alea.
pics or it didn’t happen?
https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/44554_146555865377523_8197514_n.jpg
Ah.. uitasem programul din L.M. :)) Multumesc pentru amintiri 🙂
Ce de nostalgii ai mai trezit cu postarea asta……….
Voluntar pentru 4 ani de puscarie in civilie? De ce ai face asa ceva? (lasandu-i deoparte pe cei care vor sa urmeze o cariera militara)
@iulian, mai documenteaza-te despre liceu si mai vorbim
@ Carmen
(Mult) mai documentat as putea fi doar daca as da timpul inapoi si as trece eu insumi prin acel liceu. Timpul parca l-as da nitelus inapoi dar daca maine as avea din nou 14 ani (cu sau fara mintea de-acum), la liceul ala nu m-as duce nici picat cu ceara…
Ce sa-i faci, nu toti avem aceeasi putere de discernamant la 14 ani ca altii (la 14 ani sau mai mult ) :)) Iulian, cred ca ar trebui sa castigi concursul lui Carmen 😀
@Radu
Orice om are dreptul sa greseasca, la orice varsta. Chiar si atunci cand e mai copt. Unii merg chiar mai departe si spun ca nu poti sa fii intelept daca n-ai facut prostii la viata ta: “To be old and wise, you must first have to be young and stupid.”
In alta ordine de idei, mi-ar placea sa castig concursul. Pentru asta ar trebui totusi, asa cum spune si bancul cu evreul, sa particip.
Particip eu, dar mai stau sa vad concurenta 🙂
nu am trecut prin aceleasi batalii, deoarece acestea se aseamana exista anumiti factori ce fac diferenta, gen: ovare…samd, dar regula *sa fiu primul* era oarecum valabila si la noi. De ce mi s-a spus *esti nebun*? Motive sunt nenumarate, dar cel de amploare maxima este faptul ca am continuat si acum sunt infanterist si poate sunt oarecum, la fel ca cei care odata mi-au indreptat caile spre acest parcurs. Ba chiar suntem colegi :)), si o facem the hard way, ranger style, if you know what i meen. (scuze pt eventualele greseli, scriu de pe telefon, scuza chiar si greselile de exprimare, sunt la o bere.)
nu urmaresc sa castig un bilet, probabil ca oferta nici nu mai e de actualitate, dar iti pot recomanda o alta piesa de teatru: moarte pentru patrie, teatrul din harghita(cred). Daca o sa ai posibilitatea o sa ramai surprinsa. Mi-a facut placere, sper sa e mai intalnim la chestii de genul asta. Te pup si ai grija de tine.
Pai ce sa zic mie lumea imi zice mereu ca nu sunt sanatoasa…
Pai sa zicem ca in clasa a patra am venit acasa si le-am zis parintilor ca eu ma inscriu la cursuri de karate – si acolo am ajuns sa imi petrec toata copilaria, adolescenta si inceputul tineretii :). Si da…raspunsul a fost acelasi: Nu esti sanatoasa! 😀
“Nu esti sanatos, dar du-te! Daca asta simti si-ti sfaraie calcaiele, du-te!” Asta mi-au zis prietenii cand…
Dar sa-ncepem cu inceputul. In vara lui 2010 am fost intr-un week-end in Vama (in multele week-end-uri petrecute in acea vara in Vama) impreuna cu mai multi prieteni. Eu am plecat de Joi noapte, cu trenul, restul urmand sa ajunga Vineri, care cum a putut. Dupa o noapte lunga petrecuta in trenul accelerat, care pleca la 1 din Gara de Nord, alaturi de doi rugbysti ce faceau parte din lotul stejarilor nostri si care-mi pasau sticlele de votca asa cum pasau ei mingea ovala pe teren, am ajuns intr-un sfarsit si in Vama, undeva pe la 9 dimineata. Mi-am intins cortul la Marina Park si am reusit sa atipesc putin, asteptandu-i pe ceilalti din gasca. Ca sa nu mai lungesc povestea cu detalii insignifiante, pe scurt, avem asa: era Vineri, eram in Vama. Sambata dupa-amiaza trebuia sa ma intorc in Bucuresti intrucat unul dintre cei mai buni prieteni ai mei avea nunta, eveniment de la care nu puteam sa lipsesc. In grupul pe care-l asteptam in Vama era o fata dupa care mi se aprinsesera calcaiele. In fine.. Vineri toata ziua am stat cu gasca, incercand sa ma bag in seama cu acea fata, iar noaptea de Vineri spre Sambata mi-am petrecut-o alaturi de ea plaimbandu-ne si discutand pe faleza ce leaga Vama Veche de 2 Mai. Sambata nu-mi mai venea sa plec de acolo. Simteam ca trebuie sa mai petrec ceva timp alaturi de ea, in speranta ca ceva se va infiripa pana la urma. Cu chiu cu vai m-am urcat dupa-amiaza in microbuzul ce pleca de la Mangalia spre Bucuresti, pentru a ajunge la nunta prietenului. Tot drumul spre Bucuresti am fost ca pe ace si nu ma gandeam decat ca as fi vrut sa mai raman in Vama, dar si destul de stresat ca voi intarzia la nunta. De notat ca nunta avea loc la Excalibur si ca era cu tematica medievala. Am ajuns pe fuga acasa, m-am imbracat in costumul de cavaler medieval pe care-l comandasem cu ceva vreme in urma, mi-am pus mantia in spate si am fugit la nunta, plin de nisipul de la mare de care n-am apucat sa ma spal. Am ajuns la timp la biserica, apoi ne-am dus la restaurant unde a inceput distractia. Ma rog, distractia lor, pt ca eu eram tot cu gandul la Vama si la fata respectiva. Ce mancare? Ce bautura. M-am atins doar de un pahar cu apa minerala. Nemaiputand rezista, pe la 12 noaptea, cand petrecerea era in toi, m-am dus la miri si le-am spus ca eu plec in Vama in acel moment, dupa o fata si ca vreau sa ma inteleaga macar o data. Replica lor si a prietenilor cu care eram la masa a fost cea cu care am inceput povestirea. Drept urmare, am chemat un taxi la nunta, am imprumutat un coif de cavaler medieval de la restaurant (costumatia o aveam deja, dupa cum am spus) si am plecat la 1 noaptea, de la nunta, cu taxiul, inapoi in Vama, cu gandul de a vedea rasaritul (speram eu ca impreuna cu acea fata). Ce-i drept, cand a vazut cum sunt imbracat si cand a auzit unde vreau sa fiu dus, taximetristul mi-a cerut CNP-ul, pe care l-a dat prin statie la dispecerat. Probabil se gandea ca nu cumva sa devina robul cavalerului cu mantie purpurie. Dupa un drum care mi s-a parut eeextraordinar de lung, am ajuns in cele din urma in Vama. Am dat desteptarea in tabara prin telefon si am reusit sa vad rasaritul alaturi de acea fata (bine, nu numai alaturi de ea ci si de alti cativa care, spre nenorocul meu, nu au lasat-o sa vina singura). Trebuie sa recunosc ca m-am simtit putin ciudat pe plaja mergand printre toti cei care nu dormeau la acea ora si care, asteptand si ei rasaritul, vedeau un cavaler cu coiful sub brat, mergand spre faleza. Ca sa avem si un happy-end, cavalerul a ramas de atunci cu printesa dupa care a venit. Bine, nu chiar de atunci, dar la un scurt timp dupa.
@Maresal Musca, ne vedem la teatru! 😀
Dovezi gasiti pe FB in albumele foto: Nunta Medievala si Vama Veche 23 – 25 Iuie 2010
Nu mai postez povestea mea sa nu il eclipsez pe Maresal Musca.
Il las pe el sa ma invite la piesa de teatru (ne da voie sotia) pe invitatia castigata ::)
Multumesc, multumesc! Se pare ca nu am avut concurenta. La propriu 🙂