Când a fost ultima dată când ai încercat ceva pentru prima dată? Şi ce lucruri mici faci ca să ieşi din rutină? Eu comand ce mi se pare mai ciudat în meniu. Sau schimb drumul pe care merg spre casă. Sau citesc o carte despre care nu ştiu absolut nimic.
Săptămâna trecută am experimentat cu Jazzappella, o trupă de jazz şi a cappella. Interesantă combinaţie, nu? Mansarda joasă de la La Scena şi cele câteva zeci de oameni nu par chiar decorul ideal pentru vocile surprinzătoare ale celor şase membri. Pe de altă parte, parcă nimic nu vorbeşte mai bine despre intimitate decât jazz-ul.
De ceva vreme, ascult mai mult jazz decât de obicei. Mă ajută să mă relaxez şi să reuşesc să mă concentrez mai bine. E adevărat ce se spune – nu e pentru toată lumea. Dar cred că şi cele mai inflexibile gusturi pot să prindă microbul jazz-ului, dacă ştiu ce, cât şi când să asculte. Sau cel puţin, asta e ce mi-aş dori. Să răsune mai mult jazz de pretutindeni, iar vocile astea incredibile să mişte săli pline.
Trupa e formată din Ana-Cristina Leonte, Raluca Stoica, Elena Moroșanu, Zoltán András, Bogdan Tudor şi Mircea Mutulescu. Îţi dai seama imediat că nu sunt începători. Sau că, deşi sunt tineri, au ceva bătrân în voce. Mi-au plăcut mai ales cele trei voci feminine şi cea a lui Bogdan Tudor. Aşadar, după concert, am schimbat câteva vorbe cu Elena Moroşanu şi am ajuns duminică seara la o altă cântare de-ale ei, de data asta acompaniată doar de un pianist.
Într-o casă veche de pe Aviatorilor, cu camere mari şi lumini calde, imaginaţi-vă o voce superbă şi un pianist bun la improvizaţie, care cântă doar pentru vreo 15-20 de oameni, cel mult. O duminică perfectă de început de iarnă. Mi-a adus aminte de Paris, unde peste tot se întâmplă câte ceva artistic, în cerc restrâns.
Ştii cum e să te treacă fiori pe şira spinării? Dacă eram bărbat, sigur mă îndrăgosteam de Elena 🙂 Dar pentru că nu sunt, tot ce pot să fac e să îi vânez concertele, singură sau cu Jazzappella. Mă bucur să descopăr oameni atât de talentaţi. Pe de-o parte, aş vrea să îi văd celebri în toată lumea, pe de alta, aş vrea să-i păstrez doar pentru mine şi ceilalţi câţiva.
Mai jos sunt câteva video-uri, dar trebuie să îmnulţiţi imaginar calitatea lor cu doi şi să adăugaţi atmosfera, ca să înţelegeţi despre ce vorbesc.
am avut norocul sa prind un final de concert la noaptea hipstereasca a institutelor culturale. si mi-a parut rau ca nu i-am vazut de la inceput. cand mai afli de concertele lor da si tu mai departe 😛
@Hoinaru, din cate am auzit, mai au un concert in apropiere de Craciun. Iar pe Elena poti sa o “imprietenesti” pe facebook, unde anunta cand mai canta.
eu i-am descoperit la Alba Iulia la festivalul de folk, unde au venit alaturi de Nicu Alifantis si au facut senzatie nu doar printre cei din sala, dar si printre artisti. foarte, foarte buni 🙂 deci bravo ca ai scris de ei.
@Make, multumesc 🙂 Abia astept sa ii vad din nou.