Month: February 2013

Urmează staţia Filipine, cu peronul în necunoscut

carmen 7 Comentarii

el nidoNu ştiu dacă aţi auzit vreodată de fenomenul numit frequency illusion, dar sigur vi s-a întâmplat.

“Frequency illusion – the illusion in which a word, a name or other thing that has recently come to one’s attention suddenly appears “everywhere” with improbable frequency”, zice Wikipedia. Mai pe româneşte, e ca atunci când te gândeşti că te-ai apuca de baschet şi când deschizi televizorul e un meci de baschet, când mergi la mall e reducere la mingi, iar geamul de la scara ta de bloc a fost spart de nişte copii care se credeau Michael şi Magic.

Cam aşa a fost pentru mine cu plecarea în Filipine. Vorbeam în toamnă cu nişte prieteni despre cum ar fi să mergem undeva, departe, cam până în Filipine. Am râs şi am început să fim mai atenţi la biletele de avion pentru ţările calde, dar nu neapărat în zona aia. După ceva vreme, am auzit că cineva s-a mutat pe strada Manila. Iar apoi am văzut un fotoreportaj cu nişte bone filipineze. Apoi am dat peste albumul cuiva de pe Facebook cu poze din Palawan. Şi, într-un final, îmi bâzâie whatsapp-ul cu vestea că au apărut nişte bilete relativ ieftine. (am să detaliez într-un articol viitor cât a costat totul, dar credeţi-mă că e foarte accesibil).

În plus, o atracţie turistică importantă sunt Chocolate Hills. Astea sunt vreo 200 de dealuri conice, înconjurate de copaci la poale, dar pe care nu creşte decât iarbă. Toamna, iarba se usucă şi de aici numele. Interesant este ca Chocolate Hills se întind pe suprafaţa mai multor sate din provincia Bohol, printre care şi satul Carmen. Ciocolată – Carmen. Dacă nici ăsta nu e un semn…

Citește mai mult

Londra, la prima întâlnire – ce am văzut, ce mi-a plăcut şi cât a costat

carmen 5 Comentarii
Palaria asta simpatica a ramas in aeroport :(
Palaria asta simpatica a ramas in aeroport 🙁

În conştiinţa mea turistică, Londra a fost mereu în triunghiul capitalelor accesibile şi obligatorii, lângă Roma şi Paris. Mai exact, după Roma şi Paris, pentru că asta a fost ordinea în care le-am vizitat. Aş trece şi Barcelona pe lista asta, însă deocamdată nu-mi vine să pun minunăţia aia de oraş lângă nimic altceva – m-a vrăjit prea tare.

Revenind la Londra, am luat biletele dintr-un motiv cât se poate de neprevăzut. M-au anunţat nişte prieteni că vor fi acolo în weekendul respectiv şi am găsit bilete foarte ieftine. Pentru Londra, de obicei, preţurile sar de 100 de lire, dar eu le-am găsit cu 300 de lei la Wizz Air. Chilipir! But there’s a catch, vorba englezului – Wizz Air zboară pe Luton, iar ca să ajungi din Luton până în centrul Londrei şi înapoi, mai adaugi la buget încă 35 de lire, cel puţin. Plus un Oyster card pentru metrou care te costă 5 lire şi pe care îl poţi încărca în funcţie de cât crezi că te plimbi. Partea bună e că poţi returna Oyster card-ul şi îţi poţi recupera cele 5 lire, dar eu l-am păstrat, ca să am un argument în plus pentru a reveni.

Ce poţi să faci într-un weekend la Londra? Chiar dacă pare din scurt, cu nişte ambiţie şi pantofi comozi, poţi să vizitezi foarte multe.

Citește mai mult

Royal Fashion – moda revine

carmen Lasă un comentariu
Royal Fashion
Royal Fashion

Dacă te întrebi la ce spectacol să mai mergi ca săte alegi şi cu o porţie bună de râs, dar şi cu o lecţie de istorie, îţi recomand Royal Fashion.

Compania Passe-Partout a lui Dan Puric joacă într-un spectacol format din 80% dans, 10% teatru+pantomimă şi 10% prezentare de modă. Numai că prin modă nu înţelegem doar rochii de epocă şi fuste mini, ci tot ce a însemnat “a fi în rând cu lumea” de-a lungul vremii. Cei 10% în plus, the extra mile, au însemnat pentru mine coregrafia şi actorii.

Spectacolul trece de la o epocă la alta, cu moravurile, tabieturile fiecăreia. Până la urmă, din oglindirea şi alternanţa perioadelor îţi dai seama de absurdul vremurilor pe care le trăim. Dar te linişteşti când îţi aminteşti că  lucrurile nu stăteau altfel nici acum 200 de ani.

Inevitabil, începi să îţi imaginezi cum ţi-ar sta rege. Sau împărat, gangster american, ţar al Rusiei sau revoluţionar. Întrebarea la care nu am găsit răspuns este cine s-ar fi speriat mai tare: tu, cel de acum, de tine, cel de acum 200 de ani? Sau tu, cel de acum 200 de ani, de tine, cel de acum?

Citește mai mult

Dragoste fără vârstă

carmen 2 Comentarii

povesti NiveaMă uitam zilele astea în galeria fotografiilor încărcate de paricipanţii la concursul Nivea – cele mai frumoase poveşti de dragoste. S-au înscris o mulţime de cupluri, iar unii au încărcat chiar fotografii cu ei înşişi, dovada perfectă că dragostea de sine învinge 🙂

Dar fotografia care m-a impresionat este aceasta. Mi-a amintit de o zi de vară în care mă plimbam cu nişte prieteni şi am primit un cot subtil care îmi spunea “ia uite la mamaie şi tataie de pe bancă, ce se mai pupă”. Când aţi văzut ultima dată un cuplu de peste 50 de ani stând pe bancă, lângă un lac şi sărutându-se?

Povestea s-a întâmplat în Germania. În România, a fi afectuos cu soţul sau soţia nu mai e o prioritate. Din contră, parcă e tabu, mai ales în public. Mai dansaţi la o nuntă, îi mai săruţi mâna pentru masa de Revelion, dar cam atât. Şi atitudinea generală este că sunt prea bătrâni pentru lucrurile astea, deşi nevoia de iubire nu dispare cu vârsta. Aş zice că dimpotrivă.

De asta m-a şi impresionat fotografia celor doi, pe care mi-o imaginez la fel şi dacă ar fi fost făcută acum 20 de ani. Sunt tineri şi îndăgostiţi. Şi de asta admir toate cuplurile care nu uită să-şi trăiască povestea de dragoste şi o păstrează tânără, chiar dacă durează de zeci de ani.

Cele mai importante trei întrebări

carmen 1 Comentariu

Facem zilnic o mulţime de lucruri din convingerea că ne vor aduce mai aproape de cel mai important vis al nostru. Din păcate, ne autosabotăm dacă nu ne ascultăm nevoile şi obiectivele reale.

Nu am să comentez mai mult video-ul de mai jos. Am mai scris pe tema asta, după o discuţie cu cineva care simţea că i s-a dus cea mai frumoasă parte din viaţă şi n-a făcut nimic.

E vechi, dar dacă nu l-aţi văzut, luaţi-vă o pauză în linişte, cu pix şi foaie alături. Şi apoi faceţi ce vreţi voi.

Mai multe, aici.

Oraşele iubirii sau cum poţi câştiga o excursie la Verona

carmen Lasă un comentariu

NIVEA_povesti de dragosteAi observat că sunt unele oraşe care te fac să iubeşti mai cu elan? Care par făcute special pentru îndrăgostiţi?

Prima dată mi s-a întâmplat în Paris – celebrul oraş al iubirii cu accent, romantismului, je t’aime-ului, filmelor şi literaturii siropoase. Oraşul lui Vincent Cassel. Eram sceptică: prea multe clişee. Până am ajuns acolo şi, după o jumătate de oră, cât am făcut de la aeroport până unde stăteam, m-am aşezat pe pat şi am meditat 10 minute cu faţa la tavan încercând să îmi dau seama cum mă pot muta acolo cât mai repede, pentru totdeauna. După o săptămână de vizitat, “pentru totdeauna” s-a transformat într-un an sau doi. Dar tot a fost şocantă prima impresie.

Apoi, tot pe neaşteptate au venit Lindau, Meersburg şi celelalte orăşele de pe malul lacului Bodensee. Acolo e de luat jumătatea, închiriat o maşină şi mers în turneu din orăşel în orăşel. Liniştite, curate, elegante, cu lumini şi bărci pe malul lacului, restaurante pe faleză – ce să mai, dacă nu eşti îndrăgostit, sigur te apucă fluturaşii acolo.

E însă un loc celebru pe lista destinaţiilor romantice unde nu am ajuns, deşi e relativ aproape. E vorba despre Verona, oraşul Julietei şi al lui Romeo. Partea bună este că poţi ajunge tu acolo, dacă ai noroc.

Citește mai mult

Toate scrisorile mele de dragoste

carmen 4 Comentarii

scrisoriS-au făcut 10 ani de când am primit prima şi singura scrisoare de dragoste de la un băiat. Poate au fost şi altele, dar aia e singura de care îmi amintesc – scrisoare pe hârtie, primită în plic, cu timbru.

M-am apucat să o caut şi n-am mai găsit-o. Am găsit bileţele şi felicitări care m-au făcut să zâmbesc, poveşti, semne de exclamare şi puncte de suspensie, dar nu şi scrisoarea datată 17 septembrie 2003.

În plicul ei, acolo unde credeam că o s-o găsesc, era ciorna răspunsului meu – câteva fraze mâzgâlite cu scrisul meu care n-a luat niciodată mai mult de 9 la caligrafie. Nu vă închipuiţi ce dulcegării aveam în repertoriu. M-am amuzat mai ales la gândul că am trimis răspunsul scris cu pix din acela cu gel roz, cu sclipici. Şi mai era şi parfumat. Cine zice că nu şi-l aminteşte ori minte, ori n-a copilărit în anii ’90.

Citește mai mult

Afiyet olsun şi dumneavoastră!

carmen 3 Comentarii

turcia1-300x225E o mare mândrie pentru mine să prind câteva cuvinte în limba ţării pe care o vizitez. Pe lângă engleză şi franceză, reuşesc să zic vreo două (la propriu) vorbe în germană, olandeză şi suedeză. Daneza e imposibilă, am reuşit să învâţ câteva cuvinte numai din nişte melodii. Ba chiar, de curând, am învăţat să întreb “ce vrei să mâncăm” în arabă 🙂

Antenele mele recepţionează rapid ce vorbesc cei din jur şi cred că am o înclinaţie – îmi dau seama din context ce înseamnă unele expresii. Adică aşa credeam, înainte să ajung în Turcia…

De când am pus piciorul pe tărâm turc, eu şi Gabriela am încercat să învăţăm frazele uzuale de la băieţii de la hotel (care Gabriela şi care băieţi? Aflaţi în poveştile anterioare). Aşă că toată excursia am fost în tourist mode şi n-a fost mic dejun fără gunaydin înainte. Ce să mai, eram de-ale locului.

Până când, într-o dimineaţă, mergem noi în bazarul de fructe să facem plinul. Era o nebunie acolo – smochine uriaşe, zmeură, struguri, arahide şi alune de pădure, piersici gigant, toate cu gust mult mai intens decât ce găsim noi la piaţă (importate tot din Turcia, desigur).

Citește mai mult