Mă uitam zilele astea în galeria fotografiilor încărcate de paricipanţii la concursul Nivea – cele mai frumoase poveşti de dragoste. S-au înscris o mulţime de cupluri, iar unii au încărcat chiar fotografii cu ei înşişi, dovada perfectă că dragostea de sine învinge 🙂
Dar fotografia care m-a impresionat este aceasta. Mi-a amintit de o zi de vară în care mă plimbam cu nişte prieteni şi am primit un cot subtil care îmi spunea “ia uite la mamaie şi tataie de pe bancă, ce se mai pupă”. Când aţi văzut ultima dată un cuplu de peste 50 de ani stând pe bancă, lângă un lac şi sărutându-se?
Povestea s-a întâmplat în Germania. În România, a fi afectuos cu soţul sau soţia nu mai e o prioritate. Din contră, parcă e tabu, mai ales în public. Mai dansaţi la o nuntă, îi mai săruţi mâna pentru masa de Revelion, dar cam atât. Şi atitudinea generală este că sunt prea bătrâni pentru lucrurile astea, deşi nevoia de iubire nu dispare cu vârsta. Aş zice că dimpotrivă.
De asta m-a şi impresionat fotografia celor doi, pe care mi-o imaginez la fel şi dacă ar fi fost făcută acum 20 de ani. Sunt tineri şi îndăgostiţi. Şi de asta admir toate cuplurile care nu uită să-şi trăiască povestea de dragoste şi o păstrează tânără, chiar dacă durează de zeci de ani.
Foarte frumos, insa din nefericire asa este. In Romania nu mai pluteste dragostea, pentru ca noi nu mai avem TIMP !
Daca intereseaza pe cineva, toate astea se intampla in tarisoara noastra din mai multe cauze.
In primul rand, romanii (fara sa generalizez, doar pentru simplificarea exprimarii) sunt un popor puternic duplicitar (poate ca ar fi util de explicat de ce dar nu intru acum in detalii), aspect reflectat in toata splendoarea lui in minunata limba romaneasca prin cateva vorbe de duh: “Pentru unii muma, pentru altii ciuma”, “Satulul nu crede la al flamand”, “Hotul neprins e negustor cinstit”, etc. ceea ce, la nivelul asta, se transforma in foarte multa pudoare falsa: romanii injura de Cristosi, sfinti, Biserica si Dumnezei (nu mai zic ce fac unii dintre “membrii clerului”) dar umplu bisericile si manastirile de Paste, Craciun, Sfanta Parascheva, Boboteaza, etc. (ma rog, unii umplu discotecile si cluburile de Paste si de Craciun unde “danseaza si se distreaza pana in zori alaturi de Craciunite focoase si iepurasi sexy”). Pe acelasi principiu, n-avem nici o problema cu bebelusele si asistentele care fac strip-tease in prime time pe canale generaliste sau cu Moni care spune ca “nu poate sa nu-l iubeasca pe Iri, la cum arata” dar ne oripileaza ideea ca vecinu` Mardare o pupa cu foc pe nevasta-sa in fata caminului cultural din Merii Petchii.
La pudoarea asta exagerata (pentri o tara membra UE din secolul 21) si selectiva a contribuit substantial si morala socialista care, fara a ne dezumaniza complet in cei 45 de ani de “domnie” comunista, a lasat urme adanci si usor vizibile in mentalitatea noastra si asa grevata de secole de vicisitudini si lipsuri. Este destul de greu sa vezi care e diferenta atata timp cat epocile s-au intrepatruns pana la omogenizare iar doctrinele si filozofiile fie au fost aplicate prost fie au fost intelese prost si aplicate si mai prost. Cel mai bun exemplu in acest sens este situatia din China comunista (ma rog, China pre-Tian an Men caci China cica e comunista si acum). Cred ca Wen Jiabao sau un inalt oficial chinez spunea recent ca iubeste Romania pentru ca de la filmele romanesti (turnate pe vremea lu` Ceasca!), a invatat sa fie “intim” cu sotia lui. Dupa morala propovaduita (dar nu si insusita) de mai marii partidului comunist chinez, intimitatea cu propria nevasta era limitata strict la nevoia de procreere, la randul ei limitata de legea care interzice sa ai mai mult de 1 copil. Orice alta manifestare intima era considerata “degradanta si nedemna” pentru vajnicii fauritori ai societatii chineze multilateral dezvoltate.
In al doilea rand este faptul ca se face in continuare o mare confuzie intre iubire si atractie fizica ceea ce pare a fi suficient pentru ca oamenii sa ajunga adeseori intr-o relatie sau chiar un mariaj cu o persoana cu care nu au aproape nimic in comun (cateodata nici macar in plan sexual). In astfel de circumstante, manifestari precum cele depre care vorbesti, chiar ca sunt nepotrivite pentru simplul motiv ca nu-si au locul intre oameni care nu se iubesc ci doar stau impreuna in baza unor conveniente (“avem copii impreuna”, “nu e frumos sa divortezi”, “rade lumea de noi”, “toti/toate sunt la fel, la ce bun sa mai incerci?”, etc).
In al treilea rand este vorba de o vulgarizare de-a dreptul gretoasa a iubirii (de sex n-are rost sa mai vorbim in ce hal s-a vulgarizat), lucru care “transpira” la tot pasul, incepand cu inundatia de inimioare si “te iubesc-uri” si terminand cu sarbatorile importate din tari mai mult sau mai putin civilizate dar neaclimatizate la plaiurile mioritice.