O seara cam friguroasa, la sfarsitul lui 2010. Fusesem la cinema cu un prieten, la “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”. Afara ploua si a trebuit sa plec repede, cu primul taxi, inainte de “cand ne mai vedem” si de “ma bucur ca am iesit”.Taximetristul, un nene la vreo 40-45 de ani, m-a intrebat daca mai e mall-ul deschis la ora aia. I-am explicat ca da, pentru ca ultimul film a inceput pe la 22.00. Poate din cauza ca ramasesem cu niste vorbe pe limba, aveam chef de conversatie. Asa ca, dupa ce m-a intrebat, i-am zis si la ce film am fost si uite asa am inceput sa facem conversatie.
– E chiar asa cum se zice? Ajunsese chiar asa de mare saracia inainte de Revolutie, sau doar in Bucuresti? Si ai mei zic ca era greu, dar lucrau amandoi si cred ca se descurcau cat de cat, il intreb eu.
– Domnisoara, a fost foarte greu, nu greu. Erau rafturile goale la Piata Delfin, era circul foamei. Stateai ore intregi la coada, poate-poate prinzi ceva.
Dupa cateva minute de dezbatut subiectul pre-revolutie, ma intreaba:
– Dar parintii cu ce se ocupa? Aveti frati sau surori?
Ii raspund sincer, ii zic de sora-mea, dar nu inteleg spre ce vrea sa duca discutia.
– Si cum va intelegeti? Locuiti impreuna, aici unde va duc acum?
Deja mi se parea ca exagereaza, dar i-am raspuns ca da.
– Dar dumneavoastra aveti ceva pe suflet. Lucrati, sunteti ok? Va descurcati cu banii? Parintii sunt sanatosi?
– (M-a luat pe nepregatite!) Nu, n-am nimic. Sunt ok si eu, si parintii. Cand mai bine, cand mai greu, ca toata lumea.
– Dar eu simt ca aveti ceva pe suflet.
– (!!!!) Nu, chiar nu am. Doar ma simt obosita, ca e tarziu, si as vrea sa ajung mai repede acasa.
– (!!!!) Nu, chiar nu am. Doar ma simt obosita, ca e tarziu, si as vrea sa ajung mai repede acasa.
Deja intraseram pe strada mea.
– Dar nu-i asa, domnisoara, ca de cand v-ati urcat in taxi va simtiti sufletul mai usor? Va simtiti bine discutand cu mine?
Ala a fost momentul in care m-am uitat sa vad daca usile erau blocate. Si erau.
– Nu stiu ce sa zic, as vrea doar sa ajung mai repede acasa. (deja ma impacientasem)
– Haideti, nici macar putin nu v-a placut sa stati de vorba cu mine? Nu va simtiti ca si cand vi s-a luat o piatra de pe suflet?
-….
Noroc ca am ajuns!, ma gandesc. In timp ce scot banii din portofel, imi zice:
– Domnisoara, mergeti la biserica si spovediti-va. Daca aveti ceva pe suflet, rugati-va seara. Ziceti Tatal Nostru si o sa vedeti ca o sa va simtiti mai impacata. Dumnezeu sa va ajute!
Nici n-am avut timp sa procesez cele auzite. Inca mai zicea ceva de rugaciuni si impartasanie cand am trantit usa. Moment in care am observat ca pe portiera era scris frumos: Grupul Taximetristilor Crestini.
Atunci mi-am zis “fata draga, asta era material de scris pe blogul ala cu aventuri din taxi, despre care te-ai laudat la toata lumea si pe care inca nu l-ai facut”. Peste cateva zile, am dat subiectul mai departe si a iesit asta.
E adevarat ca intr-o piata a taximetriei in care soferul reprezentativ este cocalarul manelist cu maniere de tarnacop si tupeu penal, “specimene” precum cel prezentat sunt extrem de bine venite. De principiu, nu cred totusi ca cel care aduce o usoara ameliorare intr-un domeniu oricat de oropsit merita un “credit” suplimentar celui la care se califica.
Intr-o societate minim de normala la cap, o astfel de atitudine ar fi determinata nu de aderarea la/reorientarea catre/redescoperirea unei confesiuni ci de simpla apartenenta la comunitate.
Din cele povestite de tine, pare a fi vorba despre prozelitism, ce-i drept, unul destul de stangaci, un pic agresiv si destul de superficial impotriva caruia nu am de principiu nimic. Religia crestina / confesiunea ortodoxa, in sine, nu este un lucru rau decat atunci cand vorbim de fanatism sau de abateri grave de la “guidelines-urile” fundamentale.
Pericolul imens pe care il reprezinta insa religia in ziua de azi este ca genereaza un curent de opinie (termenul “credinta” ar fi fost mai corect dar ar crea confuzie in actualele circumstante) cum ca ar fi singurul mijloc care poate rezolva, daca nu toate problemele vietii de zi cu zi, macar pe cele fundamentale ale omului modern (ma rog) traitor pe plaiurile mioritice.
PS. Mi s-ar parea foarte utila o dezvoltare a subiectului referitor la perioada de dinainte de `89…Printre altele, s-ar atinge si palierul religios cu o astfel de ocazie.
N-ajungea patron de fotbal creştin, acum avem şi taximetriştri creştini. Avea dreptate Noica, la naiba, ce ţară este asta, măi nene? :))