Toata lumea stranuta. Si tu, si eu, si puii de Panda. Diferenta intre noi consta, insa, in intensitate, stil si frecventa. Cam la fel ca in sport: unii alearga dupa autobuz o data pe saptamana, in timp ce pentru altii este un obicei, ca alergarea zilnica in parc. Ei bine, la capitolul stranut, ma declar ultramaratonista.
Si mama stranuta, o auzeam cand eram acasa. O auzeau si vecinii din blocul de vizavi. Da vina pe o sinuzita capatata dupa o baie cu apa rece, intr-o tabara. In copilarie radeam de ea. Cum sa stranuti de zece ori, atat de tare incat sa-ti fie teama ca s-a spart vreun geam?!… La vecina?! Mi s-a intamplat sa ma intalnesc cu rude pe care nu le-am mai vazut de mult si sa ma intrebe “Mama ce mai face? Tot asa stranuta?”. Tot asa…
Pe mine au inceput sa ma gadile narile prin vara, dupa un somn cu parul ud. La inceput, am zis ca e o raceala mai serioasa si ca trece cu picaturi in nas si apa cu sare trecuta dintr-o nara in alta. Dar nu m-am ingrijorat prea tare.
In liceu, cand ma limitam la statutul de amatoare, si de mine radeau. Mi-au zis ca stranut haios. De parca poate fi ceva haios intr-o improscare subita cu microbi care se indreapta spre cei din jur cu 250 km/h. Cica stranutam: ha-ciu!, motiv de amuzament si de pariuri: “hai, ca mai merge unul”.
De fapt, in timp constati ca fiecare are stilul lui de stranut. E ca o semnatura, care se mai schimba cu vremea, dar baza ramane la fel. Ca la pasapoarte, cand semnezi o data aiurea si te pune sa semnezi din nou “asa cum ati semnat pe aceasta hartie, acum doi ani”.
Poate ati observat ca sunt oameni care stranuta pe silabe un “hap-ciu” perfect. Arta, caligrafie, nu altceva. Altii stranuta doar “h..” si apoi si-l innabusa. Asa ca trebuie sa ghicesti tu daca a fost stranut sau tuse si sa risti un “noroc!”. Degeaba le zici ca, daca il tin in ei, le poate pocni un vas de sange si ca o sa-si dea seama abia peste 10 ani. Cine stie cate vase sparte au deja, saracii…
Altii dau afara durerea stranutului metafizic a mii de generatii, cu un “ha…ha…ha…weaaaaah-shau!” pe seama caruia poti pune toate avalansele pe care le vezi la stiri in saptamana aia. Ce nu stiu multi e ca stranutul violent le poate aduce cadou o fractura de coasta.
Si mai sunt domnisoarele alea pretioase care stranuta “ha-tss”, dau un pic din gene, iar apoi se uita in jur cu un zambet, sa vada daca a observat cineva. Stranuta suficient de lung cat sa le zici noroc, dar destul de scurt cat sa nu para necizelate.
Pentru ca, asa cum am invatat de la gradi, educatia zice ca se stranuta corect si elegant in batista. Iar cei pe care i-ai botezat cu o colonie de germeni proaspeti iti ureaza noroc. Sa stranuti in palma e inacceptabil, pentru ca apoi pui mana pe fata, pe mancare sau dai noroc cu cineva si imprastii “bucuria”. De fapt, regula nescrisa dupa care recunosti pe cineva cu crestere aleasa este obiceiul de a stranuta aducand cotul bratului indoit la gura. Asa, microbii raman intr-o zona din care nu ii mai raspandesti la fel de usor. Dar nu toata lumea stie asta.
E interesant sa analizezi si reactiile celorlalti la stranuturi. Eticheta cere sa ii urezi noroc sau sanatate stranutatorului. Sanatatea o inteleg, dar norocul se ureaza probabil ca sa te faca sa uiti de chinul bolii. “Esti bolnav? Nasol, dar uite: ai castigat la Loto”.
Insa dupa stranutul numarul trei, zambetul simpatic de “hai noroc” se transforma intr-unul complice de “faci chef!”. Nu, nu fac chef. Mucii mei fac chef si au exagerat cu gadilatul in nara dreapta. Iar prin Dobrogea se mai foloseste o expresie scarboasa, a careia nu am reusit sa ii deslusesc nici acum sensul sau originile. Se zice dupa trei-patru stranuturi si suna cam asa: “Nasu-n c*r”, cu variant lunga “Nasu-n c*r pan’ la Craciun”. Nu, multumesc. Am planuri de Sarbatori. Dar sa-i vedeti dupa o repriza de zece mini cutremure, sunt total confuzi. Nici nu mai stiu ce sa iti zica, asa ca stau gura-casca si se intreaba daca ar trebui sa sune la Cartea Recordurilor.
Drept vorbind, colegii mei de birou tin un record al stranuturilor mele consecutive. Am aflat asta dupa o criza de stranut, cand Andrei de la design m-a anuntat ca mai aveam un pic si imi depaseam recordul: 8 ture consecutive. Slab, am zis. Acasa sar si de 10 bucati perfecte. Nici Nadia nu ma intrece.
Si ce e de facut? Doctorita de familie mi-a dat trimitere la doctorita de specialitate, care mi-a dat trimitere la alti doi medici. Pe reteta a scris: Rinita alergica. Alergica la ce? La caini, la pisici, la familie, la piscina,la masina, la aer de munte, la fum de tigara, supermarket, televizor si Aqua di Gio. Ca stranut cu orice ocazie. Nu mai zic ca mi-a prescris antibiotic, motiv pentru care am catalogat-o din prima si nu am mai calcat pe la ea.
A mai trecut acolo o recomandare: operatie de deviatie de sept. In traducere, pentru mine asta inseamna “trebuie sa-ti iei liber vreo 3 zile de la birou ca sa-ti bage tifon in nas. Deci nu”. Nici cu trimiterea la alergolog pe care mi-a dat-o n-am facut mare branza, desi m-am dus imediat la etajul 4, la medicul la care m-a trimis. Ghinionul meu a fost ca, desi programul se termina la 15, in spital era ceva simpozion, asa ca domnul doctor m-a anuntat ca nu mai sta. Sa vin maine. Si atunci mi-am dat seama ca sunt alergica la usi inchise in nas.
Recunosc ca am stranutat chiar in timp ce scriam articolul asta. M-a facut sa rad. Insa sunt momente in care nu-i deloc amuzant sa stranuti. De exemplu, pentru un sofer incepator, la scoala de soferi. Pentru ca reflexul natural este sa inchizi ochii cand stranuti. Si stim cu totii ca in intersectia aglomerata de la Dristor nu inchizi ochii. Pe langa asta, stranutul in timpul sarutului e floare la ureche. Uneori vine atat de repede incat abia ai timp sa impingi din calea ta potentiala victima, nedumerita pentru o clipa de purtarea ta contradictorie.
Sigur, sunt si situatii mai putin elegante in care te poate pune un stranut. Cum mi s-a intamplat acum vreo doua seri, cand mancam o bomboana de ciocolata. A fost un stranut de tipul hit and run, abia l-am simtit venind. Si in clipa in care s-a activat gadilatul in nara dreapta mi-am dat seama ca am fix o secunda sa termin de mestecat ciocolata. Nicio sansa. Bleach.
Ca sa inchei, cand vine vorba de stranut, conteaza in ce liga esti. Daca esti junior, n-ai sa primesti atentie decat atunci cand “inscrii” un stranut. Insa cand devii profi, alergiile iti creeaza un renume. Lumea te stie, iti invata reactiile si te observa mai degraba in tacere, cu discretie de cunoscatori. Asa ca, daca stranuti de 20 de ori, nu te astepta sa auzi 20 de “noroace”. Le poti extrage subintelesul elegant dintr-o singura urare, ca pe un omagiu pentru intreaga cariera.
Intelepciunea populara romaneasca a zamislit de-a lungul timpului expresii nu doar savuroase dar si incarcate de intelepciune: “hotului, de hot i-e frica”, “satulul nu crede la al flamand”, “pentru unii muma, pentru altii ciuma” si asa mult mai departe. Se remarca intre ele urmatorea: “Unde-i minte-i si prostie”, care practic “explica” expresiile neinspirate sau nefericite de genul “colac peste pupaza”, “ales pe spranceana” precum si “a da cu mucii-n fasole”, in deplina concordanta cu subiectul, apropo de expresia, pardon, scuzati, “ocarina-n dos” despre care se face vorbire mai sus.