Noutăți și planuri

st

Când eram în liceu, colega mea de bancă, Laura, mă ajuta la matematică. Lucram împreună și, când își dădea seama că nu văd o soluție simplă, că nu văd pădurea din cauza copacilor, îmi spunea “Cami, restart”. Îmi apăsa nasul ca pe un buton, făceam o mică pauză și luam problema de la zero.

Luna martie a adus câteva schimbări profesionale și, implicit, a adus mai aproape niște planuri pentru care era timpul să-mi găsesc vreme.

După un an și jumătate în care am crescut și am învățat alături de echipa RCA Ieftin până am ajuns să preiau frâiele departamentului de marketing, am decis să schimb cursul poveștii.

A fost o experiență extraordinară, alături de o super echipă, cu oameni minunați și devotați. Pot să zic că a fost cel mai fain job pe care l-am avut vreodată, pentru că totul a fost grozav – oamenii, atmosfera, obiceiurile noi, profesionalismul, atenția și grija față de ceilalți, încrederea și, evident, campaniile cu care ne mândrim.

De ce plec? Pentru că e momentul. Pentru că, din precauție excesivă, n-am făcut niciodată nebunia de a renunța la tot și a mă dedica total unui proiect personal. Mereu am zis că mai am de experimentat, de cunoscut și de învățat. Dar dacă e un fapt pe care l-am învățat și l-am conștientizat în ultima vreme, acela e că lucrurile începute sunt mai valoroase decât lucrurile perfecte. Iar acum nu doar că îmi doresc, dar am nevoie de libertatea antreprenoriatului.

Așadar, de la 1 martie am să îngroș rândurile micilor afaceri la Printoteca, alături de prietena și tovarășa mea de ars clătite din copilărie, Sabina. Printoteca este un atelier de grafică și print, un business creativ și curajos, unde am să mă ocup tot de marketing. Planurile sunt mari și frumoase. În perioada următoare ne vom ocupa de dezvoltarea unor produse noi, atât de masă (cum sunt tricourile cu versuri), dar și b2b. Avem multe idei în lucru, credem în puterea lor de produce schimbări pozitive și nu ne oprește nimic să le punem în practică într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.

Contrar credinței că dacă lucrezi pentru tine ai mai mult timp liber, prima săptămână a fost atât de aglomerată încât nu am apucat să fac lucruri de care nu mă lipseam pe vremea când lucram la program. E greu, dar e fun și știu că urmează să se întâmple lucruri grozave.

În afară de Printoteca, mai pregătesc un proiect pe care mi-l doresc de multă vreme și pe care abia aștept să îl anunț. Mă apropii încet de visul de a crea ceva de la zero și de acolo îmi iau energia.

În rest, îmi propun să scriu mai des pe blogul ăsta. Vreau să păstrez legătura cu mediul digital și ecommerce, așa că am să mă implic în mai multe inițiative faine din zonele astea. Am să alerg un maraton, am să lucrez fără să-mi pese cât e ceasul, am să învăț Corel și Illustrator, am să promovez tot ce e frumos, bun și util, am să citesc mult, am să mă entuziasmez, am să scot la cafea toți oamenii mișto cu care mi-am dorit mereu să stau la taclale, am să iau prânzul în parc, pe iarbă, cu cel mai iubit dintre moldoveni, am să călătoresc, am sa încerc, am să greșesc, dar n-am să renunț.

Știu că totul va fi minunat, pentru că deja este 🙂

6 thoughts to “Noutăți și planuri”

  1. You IZ an ispiration, Albişteanule!
    Baftă multă şi, oricât de greu o fi, nu renunţa la vis 🙂
    Pupez şi ţiu pumnii.

    PS: sexoasă rău tipa din featured image. My fitness goal.

  2. Mult succes, Carmen! Să îți urmezi visul cu aceeași pasiune cu care l-ai început, să îți iasă toate așa cum îți dorești și să te bucuri de toate frumusețile pe care ți le oferă 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *