Istanbul în 4 zile – locuri cu istorie, străzi boeme, pisici și baclavale

Istanbul e cu siguranta cel mai pestrit si mai colorat oraș în care am ajuns până acum. De la multitudinea de limbi pe care le auzi în zonele turistice, acompaniate de sunetul traficului, de vocile vânzătorilor ambulanți de ceai și de cântările venite de la moscheile de peste tot, coloana sonoră a Istanbulului descrie perfect tumultul și viața din acest oraș.

Pe străzile gri, pe care salubrizarea abia face față să le curețe, circulă zilnic milioane de oameni, care beau milioane de litri de suc de portocale de la tarabele cu o liră paharul, comandă milioane de inghețate turcești de la băieții cu tichie tradițională și ronțăie milioane de covrigi cu susan. Și gâdilă milioane de pisici.

Turcia-bd

În ciuda aglomerației și a agitației provocate de asaltul turiștilor, turcii sunt printre cei mai prietenoși oameni pe care i-am întâlnit. Asta nu înseamnă că nu o să încerce să stoarcă fiecare liră de la tine, ci doar că te vor face să le-o oferi cu plăcere.

Patru zile sunt suficiente pentru a vedea majoritatea obiectivelor și a te bucura de oraș. Mai jos, iată o listă de recomandări de obiective și de alte lucruri și locuri pe care le recomand dacă ajungi în Istanbul.

Ce să vizitezi în Istanbul

Citește mai mult

O vară pe care o vei ține minte

Lipton_NoiVara, în sine, e un anotimp memorabil, sinonim cu vacanța, leneveala și plimbările. Ok, și cu mirosurile din transportul în comun, dar hai să rămânem la partea plină a paharului.

Ce ții minte de verile trecute? Oameni dragi, locuri noi, bai nocturne în mare, petreceri de nu mai știi câte zile și câte nopți? Sunt repere pe care le vom pomeni și nepoților: „Mai ții minte când te-ai oferit să stai la coadă la hamsii pentru mine în schimbul numărului de telefon? Când era? 2008? 2009? Da, era 2009, că răsuna peste tot hitul Innei”.

Cam așa se nasc poveștile de vară. Iar vara asta, o mulțime de peripeții abia așteaptă să se întâmple în Casa Lipton de la Costinești. Ce dovadă mai clară ne mai trebuie în afară de faptul că o echipă de oameni harnici au creat conceptul unei case pe plajă pe care au decorat-o și amenajat-o astfel încât o mulțime de tineri să își petreacă vacanța de vară în ea? Așa cum v-am povestit, eu am fost deja acolo, o dată la decorare și a doua oară weekendul trecut, la inaugurarea casei.

Lipton4

Pe scurt, Casa Lipton este locul unde vor ajunge vara asta câștigătorii din campania „Ia-ți vacanță cu Lipton!” Pe mine n-a fost nevoie să mă roage de două ori să-mi iau vacanță, pentru că am intrat în atmosfera de tabără încă de când am aflat că mergem cu autocarul, cu toata gașca de bloggeri și ziariști invitați.

Citește mai mult

Nu mai avem loc unii de alții

Paradoxul multelor călătorii în locuri mai civilizate, după cum credeam eu, este că m-au făcut să iubesc mai mult Bucureștiul. Cu toate gurile lui de canalizare fără capac, cu toate autobuzele aglomerate, cu mâinile care ni se vâră în genți la fiecare plimbare prin Obor, cu traficul, transpirația și bormașinile neobosite. Asta e culoarea Capitalei și nu se va schimba prea curând, indiferent câte autostrăzi suspendate mai inaugurăm. Love it or leave it.

Însă din când în când am câte un moment de dezamăgire pe care nu știu pe seama cui să îl pun – a Capitalei ăsteia văzută urâtă, murdară și rea dacă o privim din provincie, a oamenilor de aici obișnuiți să alerge hăituiți după nimic, habar n-am. Cert e că, pe măsură ce lumea ni se deschide, noi ne închidem în universul nostru în care nu mai avem loc unii de alții.

Săptămâna trecută, în timp ce pedalam pe Calea Dorobanți, pe stradă, lângă trotuar, un individ a coborât dintr-un taxi fără să se asigure. Filmul clasic în care în două secunde ești cu capul spart, pe partea cealaltă a portierei. Din fericire, m-au ținut frânele. Din nefericire, tot el a început să țipe la mine și mai-mai să mă accidenteze într-un fel sau altul. Nu conta că l-ar fi costat o secundă să se asigure înainte de a coborî la semafor, conta că eu trebuia să merg pe pistă.

Vă prezint pista de pe Calea Dorobanți

pista

 

Și la fel e când ne înghesuim privind în jos să intrăm în metrou înainte să coboare toată lumea, la fel e când comentăm cu voce tare la supermarket că vecinul de la coadă și-a luat prea multe lucruri. Ne încruntăm pe stradă, ne îmbrâncim prin RATB, ne claxonăm în trafic și ne sălbăticim ținând cu dinții de dreptatea noastră.

O secundă de răbdare, indiferent cine are dreptate, salvează vieți, nervi și omenia din noi.

Despre dive și frumusețea digitalului

drasPână acum am fost extrem de zgârcită cu timpul când a venit vorba de citit reviste glossy – rar spre deloc – sau bloguri de beauty&fashion. Însă de vreo jumătate de an am început să sap mai atent în nișa asta colorată și să descopăr câteva bloguri și stiluri care îmi plac. Nu că aș fi eu vreo mare fashionistă, dar apreciez stilul coerent și, evident, hainele bine făcute și bine potrivite.

Mi-a fost clar la Digital Divas 2014 că sunt multe fete frumoase în domeniul ăsta, iar după aglomerația din sală, sunt și dornice să învețe digital. Și mi se pare foarte potrivită tema brandigului personal aleasă de organizatori, pentru că majoritatea blogurilor din nișa asta au probleme când vine vorba de memorabilitate și nu le identific cu nimic specific.

Totuși, cred că încă este loc de lucruri de calitate în zonă, care vor veni odată cu deschiderea și interesul către online. Iar din perspectiva consumatoarei de modă și bloguri în cantități medii, mi-ar plăcea să văd coerență. Dacă aș începe acum un blog de fashion, aș scoate la cafea toate bloggerițele care îmi plac și le-aș întreba tot, absolut tot. Trecând peste faptul că unele m-ar refuza – da, unde sunt femei e și competiția asta defensivă – tot aș găsi câteva cu care să stau de vorbă. Cred în modele și în starturi susținute de experiența altora.

Citește mai mult

Ce voi aplica prioritar după GPeC Summit

shopDe 3 ani nu ratez nicio ediție GPeC. Anul acesta, peste 600 de participanți s-au adunat la GPeC Summit ca să învețe și să facă schimb de idei și bune practici din zona comerțului online.

În cele 3 zile de eveniment au vorbit 45 de speaker pe subiecte care au variat de la optimizarea cheltuielilor de promovare, a conversiilor, analiza campaniilor de promovare, creativitate, usability, inspirație etc. N-am să le reiau pe toate. Dacă sunteți interesați de recomandări pentru magazinele online puteți să vă înscrieți la următoarele evenimente GPeC, să vă uitați pe articolele mele de anii trecuți și să urmăriți blogurile care fac rezumatul ideilor discutate.

De data asta, însă, am să vă las o listă de lucruri pe care am să le aplic după GPeC. Multe dintre ele nu sunt noutăți, dar, așa cum se întâmplă adesea, e cale lungă de la a ști până la a face. Așadar, pentru magazinele online cu care lucrez și nu au deja implementate lucrurile de mai jos, iată o listă de to do:

Citește mai mult