Nici nu mai știu acum câți ani am fost prima dată la Sfântu Gheorghe. Probabil șapte sau opt. Era prima dată când ajungeam la Anonimul, dar nu doar pentru filme, ci și pentru deltă și pentru câteva zile de plajă cu câțiva colegi de liceu.
De atunci, am continuat să merg an de an la Sfântu și să le povestesc și altora. Era concediul meu din fiecare vară – 5-6 zile suprapuse total sau parțial peste perioada festivalului, în care nu mai știam altceva decât mare, plajă, filme și bere pe terasa din camping. Ah, și pește. Mult pește.
În iarnă, când a început să circule zvonul că anul ăsta nu se mai ține Festivalul Anonimul, parcă nu-mi venea să cred. Era prea multă lume legată de locul ăla, aveam prieteni vechi cu care mă vedeam doar o dată pe an acolo, fără măcar să mai vorbim înainte. Mai târziu, zvonul s-a adeverit când pe pagina Festivalului, organizatorii au anunțat că nu se va mai organiza la Sfântu Gheorghe. Și, de fapt, nu s-a anulat evenimentul, ci au fost închise campingul și complexul Green Village. Filmele au fost difuzate la București, pe Dâmbovița. No comment.
Primele gânduri au fost “ce se fac sătenii care și-au transformat casele în pensiuni, care le găteau turiștilor prânz complet cu pește la 35 de lei?”. Turiștii aduși de festival (direct, în timpul evenimentului sau indirect, prin promovarea locului) erau o sursă importantă de venit pentru un sat cu două magazine, o școală și o farmacie.
Cu vreo două luni înainte, oameni care ar fi mers la festival încercau să găsească alte soluții. Nici una dintre variante nu era la fel de bună din toate punctele de vedere, dar cam despre asta se vorbea: Sulina, Portița sau Sfântu Gheorghe, așa cum e, fără festival. Fără Vadu sau Corbu, unde am auzit că se intră cu mașina pe plajă, cum ne place nouă să facem în rezervații naturale strict protejate.
Pentru diversitate, am ales Portița. Nu mai fusesem de vreo 10 ani. Dar m-am răzgândit când am citit cum a ajuns locul ăla. De la o plajă goală, cum era acum vreo 12 ani, au tot construit și au transformat totul în ceva scump, restrictiv și care nu-și merită banii. (revin cu un articol pe subiect)
Așadar, am făcut bagajele și am pornit la Sfântu’ cel făr de festival. Da, pe porțile de la camping și de la Green Village erau lacăte. Lipsea agitația aia plăcută a fluxului de ora 5, când sute de oameni coborau de pe catamaran sau de pe pasager și invadau campingul. Lipseau filmele, terasa arhiplină și hamsiile groazei de la autoservire.
Însă am găsit nisipul la fel de fin și plaja la fel de frumoasă. Era ceva lume, dar nu mai erau vamaioții curăței, ci familii tinere, cu copii mici, cupluri, grupuri de străini. Am găsit un Sfântu’ mai liniștit și mai curat, deși mi-a fost dor și de atmosfera din camping. Și doamna Adelina, motivul pentru care am mirosit a mujdei în fiecare zi, era tot acolo. La fel și soțul ei care plimbă turiști cu barca pe canale. Am găsit un cer senin și o Cale Lactee în toată splendoarea deasupra mării. Sunt toate la locul lor, să știți – sătenii care beau și se ceartă până dimineață, deși bodega se închide la 11, pechinezii și vacile leneșe care păzesc fiecare uliță, storceagul delicios, legendarul trocarici și, evident, țânțarii imuni la Autan. Iar în lipsa agitației, la Sfântu vin oamenii care ar fi venit pentru Deltă, nu pentru pretenții cinefile, o altă Vamă sau un check-in exotic.
***
Mai multe fotografii din Deltă găsești pe contul meu de Instagram
Articole mai vechi despre Deltă
Ce-mi place cum zici tu totul cu minimul de cuvinte!
Eu nu inteleg ce au oamenii care merg acolo unde este cel mai aglomerat posibil. Cea mai plauzibila explicatie e ca romanii au o problema cu nevoia de a se privi unii pe altii. N-ai ce sau pe cine comenta daca plaja e goala.
Sfantu Gh e o bijuterie exact asa cum e si ma bucur ca nu este la fel de accesibil ca litoralul in ceea ce priveste drumul.
@Oana, cam asa e 🙂 Drumul lung e testul – daca rezisti, meriti sa mergi. Daca te sperie, la Mamaia cu tine.