Au apărut rezultatele oficiale de la Bucharest International Marathon. Am scos 4 ore și 32 minute, ceea ce e super, având în vedere că e prima dată când alerg atât și singurul meu obiectiv era să trec de finish, nu contează în cât timp.
În orice caz, până apuc să scriu toată povestea, am ceva extrem de amuzant de împărtășit cu voi. Următoarele două alergări lungi pe care le am în plan sunt un maraton montan și unul în altă țară.
Poate știți că sunt maratoane celebre și extrem de căutate, unde ca să participi – dacă prinzi loc – trebuie să fi alergat înainte cel puțin un maraton într-un timp foarte bun, ba chiar să ai invitație de la organizatori, deci nu sunt pentru oricine. Cu toate astea, după ce am ajuns acasă am aruncat un ochi pe criteriile de eligibilitate pentru unul dintre cele 10 maratoane mari ale lumii – cel din Boston.
Locurile pentru 2015 sunt de mult ocupate, desigur, dar am vrut să văd dacă mă încadrez. Și da, sunt eligibilă cu timpul meu de 4 ore și 37 de minute. Dar la categoria “femei, 65-69 ani” 🙂 Pentru vârsta mea, timpul maximum pe care trebuia să îl scot ca să prind un loc la Boston e de 3 ore și 35 de minute.
Foto – Cătălin Georgescu
No way, ala a fost timpul meu. Tu ai facut mai bine de atat: 4.32 ! 4.37 e cronometrat din moment ce s-a dat startul.
491 4117 ALBISTEANU CARMEN ROM — 04:37:02 04:32:01.75 06:26
@Razvan, ah super 🙂 sunt alea 5 minute de cand s-a dat startul si pana am ajuns eu la start
La cum ma misc acum as putea si eu sa ma incadrez la barbati intre 65 si 69.
Bravo Carmen! 🙂 Nu conteaza asa mult timpul scos, mai ales pt primul maraton, ci important este ca ai dus la capat o sarcina, de altfel “foarte grea”. Iti doresc o zi frumoasa!
Citeam pe facebook treaba cu “gasiti-va galerie personala” si m-a intrigat putin. Nu e mai bine sa nu vorbesti in timp ce alergi?
Nu e mai greu si mai consumator de resurse sa faci si una, si alta? Cum iti controlezi respiratia? Intreb, asa vad lucrurile de pe margine.
@Cris, dupa o perioada de antrenamente, respiratia nu mai e o problema asa de mare. Da, trebuie sa o controlezi, dar mai degraba sa fii atent la ritm. Si se zice, ca reper, ca daca poti vorbi in timp ce alergi, ai un ritm ok raportat la nivelul de efort pe care il poti duce.
La alergarile lungi, avand in vedere ca trebuie sa-ti pastrezi fortele cateva ore, cel mai bine e sa pornesti intr-un ritm cat se poate de relaxat. Iar in conditiile astea, daca esti cat de cat antrenat, nu e o problema sa stai de vorba cu cineva. Nu ti se taie respiratia, e ca si cum ai merge mai alert si ai vorbi.
Pe mine ma ajuta foarte mult conversatia pentru ca imi ia gandul de la piticii care imi zic sa renunt, de la durerea de genunchi sau alte idei care m-ar putea face sa ma opresc. Unde mai pui ca e chiar interesanta o palavrageala de 4 ore cu cineva drag 🙂
Am inteles, multumesc de lamuriri. 😀
https://www.youtube.com/watch?v=3ItnxJLAOeY
Ești foarte, foarte tare și te felicit! M-ai făcut să râd cu treaba cu vârsta și cu clipul 🙂
@Macnetize Mersi 🙂 Chiar ma asteptam sa ne intalnim la start, dar de data asta nu ne-am nimerit