În limba slavă, numele orașului Bistrița însemnă repede. Și cam așa a trecut weekendul prelungit petrecut aici în a 9-a ediție a Taberei de Fotografie pentru Bloggeri, printre zgomote de diafragme și culori de toamnă târzie.
Pentru mine a fost prima dată în Bistrița și recunosc că aerul de oraș mic și liniștit, la început de iarnă, are ceva ce mi-a făcut dor de Tulcea. A fost, totuși, o diferență – am stat la un hotel de 5 stele (Metropolis), nu la mama acasă.
Pentru că mă trezesc cu noaptea în cap inclusiv când călătoresc, am descoperit cu timpul cât de bine e să faci fotografii dis de dimineață. Răsăritul îți oferă lumini și culori de poveste. Momentul meu preferat pentru fotografii e dimineața – îmi place să prind orașul un pic leneș, somnoros și mirosind a cafea.
Centrul orașului Bistrița e marcat de aleea pietonală care se află într-un proces de renovare și are șanse să semene cu cele din Sibiu sau Sighișoara. Tot acolo se află și Biserica Evanghelică, construită în stil gotic și finalizată în 1564. Pentru o priveliște mai cuprinzătoare poți urca în turnul bisericii, înalt de 75 de metri.
După o plimbare mai lungă pe străzile Bistriței, s-ar putea să te întrebi care e treaba cu toate machetele de struți cu coroană și potcoavă în cioc prin oraș. Ei bine, struțul e blazonul vechii cetăți, lăsat moștenire de ducele Ludovic d’Anjou, drept răsplată pentru susținerea pe care a primit-o din partea cetății în sec XIII pentru a ocupa tronul Ungariei.
Din punct de vedere fotografic, a fost un weekend în care am experimentat mult. Am fotografiat atât orașul, oamenii, cât și zonele de munte prin care ne-am plimbat. Sâmbătă seara am fost și la un campionat de K1 unde am făcut pe reporterul sportiv și am plecat cu câteva cadre trase printre corzile ringului. A o experiență nouă inclusiv din rolul de spectator și am înțeles mai bine importanța fetelor pe tocuri care anunță rundele, a antrenorilor care strigă de pe margine, a saluturilor luptătorilor și toate celelalte elemente de spectacol și tradiție din lupte, care se văd altfel decât la TV. Când privești o luptă de aproape îți dai seama că, de multe ori, combinația de tehnică și atitudine e câștigătoare în fața greutății și experienței.
Și mai mult mi-a plăcut sesiunea foto pe care am făcut-o la repetițiile trupei byron, care pregătește un concert cu fanfara din Bistrița. Concertul va avea loc pe 2 decembrie, la Cluj, și din ce am auzit în sala de repetiții, merită din plin să ajungeți.
Muzeul de etnografie din Bistrița este mare și extrem de bine întreținut. Exponatele vorbesc despre casele, portul, uneltele și istoria strămoșilor locului. În vizita la muzeu am aflat că zidurile cetății au fost construite cu cantități imense de piatră aduse din toate satele din împrejurimi. A fost modul sătenilor de a-și aduce contribuția și a construi un zid cât mai puternic și o cetate în care să încapă toți.
Într-un județ de munte cu localități vechi s-au născut și legende pe măsură. Se spune că oamenii care se îneacă în Lacul Colibița, creat artificial pe locul unui sat strămutat de comuniști, de unde localnicii nu au apucat să își dezgroape morții, sunt tributul pe care îl plătesc pentru cimitirul de sub ape. Iar legenda e pomenită de fiecare dată când lacul seacă, iar din apă se vede răsărind turla bisericii.
Colibița e un loc grozav pentru fotografii în perioada asta a anului și recomand Restaurantul Fisherman’s pentru priveliștea întregului lac. Dacă tot ești acolo, roagă proprietarul sau un chelner să te ducă să vezi pivnița și neapărat să încerci cognacul de casă cu cafea și portocale.
N-am apucat să cunosc prea mulți bistrițeni cât am stat aici, dar cei pe care i-am întâlnit sunt exemplul oamenilor gospodari care se ajută singuri. Cea mai frumoasă impresie mi-au lăsat-o oamenii de la Centrul de Resurse și Referință în Autism. La fel ca toate ONG-urile care ajută în cercetarea și tratamentul autismului în România, a fost înființat de părinți, cu implicare zero din partea statului. Vorbim de oameni care formează și plătesc terapeuți care să facă diagnosticare și recuperare pentru copiii cu autism și încearcă să îi integreze în școli și comunitate. Era un optimism molipsitor printre copiii și adulții de acolo, chiar dacă unii dintre cei mici nici nu-și recunoșteau părinții, iar inimile strânse cu care am intrat acolo s-au mai destins când i-am văzut la joacă.
În tabără am făcut fotografii cu un Canon și cu un telefon Lumia 930. Cel mai bun lucru la Lumia este camera foto. De multe ori, până porneam Canon-ul și umblam la setări riscam să pierd cadrele interesante, așa că au fost momente în care am preferat să scot telefonul din buzunar. E cât HTC-ul meu One Mini, dar cu colțurile pătrate. Deși mi-a luat ceva timp să-i învăț scurtăturile și să-mi setez toate conturile de rețele sociale pe Microsoft, s-a mișcat rapid. Cu 3G-ul pornit și zeci de fotografii pe zi, Instagram și Facebook non-stop, bateria s-a consumat după o zi și jumătate.
TFB9 este un eveniment powered by Lumia 930 organizat de Foto Union cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Țiriac Auto, Bere Silva și Kooperativa 2.0.