“N-am timp” e expresia pe care o aud prea des în ultima vreme. Uneori însoțită și de tonul dat de iluzia importanței care ar trebui să vină odată cu lipsa timpului. Ne îndepărtează de oameni, dar mai ales de lucrurile pentru care credem că merită să trăim și ne deturnează drumul spre ele. Am început să-mi dau seama că secretul care ne va scăpa de epidemia asta stă în sinceritate.
A fi sincer cu tine însuți înseamnă să-ți cunoști prioritățile și să aloci timpul – cea mai valoroasă resursă de care dispui – ca atare. Ești familist convins? Ia-ți un job care-ți lasă timp să duci copilul la balet. Vrei să fii sănătos și în formă? În cele 30 de minute până vine comanda de pizza ai avea timp să faci niște vinete umplute la cuptor de le-ai visa o săptămână.
Cunosc oameni care nu au timp decât pentru jobul lor, dar pentru că au ales asta. Au hotărât să înceapă o afacere și să o crească dând 70-80% din timpul lor din următorii 3-5 ani pentru asta. Ei sunt fericiți atât timp cât fac exact lucrul pe care și-l doresc cel mai mult, chiar dacă asta înseamnă că, în timpul ăsta, viața socială, cea de familie sau alte ocupații trec pe locul doi. Pur și simplu nu sunt prioritare acum. Pot deveni cândva, dar momentan merită sacrificiul. Respect asta, pentru că sinceritatea pentru ei e singura cale de a-și păstra energia și concentrarea.
Însă riscul cel mai mare este să fim ținuți pe loc din cauză că nici măcar nu ne-am evaluat prioritățile. Să ne așteptăm să ne sune toți prietenii de ziua noastră, deși noi le spunem mereu că n-avem timp. Sau să ne plângem că nu mai suntem în forma de altădată, dar în ultima oră să fi mâncat un hamburger și o porție de clătite. Ce încerc să spun este că nu toată lumea își dorește aceleași lucruri. De aceea nici nu ajută la nimic să judecăm ce fac alții cu viața lor, ci mai degrabă să înțelegem că au alte priorități.
E absolut ok să-ți dorești absolut orice. Însă nu poți să lucrezi zece ore la un puzzle cu turnul Eiffel și să speri să iasă imaginea Casei Albe, doar pentru că ți-ai dorit-o. Ai lucrat mult, dar la cu totul altceva.
Pentru că tot ne apropiem de unul dintre prea puținele (daca nu singurul) momente din an în care tragem linie, mi-aș dori să văd mai mulți oameni sinceri cu ei înșiși. Care nu se tem să spună că lucrul lor preferat în viață e să doarmă până la 11, de aceea lucrează în tura a doua la un job pe care nu-l suportă, dar sunt mulțumiți. Care au tăria să recunoască faptul că sănătatea lor cântărește mai mult decât gustul unui hamburger. Sau invers. Dar să scape de frustrarea diferenței dintre destinația la care vor să ajungă și drumurile greșite pe care o apucă.
Adevărul e că replica N-am timp să gătesc sănătos și să merg la sală e un pic departe de adevăr în rândul unei națiuni care petrece, în medie, 6 ore pe zi în fața televizorului sau pe facebook.
În numărul limitat de ore dintr-o zi și dintr-o viață n-ai cum să le faci pe toate. Dar nici nu trebuie, nu vei fi mai împlinit. Crezi în afacerea ta și, ca să o crești, ai ajuns la concluzia că trebuie să-i dedici tot timpul? Dacă e cel mai important lucru pentru tine, faptul că ratezi cele mai noi filme din cinema sau că rărești ieșirile cu prietenii n-o să doară. Vrei să petreci mai mult timp cu părinții, după ce tot anul n-ai avut timp, prins cu lucruri mai puțin importante decât ei? Rezervă-ți de azi biletul de tren și ia-ți concediu!
Cât e de important pentru tine obiectivul tău? În ce ordine ai trecut tot ce-ți dorești pe lista de priorități? La ce ai fi gata să renunți (dintre lucrurile aflate la coada listei) pentru a atinge obiectivele cele mai importante? Cântărește mai mult dorința asta decât toate lucrurile care-ți stau în cale?
Astea fiind zise, ziua însorită de azi și anul care se încheie nu se mai întorc niciodată. Iar la anul vă propun să fim sinceri când ne investim timpul și să ne asumăm prioritățile. Va fi totul mai simplu și mai frumos.