Noul film al lui Tudor Giurgiu, “De ce eu?”, m-a dus cu gândul la ingredientele marilor succese ale cinematografiei europene. Bazat pe cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în urmă cu 13 ani, filmul abordează un subiect curajos – corupția la nivel înalt din Justiție – și o ipoteză controversată a morții procurorului.
Se îndepărtează destul de mult de stilul cadrelor extrem de lungi și de subiectul revoluției, două lucruri cam des întâlnite în filmele românești din ultima vreme, dar evită și stilul comercial de Hollywood. În schimb, cazul real al tânărului procuror (jucat de Emilian Oprea) aflat sub presiunea manipulărilor unor interese înalte în timp ce lucra la dosarul de corupție al procurorului orădean Alexandru Lele, va stârni o dezbatere interesantă, mai ales în contextul condamnărilor din ultima vreme.
Felul în care e realizat și dialogurile din film construiesc niște răsturnări de situație și niște momente de suspans care au nevoie de destul de multă atenție. Din păcate, am rămas cu impresia că am pierdut câteva detalii importante din cauza calității slabe a sunetului. Nu știu dacă filmul a fost de vină sau dotările sălii de la Palatul Copiilor, însă au fost destul de multe momente în care nu am auzit ce discutau personajele.
