Articolele motivaționale spun ca oamenii de succes se trezesc devreme. Dar în România, cred că oamenii care se trezesc foarte devreme sunt cei de la țară, care au de hrănit animale și de săpat grădini. Nu e genul de succes la care se referă autorii articolelor, dar asta n-are legătură cu fericirea lor.
Cu toate astea, am citit într-un studiu realizat de IKEA că 75% dintre bucureșteni se trezesc la 7 sau chiar mai devreme, față de 51% în New York, 36% în Moscova și 42% în Paris. Îmi pare puțin ciudat, având în vedere că, dintre oamenii cu care interacționez eu cel puțin o dată pe săptămână, cred că doar vreo 2 sau 3 se trezesc la 7. Și că o mare parte dintre companii încep programul la 9 sau 10.
Bine, e posibil să trăiesc eu într-o bulă populată de oameni cu program de director, vorba lui taică-meu, însă probabil că statistica din București e influențată destul de mult de părinții cu copii care învață de dimineață.
La sfârșitul anului trecut am văzut online o provocare foarte populară, acceptată de mulți dintre prietenii mei, de a se trezi mai devreme. Nu știu dacă e o idee bună pentru toată lumea să se trezească foarte devreme. Dar cred că pentru cineva care vrea să își schimbe obiceiul somnului și a ajuns la concluzia că i-ar prinde bine, e important să urmărească lucrurile care îl fac cu adevărat să se trezească.
Vorba lui Tony Robbins, the snooze button is the devil, are sens în contextul ăsta. Și atunci, ce vreau să spun e că este mai rău să îți pui ceasul să sune devreme și să îi dai snooze (așa cum fac 69% dintre bucureșteni), decât să te trezești mai târziu, dar mai ușor. Dacă tot nu te poți urni de sub pătură, e mai bine să găsești altă preocupare/gest în loc de apăsarea butonului de snooze, cum ar fi să te ridici imediat în picioare. La mine asta funcționează.
Eu am fost dintotdeauna o fire matinală. Trezeam toată casa în copilărie pentru că aveam chef să mă joc. Vă dați seama ce greu a fost să cresc cu o soră care se trezea la 11-12-13 🙂 Și acum mă trezesc destul de devreme, iarna ceva mai târziu decât vara, pentru că vara sunt motivată să ies la alergat la 7, pe răcoare. Sunt mult mai productivă în prima parte a zilei (fac parte din acei 4 din 10 bucureșteni mai creativi de dimineață), iar noaptea, pe la 11.30-12 se termină bateriile.
Orice învăț are și dezvăț, deci cred că trezitul de dimineață are foarte mare legătură cu câteva lucruri ce pot fi exersate:
– obișnuința (adică chiar să te trezești mai devreme decât de obicei până când devine obicei)
– motivația (ce faci cu timpul pe care îl câștigi – sport, muncă, meditație, joacă. Te poți inspira și din articolele despre obiceiurile celor mai de succes CEOs, dacă n-ai nicio idee)
– ascultarea propriilor nevoi (dacă te trezești mai devreme, mergi la culcare când ți se face somn, nu te priva de somn)
– o autoevaluare periodică (ce ai câștigat de când te trezești devreme? Merită?)
Tu la ce oră te trezești? Dar prietenii, colegii și familia ta?