Cartea lui George Mihalcea (pe care îl știți de la Radio Guerrilla) e una dintre cele mai surprinzătoare pe care le-am citit anul trecut. Surpriza a fost caleidoscopul de experiente condensate în doar 160 de pagini, care m-au lăsat cu senzația aceea de după o noapte în care ai visat un milion de lucruri ciudate. Unele ți s-au întâmplat, altele speri să nu ți se întâmple niciodată. Dar toate reale, posibile și convergente în aceeași concluzie – ne lăsăm prinși în mijlocul lor fără niciun fel de luptă pentru dreptul nostru de a ne cunoaște pe noi înșine și unii pe alții.
Viața confortabilă din Suburbia 10 e perturbată doar de frământările aproape dramatice din poveștile reale și imaginare care se succed. M-a lăsat cu impresia că urmele lor ne lasă cu conștiințe aproape similare și că avem, mai mult sau mai puțin, aceeași moștenire, cu aceleași telefoane găsite în taxi și aceleași mesaje, pe același soundtrack. Take one fresh and tender kiss.
“Ajungem acasă. Ea e încă bosumflată și îmi vorbește doar când nu are de ales. Intră direct în baie, la duș. Eu ămi pun niște vodcă și fumez sprijinit în coate pe geamul de la bucătărie. Fiindcă ea nu suportă fumul de țigară. Îmi convine. Așa apuc să mă gândesc la ale mele. Se aude înfundat din baie Henry Mancini, cu nenorocirea aia de coloană sonoră din Mic dejun la Tiffany pe care sunt obligat s-o suport cel puțin o dată la două zile în ultimele trei luni. Mă enervez.”
Partea a doua a cărții este o colecție de povești de microficțiune, ca niște secvențe de scenarii de film care se derulează în viteză. Nu au neapărat o lecție clară, ci mai mult una la care ajungi prin felul în care se reflectă în tine.
Vă recomand să citiți cartea dacă vreți să pătrundeți într-o realitate (pe alocuri destul de dură) a relațiilor unei societăți urbane, grăbite, fără timp să întrebe prea multe, să se uite în urmă sau să (se) asculte.