Weekendul trecut, pe 20 iunie, am făcut echipă cu câțiva prieteni din online și am alergat cursa de semimaraton de la Maratonul DHL Ștafeta Carpaților.
Pentru mine a fost al treilea eveniment de alergare de anul ăsta (tot nu-mi vine să folosesc cuvântul competiție), după EcoMarathon, unde am alergat traseul de 42 km, și Bucharest International Half Marathon.
Deși inițial era vorba să alergăm la ștafetă, câte 7 km fiecare, am zis că, dacă tot batem drumul până la Brașov, am putea să ne facem de cap pe 21 kilometri și așa a rămas. La maraton nu prea îmi venea să alerg și a fost o alegere bună să rămânem doar cu semi, pentru că, imediat după ce am terminat noi cursa, a început o ploaie rece care a ținut până seara. Brr.
M-am bucurat să-l văd pe Pandutzu cum trage tare și scoate timp bun, pe Pyuric cum face al doilea semimaraton din istoria ei, la distanță de câteva săptămâni unul de altul, pe Carmen cum își depășește recordul la o cursă pe care o făcuse și anul trecut și pe Alex cum trece de finishul primului său semimaraton.
Am ajuns la Poiana Brașov vineri seara, destul de târziu.
La sosire, am mers direct la Pasta Party la Club Rossignol, chiar lângă pârtie. Deși luna asta mănânc mai low carb și îmi făceam planuri să nu mă ating de paste, îmi era o foame de lup la 10.30, având în vedere că luasem prânzul pe la 3. Și dacă mi-e foame, nu mai gîndesc limpede. Am mâncat paste și bruschete, dar fără să exagerez, ca să nu-mi fie rău a doua zi, în timpul alergării.
Petrecerea era plină de concurenți și de vedete care au venit și a doua zi la start – i-am văzut pe Carmen Brumă, Mircea Badea, Andreea Răducan, Cristi Chivu și alții. Am văzut cu coada ochiului și un foc de tabără, în timp ce fugeam cu echipa spre hotel, ca niște Cenușărese, să prindem somn înainte de 12. Nu știu dacă și la ce cursă au alergat oamenii ăia care au stat până spre dimineață la distracție, dar eu nu mai puteam de somn.
Evident, n-am putut să dorm. Nu mai e nicio surpriză că mi se întâmplă asta de cele mai multe ori înainte de competiții. Chiar și aici, unde nu aveam niciun obiectiv și știam că am să mă descurc ok. Nu știu dacă a fost patul de hotel de vină, oboseala acumulată din timpul săptămânii sau emoțiile alea din categoria “mâine mergem la mare”, dar mi-am verificat ceasul la 4, la 5 și la 6.59 am dezactivat de tot alarma.
De dimineață, cu kiturile pregătite, am plecat spre Unitatea Militară din Predeal, de unde s-a dat startul. Era vreme bună, nu prea cald, câteva sute de concurenți, am făcut o încălzire ușoară și am pornit.
Tot traseul de semimaraton este pe șosea, în timp ce maratoniștii au de alergat puțin și pe drum forestier. Startul e în același loc pentru toți. Prima parte a traseului, vreo 3 kilometri, are o înclinație mai mare și m-au făcut să turez mai tare motorul. Apoi urmează o porțiune scurtă de fals plat și coborâre la vale cât cuprinde.
A fost prima dată când am alergat la vale pe asfalt și m-am dus destul de repede. Nu am avut telefon cu aplicație la mine, dar pe la kilometrul 17 mi-am dat seama că alerg și nu mă simt absolut deloc obosită. Totuși, nu am tras 100%, mă așteptam și la niște urcări.
Am alergat cu aproximativ aceiași “vecini”. Pe unii i-am depășit, alții m-au depășit pe mine. În față am avut mereu un grup de 5-6 bărbați distribuiți pe vreun kilometru, și o tipă pe care o luasem ca reper. Avea tricou fosforescent roz, un ritm bun și se ținea constant la vreo 700 de metri în fața mea. Așa cum povestea Carmen că a pățit când s-a oprit, am văzut-o că încetinește și merge și am rugat-o să nu se oprească, pentru că era pacerul meu. Nu a pornit imediat, dar la finish am văzut că a venit la câteva minute după mine.
Cu dozarea efortului nu e de glumă, mai ales când alergi pe un traseu necunoscut și nu știi ce urmează. Iar dacă vrei să scoți un timp cât mai bun, cred că e esențial să ai grijă cum dormi, cum mănânci, cât te hidratezi și să te documentezi cât poți despre traseu, ca să-ți faci o mică strategie.
Din păcate, stomacul meu nu a cooperat la maximum și am avut niște crampe pe a doua jumătate a alergării. Nu foarte grave, dar suficient cât să nu mă lase să trag de mine mai tare.
În orice caz, noroc că am alergat la vale și m-am dus din inerție. Au fost porțiuni unde mi se părea că mă duc ca un Usain Bolt de cursă lungă.
Abia la finalul traseului de semimaraton există o pantă destul de înclinată. Nu are mai mult de câteva sute de metri, dar eu acolo am încetinit mult. Pentru că era întortocheată, nu vedeam finishul și mai era și plin de turiști împrejur, nu știam dacă mai ține mult sau nu, așa că am încetinit ca să fiu sigură că păstrez niște resurse. Surpriza a fost când am văzut finishul imediat după o curbă, la 100 de metri în față.
Timpul oficial a fost de 1:53:37, locul 34 general și locul 8 la categoria mea de vârstă. Not bad, avem record nou și total neașteptat!
Dacă vă bate gândul să participați la Maratonul DHL anii viitori, iată câteva detalii de care să țineți cont:
– banii din înscrieri sunt donați unor cauze nobile. Anul acesta au mers către Comitetul Paralimpic Român și vor ajuta sportivii cu dizabilități să ajungă la Olimpiada Paralimpică de la Rio.
– există 3 curse – ștafetă (7km), semimaraton și maraton.
– traseul e ideal pentru un prim semimaraton, pentru că nu este extrem de obositor, iar timpul scos la finish vă va motiva să alergați din nou. În plus, e unul dintre puținele locuri unde poți alerga pe răcoare la final de iunie.
– tricourile din kit sunt din bumbac. Dacă nu te împaci cu bumbacul, ia-ți de acasă un tricou sintetic tehnic. Eu am alergat foarte bine în el, dar după cursă, în loc să se usuce, s-a răcit pe mine și mi-a cam ținut frig.
– după încălzirea în urcare la start merită să băgați viteză
– nu are rost să vă luați la voi apă și provizii, punctele de alimentare sunt destul de dese pe traseul de semimaraton. Oricum, nu recomand să vă opriți la picnic acolo. O gură-două de apă și o jumătate de banană ar trebui să fie suficiente dacă ați mâncat și de dimineață.
– dacă vreți să plecați de vineri, încercați să ieșiți din București înainte să se aglomereze zona Băneasa-Otopeni.
– există autocare pentru transportul concurenților de la finish spre Stâna Turistică, la muzică și un binemeritat grătar.
– nu uitați să vă bucurați de alergare și să sărbătoriți victoria! 🙂