N-am ajuns la Retezat SkyRace până acum, deși îmi doream. Anul ăsta s-a suprapus cu Maratonul DHL, dar la anul mă gândesc să mă înscriu, dacă mă ajută genunchii. Sunt puțin invidioasă pe prietenul meu, care a reușit să ajungă și a alergat primul lui maraton montan pe traseul Custura – 28 de kilometri și 2300 de metri diferență de nivel. În seara alergării am stat o oră la telefon să-mi povestească cum a fost, cu combinația unică de euforie și oboseală pe care ți le dă o alergare atât de spectaculoasă. Așa că am făcut mai jos un fel de guestpost, scris de mine și povestit de el, pentru toți temerarii care se gândesc să alerge prin Retezat.
Primul lucru pe care am vrut să-l știu era o comparație între EcoMarathon, singurul meu reper de trail run, și Retezat SkyRace. Ei bine, diferența de nivel de pe traseul de maraton de la Eco și traseul Custura din Retezat e cam aceeași. Însă altitudinea de la Custura e mai mare (deci mai frig) și distanța mai scurtă – EcoMarathon are chiar 42 de kilometri, în timp ce Custura are 28. Asta înseamnă că urcarea în Retezat e mult mai dificilă, mai abruptă și mai obositoare, pentru că trebuie să urci la înălțime mare pe distanță relativ scurtă.
Plecarea din București, camparea la Cheile Buții
Am plecat din București vineri dimineață, pe la 8, cu încă 4 prieteni în mașină. Am pornit spre Cheile Buții pe Defileul Jiului, idee complet neinspirată, pentru că se lucra pe drum și am făcut foarte mult până la destinație.
Am ajuns abia pe la 4 și ne-am instalat corturile chiar în complexul Cheile Buții. Am fost la limită, pentru că vineri seară de obicei se restricționează accesul în complex, deci cine nu ajunge suficient de devreme trebuie să parcheze mai departe. Cel mai bine e să ajungeți pe la prânz, ca să fiți siguri.
Dacă nu puteți dormi decât în pat, mai există varianta de a vă caza la complexul Cheile Buții, dar cu rezervare dinainte, pentru că locurile se ocupă repede.
Seara a avut loc ședința tehnică, unde s-au prezentat favoriții cursei și ni s-a descris traseul într-un stil foarte apocaliptic. Pregătiți pentru ce-i mai greu, am plecat la culcare.
Ce să-ți iei la tine dacă alergi în Retezat
Înainte să plec am dat o tură prin magazine și mi-am luat o foiță impermeabilă cu glugă, pentru că mă așteptam la ploaie pe traseu. Vremea la munte e imprevizibilă și în timpul alergării am trecut prin toate anotimpurile – am început pe ploaie, apoi am dat de soare, apoi de frig, pe vârf. Geaca subțire impermeabilă e esențială. Cu cât mai bună (=scumpă), cu atât mai bine.
Tot înainte de cursă mi-am cumpărat și un rucsac de alergare de la Decathlon care are inclus un sac-rezervor pentru apă, cu furtun. E mult mai ușor să bei din acel furtun decât din sticlă sau din pahar. Merită să iei la tine vreun litru de apă ca să te hidratezi între punctele de alimentare și hidratare. În plus, pe Vârful Custura, n-am avut voie să bem decât un pahar cu apă de fiecare, din cauză că organizatorilor le era foarte greu să care apă până acolo. Așadar, niște apă în rucsac e binevenită. Eu mi-am luat și niște ciocolată și câteva geluri.
Bluză compresivă pe dedesubt, subțire, cu mânecă lungă.
Colanți lungi tehnici – se face frig la altitudine, chiar și organizatorii insistă să NU alerge nimeni în pantaloni scurți.
Mănuși de vară și head.
Ceas cu cronometru, ca să știi cum stai cu timpul.
Nu am avut la mine, dar probabil mi-ar fi fost mai ușor să alerg cu bețe de tură. Am văzut mulți concurenți care prindeau avans serios la urcare cu ajutorul lor.
Cred că se înțelege de la sine, dar am să menționez totuși că n-ai ce căuta fără pantofi de alergare pentru munte, cu sau fără crampoane.
Cum a fost cursa pe traseul Custura
Startul s-a dat la 9.00. Ploua destul de tare când am început să alergăm. Au fost câteva porțiuni impracticabile din cauza noroiului, unde era imposibil să nu cazi.
La Refugiul Salvamont Buta, unde se separă traseele curselor, salvamontiștii ne-au zis că ce a fost mai greu a trecut, dar cred că se refereau la cei de la cursele mai scurte, pentru că pentru noi abia începea urcarea pe Custura. Nu se compară cu Piatra Craiului sau Bucegi, unde ajungi imediat de la A la B, aici traseele sunt mult mai lungi și urcările mai obositoare.
Nu e genul de alergare de tip drumeție, în care să te bucuri de iarbă verde și flori. E obositoare, vremea se schimbă imediat și sunt multe momente dificile.
Există unele puncte intermediare la care, dacă nu ajungi într-un timp impus, ești descalificat. Trebuie să ajungi în maximum o oră și jumătate după Vf Pleșa, în golul alpin. Eu am făcut o oră și 15 minute, în condițiile în care am tras tare de mine și eram foarte obosit, deci pentru începători e o barieră destul de grea. Apoi, după Refugiul Salvamont și Șaua Plaiul Mic mă întrebam dacă am să ajung la al doilea punct de departajare, unde ar fi trebuit să ajung în maximum 4 ore. Mi-am dat seama că trecusem deja de el și ceausl arăta 3 ore și 15 minute, deci a mers mai rapid bucata asta.
În clasamentul final apar vreo 100 de persoane descalificate de la cursă. Probabil sunt cei care nu au reușit să se încadreze în baremele intermediare. Ei au fost lăsați să termine cursa dacă doreau, dar li s-au luat numerele de concurs și rezultatele lor nu au mai apărut în lista finală.
După ce treci de Șaua Plaiul Mic și începi să urci către Vf. Custura, o urcare grea, ar trebui să nu te preocupe prea tare urcarea, ci coborârea finală prin iarbă, care mi s-a părut cea mai grea.
Aș fi simțit nevoia de mai multe puncte de alimentare, dar sunt convins că era foarte greu să amenajezi pe munte prea multe. Eu, care nu beau prea multă apă de obicei când alerg, am simțit nevoia de mai multă apă. Noroc cu ce aveam în rucsac. Mai sunt și câteva izvoare de la care îți poți alimenta sticla cu apă.
Una dintre surprizele cursei a fost o domnișoară. Alergam într-un grup cu mai mulți tipi, dar din când în când, pe urcare, ne depășea o fată. La urcare, când nouă ne era greu și ni se părea că tragem tare, ea ne depășea pe toți. Eram foarte surprinși, o lăsam să treacă și o aplaudam. Apoi, la coborâri, o întreceam din nou, nu avea așa de multă tehnică și cobora mai încet. Însă viteza cu care urca și cu care ne depășea la fiecare urcare, fără să aibă cine știe ce echipament de fițe (nici geacă nu avea) ne-a lăsat cu gura căscată pe toți.
Pe traseu erau borne care anunțau distanța parcursă, iar ultimii kilometri mi s-au părut cei mai lungi. Tot drumul nu m-a durut nimic, dar la final a început să mă doară ficatul. Am reușit să termin cursa, totuși, în 6 ore și 8 minute. Se putea și mai bine, dar pentru primul maraton montan și prima dată pe traseul ăsta, mă declar foarte mulțumit.
Concluzii
– Retezat SkyRace e o competiție grea pentru amatori, dar și pentru profesioniștii care încearcă să scoată timpi buni.
– E o provocare mare și merită făcută, chiar dacă nu mergeți din prima la traseul cel mai lung.
– Echipamentul este esențial și antrenamentul în condiții specifice, benefic.
– O să vă convingă să mergeți mai des pe munte, în Retezat.
Foto: Fisheye.ro
Salutare.
SI ptr mine tot retezat a fost prima cursa :D. Proasta alegere. Unul din cele Mai dificile trasee.
Timpul scos e relativ si-ti poti imbunatati f usor timpul. Trebuie doar Sa vrei si Sa faci mai des ture PE munte.
E o mica scăpare in articol. Ionut si-a imbunatatit recordul cu aproape 4 minute. Anul trecut scotand 3.07 si anul acesta 3.03. 30 ar fi fost prea mult :D.
In rest ai grija la genunchi si la cati mai multi km pe cat mai multe cărări!
@Mersi, Robert! abia astept sa ajung si eu la anul. Am renuntat la paragraful despre castigator, am fost dezinformata 🙂
Nu-i bai mare.
Oricum Ionut e de pe alta planeta cu o forta gravitationala mai mare decat cea a pamantului si cand vine pe Terra ii e usor sa alerge la g=1. Altfel nu-mi explic cum aleargă așa! 😀