Robbie Williams la București – un concert fabulos salvează organizarea de doi bani

robbie

Au fost vreo 60.000 de oameni la concertul lui Robbie Williams din București, din ce s-a raportat după numărătoarea biletelor vândute. 60.000 de oameni umiliți de o organizare infectă și resuscitați apoi de un show fabulos.

Nu știu cum au socotit organizatorii că acești 60.000 de oameni ar putea să-și ia ceva de băut în orele petrecute acolo de la trei-patru corturi amărâte cu personal insuficient și complet nepregătit să facă față mulțimii.

Am ajuns la Piața Constituției pe la 7, după show-ul Deliei și înaintea celui al lui Lamar. Când am ajuns, am aflat că înainte să ne luăm de băut trebuia să stăm la coadă la tarabele care vindeau carduri și să le încărcăm cu bani.

Am stat vreo 30 de minute acolo, în soare, deshidratați, parcă anticipând ce avea să urmeze la coadă la bere.

Dar realitatea ne-a întrecut cele mai pesimiste așteptări. Erau doar câteva corturi cu baruri amenajate, iar în loc de cozi erau niște grămezi interminabile de oameni furioși, transpirați și însetați. Era o căldură lipicioasă în stil RATB, dar “coada” nu se mișca deloc.

În corturi erau o mână de oameni (la propriu, în total să fi fost 10-12 oameni) care serveau zeci de mii de clienți, oameni care trebuiau să dea bon fiscal și să bată pe casă fiecare comandă. Casă pe care habar nu aveau să o folosească și pe care bâjbâiau mai rău decât la Poșta Română. Respect ideea de a da bon. Dar să nu vă imaginați că aglomerația de la început a fost totul – la final, când cardurile (evideeeent!) nu mai funcționau, se vindeau la negru toate băturile rămase. 10 lei sticla de 2 litri de apă. Mai bine decât dădusem inițial – 7 lei pe jumătate de pahar de apă.

Ca să vă faceți idee despre viteza cu care se mișca treaba la baruri, am filmat o scenă aparent foarte relaxată. Țineți minte, însă, că la coadă erau MII de oameni.

La 8.30, după o oră și jumătate, complet deshidratată, cu salopeta albă mânjită de cola cuiva din aglomerație, am luat prima gură de apă.

Nu are rost să vă povestesc cum a fost la concertul lui Robbie de pe Amsterdam Arena, unde erau zeci de ieșiri de pe stadion și tot atâtea baruri.

 

Robbie salvează seara

 

Deși încercam să rămân calmă în răcnetele supărate ale celor de la coadă, atmosfera aia m-a cam tensionat.

Totul s-a schimbat când a apărut el pe scenă. Robbie a fost punctual, ca întotdeauna, și de la primele acorduri am uitat de cozi, de beri vărsate în capul altora și de tot.

Prima lui reacție a fost surpriza că e atât de faimos în România și că au venit atâția oameni să îl vadă. Nu-i de mirare, având în vedere că la noi nu se difuzează și nu se cumpără muzica lui. Nu-i venea să creadă că are atâția fani și n-a mai venit niciodată în concert la București. I’d say.

Show-ul a început cu Let Me Entertain You, așa cum spunea la Amsterdam că face de fiecare dată, acompaniat de trupă rock (cu chitară, bas, tobe, fără viori și instrumente de suflat) și de backing vocals – niște negrese cărora Dumnezeu le-a dat și talent, și frumusețe din plin.

Lumea a luat-o razna complet, cred că nu sunt singura care a plecat răgușită acasă, dar și Robbie și-a dat interesul. A fost într-o formă mult mai bună decât la Amsterdam, acum doi ani, când avea niște kilograme în plus. Unde mai pui că și-a făcut creastă și a purtat vestă, să aibă tatuajele la vedere, deci părea cu zece ani mai tânăr. Pe de altă parte, scena de acum a fost mult mai puțin spectaculoasă decât cea din turneul precedent, care avea două culoare lungi și niște machete impresionante.

A cântat Rock DJ, She’s the one, Supreme, No Regrets și în general piese foarte cunoscute. Chiar testa publicul să vadă dacă știe versurile pieselor. Nu toată lumea le știa și sunt convinsă că cele două cupluri din fața noastră au ajuns la concert din întâmplare, cu o singură misiune – să își facă selfie-uri. În orice caz, setlist-ul complet îl găsiți în curând la Pyuric.

Pe lângă piesele proprii, a avut și destul de multe coveruri după Queen, George Michael, Take That, Jay Z, Sinatra și alții. Momentul în care a cântat Bohemian Rhapsody în cor cu noi a fost ceva ce-am să-mi amintesc multă vreme.

Cel mai emoționant moment al serii a fost, însă, când pe scenă a apărut tatăl lui Robbie și au cântat împreună Better Man. Aplauzele au fost lungi, pe măsură.

Un alt moment mișto a fost o piesă cântată în stil a capella cu alți artiști care au sunat impecabil.

De unde am stat noi, la Normal Circle, în partea din stânga cum priveam scena, sunetul a fost foarte bun și chiar și vederea a fost ok. Pont pentru doamnele și domnișoarele cu înălțime sub medie: luați-vă tocuri. Eu am purtat o pereche de platforme care m-au înălțat cu vreo 10 cm, suficient cât să prind și ceva priveliște.

O norocoasă, Lumi din Constanța, a ajuns pe scenă cu el și s-a ales și cu tradiționalul sărut în public. Nu știu dacă a fost pe bune sau nu – soțul ei era în public, dar nu cred că Robbie a avut vreo reținere. Excentric cum îl știm, și-a arătat și chiloții la cameră de câteva ori, să se asigure că i-am văzut bine.

Per total, publicul a fost ok. Lume tânără, dar am văzut și cupluri de vârsta a treia însoțiți de copii. Mai puțin energică mulțimea decât la Amsterdam, însă, unde Angels a fost cântată aproape în întregime de stadion.

Am simțit lipsa unei Me and My Monkey sau a unei Eternity, dar energia și emoțiile au fost atât de mari încât experiența totală a fost grozavă.

Cum ziceam și mai sus, sentimentele pozitive au învins umilința prin care ne-au pus să trecem organizatorii. Și apropo de sentimente pozitive – cred că a leșinat de bucurie Pandutzu când i-a fluturat Robbie steagul pe scenă.

În concluzie, dacă nu ați ajuns la concertul lui Robbie Williams din București, bucurați-vă! Veți plăti cel puțin dublu + drum + cazare ca să-l vedeți în altă parte, dar va merita mai mult. Eu una îmi doresc tare mult să nu mai dau niciun leu organizatorilor de concerte din România, chit că plătesc dublu, așa că am să continui să vânez concerte prin alte capitale, mai civilizate.

Am ieșit cu greu din Piața Constituției, dar din fericire mi-am găsit bicicleta intactă. O legasem în fata Poliției Municipiului București, așa că am ajuns imediat acasă. Au fost mulți veniți cu mașini, care încercau să-și croiască loc prin mulțime și, pe lângă faptul că deranjau, mergeau cu viteza întâi. Presupun că e greu să iei un taxi/o bicicletă sau să vii pe jos în orașul ăsta, are mai mult sens să cauți parcare în fața scenei.

La final, Robbie, îți mulțumesc că ai salvat seara, că ți-ai întâlnit fanii pe care habar n-aveai că îi ai, că i-ai tratat cu tot ce ai avut mai bun. Ah, și pentru show-ul de lumini de pe Casa Poporului. Ne vedem data viitoare!

 

6 thoughts to “Robbie Williams la București – un concert fabulos salvează organizarea de doi bani”

  1. ca sa o luam pe rand – deci tu ai ajuns la 7 la concert si dupa jumatate de ora erai deshidratata complet. Pe bune? Ai baut toata ziua vreun pahar cu apa sau ai asteptat concertu pentru asta? Ti-a trecut prin cap sa iti cumperi o apa si sa o bei inainte sa intri pe poarta? Sau ai fugit repede in multimea de 60.000 de oameni, ca acolo e apa mai buna? Cati litri de apa bei tu in mod normal intr-o zi, daca seara 2 ore nu esti in stare sa stai fara sa torni in tine? Se pare ca romanul e cel mai insetat om de pe planeta, dar numai la concerte de 60k oameni – acolo vi se activeaza brusc setea si foamea.

    1. Da, hai să o luăm pe rând. Am plecat la 6.30 de acasă, pe bicicletă. După 30 de minute de pedalat la 30 de grade, da, îmi era un pic sete. Oricum, planul meu era să ies la bere cu prietenii, să torn ursus și apă până dimineață. Concertul a fost ceva secundar, pur și simplu m-am trezit acolo că e băiatul ăsta, Robbie pe scenă. Iar dacă de la 6.30 până la 11.30, când am ieșit din Piața Constituției tu ai calculat că au trecut două ore, înseamnă că n-am făcut matematică după același manual.

  2. Taxi? Glumiti, nu? Cand gasesti taxi in zona unui concert imediat dupa ce s-a terminat? N-am fost la concertul asta, pentru ca RW chiar nu ma da pe spate, dar la concertele anterioare la care am fost dadeai cu tunul si nu gaseai taxi. Iar mersul pe jos din Piata Constitutiei pana in Drumul Taberei, Militari, Berceni, Pantelimon sau alte cartiere periferice chiar nu cred ca e la indemana oricui. La Unirii, taximetristii (cati erau) refuzau sa mearga oriunde altundeva decat unde voiau ei… sau refuzau sa puna aparatul si-ti spuneau din start cat te costa cursa (de obicei cam de trei ori mai mult decat ar fi trebuit). Iar cand organizatorii sunt prea zgarciti ca sa plateasca Metrorex sau RATB sa-si prelungeasca programul de lucru, optiunile sunt… usor limitate. Se intampla cam la toate concertele, indiferent unde sunt organizate – Piata Constitutiei, Arena Nationala, etc.

    1. @Daria, ai dreptate. Nici vorbă să găsești taxi după concert. Am pățit-o și eu la Lenny Kravitz și ghici ce – am mers pe jos până în Drumul Taberei. Ce mi se pare tipic românesc e că mașinile au fost parcate pe bd Unirii, când ar fi existat destule opțiuni și în afara zonei aglomerate.

  3. PS – N-am masina, deci nu-s fanul alora care merg si pana la paine cu masina, dar la evenimente nu prea ai de ales, pentru ca alternativele pur si simplu nu exista. Decat daca iei in calcul mersul pe jos in miez de noapte prin Bucuresti 😀

  4. Eu sunt mai optimista asa de felul meu, imi pare rau ca nu esti fana Robbie dar ma bucur ca ai ajuns la concert si ti-a iesit articolul asta din care extrag esenta: ti-a placut ! eu citisem din timp patanii de la alte concerte cu cozile si am plecat pregatita de acasa cu apa pe care am baut-o pe drum, ultima picatura inainte de a intra si n-am suferit deloc.si eu tot intre Delia si Lemar am ajuns si am rezistat pana la 11 cu brio. Ii dau dreptate insa si lui Mihai ca si eu am vazut pe acolo plimbandu-se cu pahare in mana tipi si tipe care venisera pentru check-in&selfie, au stat tot timpul pe la coada si se plangeau de mama focului. acum sincer sincer … cred ca as fi stat imbracata cu cojoc langa un calorifer dar nu as fi plecat de la concert si nici nu m-as fi plans pentru ca Robbie fucking Williams m-a facut sa uit de tot !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *