Valea lui Stan – traseu de o zi cu o doză de adrenalină

 

Făgărașul nu e altceva decât o colecție de trasee care mai de care mai spectaculoase, cu vârfuri înalte, natură pe săturate și peisaje pe care merită să le vezi măcar o dată. Cu toate astea, sunt puține trasee pe care le poți face într-o singură zi, plecând din București, să fie și relativ accesibile și, totuși, să aibă o doză de adrenalină mai mare decât o simplă plimbare.

 

Valea lui Stan e un traseu pe care mi-am dorit să ajung de doi ani. L-am găsit mai simplu decât credeam, dar cel puțin la fel de provocator precum îl arată fotografiile. Un fel de cursă cu obstacole pe stânci și la altitudine.

Ca să ajungi pe Valea lui Stan trebuie să te îndrepți către Transfăgărășan. Înainte să ajungi la barajul Vidraru vei vedea pe stânga o troiță și un anunț “Zonă frecventată de urși”. Dacă anunțul nu te-a pus pe fugă, privește alături și ai să vezi un panou care te anunță că acolo începe traseul.

Noi de urși nu am dat, însă nici n-am coborât bine din mașină, că m-a înțepat un urs de bondar. Dacă mergeți vara, nu vă parfumați, nu vă dați cu loțiune de plajă cu parfum, iar la subraț folosiți piatră de alaun. E plin de viespi, bondari și alte înțepătoare. Am avut ceva emoții pentru că a fost dureros, iar în 27 de ani nu am fost pișcată de albine și nu știam cum voi reacționa. Dar dacă am văzut că în 15 minute nu mă umflu, m-am prins că nu sunt alergică și m-am relaxat.

Conform panoului, traseul se parcurge în 4,5 ore. Asta înseamnă că e perfect pentru o excursie de o zi la munte și că poți pleca și te poți întoarce la ore decente în București.

Traseul a fost nemarcat până de curând, însă noi l-am găsit marcat cu un punct roșu într-un cerc alb și cu marcaje suficient de dese. Totuși, trebuie să fii atent pentru că în unele zone nu sunt foarte evidente. Dacă vezi râul și urci de-a lungul lui, să știi că ești pe drumul cel bun.

Primul reper de pe traseu este o amenajare hidrologică, un fel de mic baraj, după care încep cascadele.

După primele cascade încep să apară și scările. Nu trebuie să-ți faci griji, este un traseu sigur – scările sunt stabile. Unele sunt verticale, dar altele sunt orizontale, deasupra apei și nu prea ai cum să nu privești în jos.

 

De-a lungul traseului vei vedea că trebuie să traversezi de multe ori râul, călcând pe pietre. De aceea este important – ba nu, esențial – să fii încălțat cu bocanci. Am văzut și oameni în teniși pe acolo, au ajuns la final cu bine, dar nu merită să riști. Apa e până la gleznă, nu pățești nimic dacă aluneci, însă îți poți scrânti glezna destul de ușor dacă nu stai bine cu echilibrul.

Eu am purtat adidașii de alergare montană, cu crampoane, pentru că am și alergat puțin. Deoarece crampoanele sunt din cauciuc relativ moale, pe pietrele ude alunecau ca sania și am intrat în noroi de vreo două ori.

Peisajele de aici parcă cer să fie fotografiate – poduri la înălțime, cascade la tot pasul, ochiuri de apă în care poți să te răcorești și copaci înalți, perfect paraleli.

După ce treci de primele scări și de pod vine o zonă de cățărare de-a lungul stâncilor, care ocolește o cascadă. Sunt scări metalice fixate în piatră de care trebuie să te ții. Aici e și mai multă adrenalină, pentru că ești la verticală, cu apă dedesubt, dar dacă nu te grăbești n-ai de ce să te temi.

Ce mi-a plăcut forte mult este că la fiecare pas mai apărea câte o cascadă, unele chiar înalte, iar apoi o nouă scară, un nou hop de trecut și așa treci de la emoții și încordare la zen total și înapoi.

Am trecut și printr-un mic canion, între doi pereți înalți de stâncă. Aici se întâmplă uneori ca apa să fie mai mare, deci fii pregătit să dai bocancii jos în caz de nevoie.

Pe final, traseul te va duce într-o poiană destul de întinsă, poiana Călugărița. Acolo poți face un popas la soare, să scoți gustările din rucsac, după care să te îndrepți către pădure urmând poteca. De acolo ai coborâre pe poteci foarte clare până ajungi în drumul forestier. Din drumul forestier vei ajunge la Barajul Vidraru, despre care am glumit că e punctul de hidratare și alimentare final al traseului.

 

 

Deși indicatorul ne-a făcut să ne pregătim pentru 4,5 ore pe traseu, iar pe unele bloguri am citit și de 5 ore, noi am făcut Valea lui Stan în două ore și 40 de minute. Însă asta în condițiile în care pe prima parte am făcut poze din doi în doi metri, iar pe a doua parte am băgat o alergare de antrenament pentru maratoanele montane care ne așteaptă. În plus, e posibil să fie mai rapid acum traseul și datorită marcajelor și amenajărilor făcute recent, în lipsa cărora acum câțiva ani era mai greu de parcurs Valea.

 

Concluzii:

Valea lui Stan e un traseu perfect de făcut într-o excursie de o zi
Nivelul e ușor spre mediu – nu e solicitant fizic, dar trebuie să fii sigur pe picioare și pe eventualul rău de înălțime
Traseul e foarte sigur – scările sunt stabile, există cabluri
Pentru siguranță suplimentară, dacă ești începător, ia-ți un ham cu carabine
Neapărat să fii echipat cu bocanci
Ia-ți o sticlă de 0,5 l de apă cu tine. O poți reumple de la izvoare dacă nu-ți ajunge