Săptămâna trecută a avut loc Crossfit Games, o competiție în care concurenții se întrec la probe pe care le află doar cu câteva ore înainte. Dacă ați mai auzit de crossfit înseamnă că faceți legătura cu genurile de exerciții pe care le presupune – ridicare de greutăți mari, gimnastică, high intensity interval training (HIIT), plyo și alte stiluri de efort intens, pe care le combină în antrenamente complexe.
Deși de câțiva ani Crossfit e popular și în România, citind bloguri americane și canadiene ale unor sportivi care practică genul ăsta de antrenamente îmi dau seama că suntem la nivelul la care erau ei prin 2005-2007.
Nu-i de mirare că au deja competiții internaționale devenite tradiție.
De la ediția de anul acesta a Crossfit Games am rămas cu fotografiile câștigătoarei titlului de Cea mai fit femeie din lume, islandeza Katrin Tanja Davidsdottir.
Are 22 ani, e fostă gimnastă, e blondă, se cațără pe frânghie și face îndreptări cu 140 kg. Eu fac cu maximum 40 🙂
Arată fantastic și, dacă nu se încordează, nu prea îți dai seama ce ascunde pe brațe, picioare și abdomen. Da, are ceva mai multă masă musculară decât pițipoancele înfometate de prin reviste. Dar asta nu îi fură nimic din feminitate.
Pentru mai multă inspirație o puteți urmări pe Facebook și pe Instagram (sursele fotografiilor).
Pe espn găsiți și un scurt interviu cu ea și cu Ben Smith, Cel mai fit bărbat din lume în 2015.
@Carmen
“Dar asta nu îi fură nimic din feminitate.”
Te referi cumva la faptul ca are in continuare un suflet sensibil si o inima calda, nu?