Azi am o misiune grea – să găsesc cabina de probă perfectă. Am plecat cu noaptea în cap din București în căutarea ei și am ajuns tocmai până la Sinaia.
Eu în general am anumite rețineri când vine vorba de cabine de probă. Cred cu tărie că majoritatea curelor de slăbire încep în cabinele de probă din mall-uri. Dacă luminile nu pică perfect, nici nu mai contează cum arată rochia. Te sperii de cât de mari îți arată picioarele sub ea.
Așa că am schimbat puțin regula jocului și, în loc de o cabină de probă ideală, am ales una mai puțin obișnuită – o cabină telefonică. Și pentru că urmează o alergare frumoasă pe Jepii Mici, mi-am pus echipamentul meu preferat de alergare și mi-am făcut câteva poze, să vedeți și voi diferența dintre socoteala de acasă și cea din târg. Sau dintre o ținută perfectă și o cabină de probă nu tocmai perfectă.
Ce ziceți, cum au ieșit?
Provocare
Am pus o poză de la photoshoot pe profilul meu de Facebook. Dacă ai prin apropiere o cabină de probă mai puțin obișnuită – cabină de duș, cabină telefonică sau, de ce nu, vreo cabină de vot :P, te provoc să te pozezi acolo probând outfitul preferat și să postezi poza în comentarii la postarea cu fotografia mea de pe Facebook.
Ai timp până duminică seara, când voi alege cea mai creativă poză și o voi premia cu un voucher de 150 lei la Hervis Sun Plaza. Va fi util atât pentru lucrurile mărunte de care ai mereu nevoie – tricouri, colanți de sală, mănuși – sau îl poți folosi la investiții, cum ar fi următoarea pereche de adidași de asfalt, de trail (eu de acolo mi-am luat Salomonii) sau chiar o geacă de ski nouă.
Poate cea mai apropiată opțiune de o cabină de probă ideală este cabina virtuală lansată de Sun Plaza. Cum funcționează o cabină virtuală? E simplu: în ea poți proba pe un ecran virtual tot ce-ți face cu ochiul din toate magazinele mall-ului. Apoi poți tipări sau share-ui pe Facebook fotografia cu tine în noua ta ținută.
Dacă sună tentant, intră pe eventul campaniei, unde găsești detalii și poze ale altor shopaholici.
Cabina de probă virtuală se află în Sun Plaza, la parter, și e deschisă zilnic, de luni până vineri, între orele 17:00-21:00 şi sâmbătă si duminică între orele 12:00 şi 18:00. Ca să o testezi trebuie să te prezinți la Info Desk-ul de la parterul mall-ului un bon de cumpărături de cel puțin 100 de lei de la orice magazin de acolo (excepție: valoarea minimă a unui bon din Cora, respectiv Leroy Merlin este de 200 de lei).
Partea și mai tare: Pe lângă faptul că poți să-ți probezi noutățile în cel mai SF mod posibil, la final ești și premiat – fie cu premii de la magazinele din Sun Plaza, fie chiar cu ținuta preferată, dacă dai share fotografiei din cabină. Dar asta doar dacă ajungi la Sun Plaza până pe 16 octombrie, când se încheie campania, așa că ai o scuză bună să mergi la shopping (și) weekendul ăsta 🙂
Ce drăguuuț! Dar ce păcat că am cadă, nu duș :)))