M-am apucat să învăț să înot – Episodul 1

inot-dinamo

Să fii din Tulcea și să nu știi să înoți e la fel cu a fi moldovean vegetarian. Rar și inexplicabil. Totuși, timp de 27 de ani am reușit să mă feresc cu brio de orice situație care ar fi presupus supraviețuirea mea în orice apă căreia să nu-i văd și/sau să-i ating fundul.

Singurele excepții au fost vacanțele în Turcia și în Filipine, unde sarea mă ținea la suprafață, oricât de aiurea m-aș fi zbătut eu.

După mai multe încercări de mobilizare eșuate, toamna asta am ajuns la concluzia că nu există decât două soluții – ori mă duc la mare cu colacul, ca acum 20 de ani, ori mă apuc de cursuri. Așa că la finalul lui octombrie, dacă tot se încheiase sezonul de maratoane, am zis să dau munții pe bazin.

Mi-am scos de la naftalină costumul și casca, am împrumutat ochelarii prietenului meu (că pe ai mei am reușit să îi zgârâi cu un coral, like a rookie) și eram pregătită să-mi înfrunt teama de apă intrată pe nas.

A doua zi, când a sunat ceasul la 6 și afară era beznă, nu mai eram deloc pregătită. Îmi venea să-l sun pe Alex, instructorul, să-i spun că n-o să meargă. Dar era cam târziu să dau înapoi.

***

Rewind. Ca să vă pun puțin în temă, mai am o lună de cursuri de înot la activ, din vara lui 2012. Dar abia acum îmi dau seama că le-am făcut degeaba. N-am învățat să înot decât cu capul sub apă și respirația ținută, așa că mă deplasam maximum 15 brațe, și alea chinuite, după care îmi simțeam plămânii explodând fără oxigen. Dacă trebuia să scot capul afară să respir, înghițeam jumătate din apa cu clor din bazinul de înot de la Facultatea de Medicină.

Singura lecție reală pe care am învățat-o atunci a fost să sar cu brațele în față în apă. Nu avusesem niciodată curaj, dar după ce am încercat și mi-am dat seama ce ratasem în vacanțele de vară din copilărie, nici nu-mi mai venea să fac altceva decât sărituri. Poate de aia nici n-am mai învățat să înot.

***

Revenind în zilele noastre, de data asta am avut așteptări mai mari. Sunt și mai hotărâtă să învăț să mă deplasez prin apă fără să uit să respir și, în plus, am și mai multă încredere în cei doi instructori care mă suportă ajută.

Prima ședință a fost cam plictisitoare. Am ajuns la bazinul de la Dinamo pe jumătate adormită și am intrat direct în bazinul mic, “de copii”. O oră n-am făcut altceva decât să împing o plută de la un capăt la altul și cu toate astea oboseam imediat. După primele bazine am început să-mi simt mușchii de deasupra gleznelor încinși, de parcă stătusem pe vârfuri o zi întreagă.

Eram foarte sceptică, nu-mi venea să cred că a învățat vreodată cineva să înoate împingând pluta. Dar nici că-mi venea să-i dau drumul. Hell, no.

Deja, pe la și 20 începusem să mă întreb cât e ceasul. Să dau din picioare, să țin pluta, să bag capul în apă și să expir, să îl scot afară și să inspir…era cam mult. Unde mai pui că am înghițit apă pe toate părțile.

M-am simțit o eroină că am rezistat până la finalul orei. Când am ajuns acasă, aș fi mâncat frigiderul cu tot ce era în el și apoi aș fi dormit vreo două zile.

Următoarea ședință a fost cam la fel. În continuare oboseam și nu-mi puteam explica de ce unii zic că merg la înot să se relaxeze. Ce poate fi atât de relaxant în a inspira apă până te ustură sinusurile, nu pot să înțeleg. În orice caz, am mai petrecut niște timp de calitate cu pluta până mi s-au zbârcit degetele și începusem să bănuiesc că și ei i s-a urât cu mine.

Abia la a treia și a patra ședință am lăsat-o puțin pe margine. Nu-mi venea să-l ascult pe Nicu, a doua jumătate a echipei de instructori, când mi-a zis să încerc să fac aceleași exerciții si fără plută. Păi cum?! Și cum respir?! Și cum dau din brațe?! A trebuit să stau puțin agățată de marginea bazinului și să repet în gând mișcările.

Evident, de ambele dăți a ieșit un soi de zbatere care s-a oprit la jumătatea bazinului, după o gură mare de apă. Am mai încercat de câteva ori. Deja începeam să obosesc, nu mai puteam să controlez mișcarea corectă a brațelor, picioarelor și respirația. Începeam să mă enervez și să cred că n-o să-mi iasă niciodată.

Cu cât oboseam mai tare, cu atât era mai greu să văd dacă progresez. Cu foarte mari eforturi de voință am continuat, deși uneori îmi venea să-mi bag picioarele și să înot ca broasca până la capătul culoarului. Mă durea tot, nu-mi mai puteam regla respirația, inima pompa la greu, luasem apă la bord pentru o săptămână și mi se părea clar că nu e de mine sportul ăsta. M-am întors cam dezamăgită la plută pentru ultimele 2-3 bazine.

Ce mi se pare mișto la înot e că niciodată nu te doare nimic specific, un mușchi anume pe care l-ai solicitat. Dar când ajungi acasă îți dai seama că ai o osteneală plăcută în tot corpul, că-ți simți brațele și picioarele atât de grele încât s-ar putea scufunda în adâncurile patului, de unde nu-ți mai vine să te ridici.

La a cincea ședință am prins puțin mai mult curaj. Sau eram mai odihnită după câteva zile de vacanță în Spania. Cert e că începuse totul să pară mai lin. Da, în continuare mă opream uneori la jumătatea bazinului sau, dacă ajungeam la capăt, eram pe zero cu oxigenul, dar măcar reușeam să mă mișc prin apă fără plută, repirând la trei brațe. Dacă asta e definița înotului, cred că am intrat pe calea cea bună.

 

Va urma…

 

Pentru că am primit foarte multe întrebări pe tema asta, vă dau aici toate detaliile. Când m-am hotărât să mă apuc de înot am primit recomandarea să apelez la Alex Diaconu și Nicu Ivan de la Team MD. Cursurile se țin de două ori pe săptămână, de la 6.45, la bazinul Dinamo, și 8 ședințe costă 450 lei. Mai multe detalii găsiți aici. 

5 thoughts to “M-am apucat să învăț să înot – Episodul 1”

  1. Aceleași probleme le-am avut și eu când am învățat să înot. Procesul a fost puțin mai diferit – am început cu exercițiile de respirație, apoi cu împingeri în margine și bătut din picioare, bras si kraul. Tot ce pot să spun este că devine din ce în ce mai ușor. Mișcările le faci mai eficient, plămânii se acomodează cu ritmul de respirație, te relaxezi ș.a.m.d. Ca la orice sport, e foarte greu la început. Apoi devine o plăcere.
    Succes! Îți țin pumnii!

    1. @Adrian, așa e. A devenit mai ușor și a început să-mi placă mai mult când am început să mă prind care e treaba. Oricum, mai e f mult până departe.

  2. Buna, faci ore private sau la grupa? pe site-ul Dinamo pare sa fie mai ieftin de 450 leiu -sedinte.
    Si mergi la 6.45 dimineata, corect?
    Merci

    1. @Adriana, fac ore la grupa, dar fiecare din grupa are alt nivel, unii invata si altii se perfectioneaza, asa ca lucreaza diferit.

      Daca faci cu instructorii de la Dinamo e mai ieftin, cam la jumatate. Dar n-am facut cu ei si nu stiu sa-ti spun daca e comparabil. In mod normal, programul de agrement la Dinamo e doar seara. Dimineata, cum merg elevii lui Alex si Nicu, e doar pentru cursuri. Instructorii de la Dinamo sigur nu fac in aceleasi zile si aceleasi ore in care mergem noi, pentru ca ne suprapunem doar cu niste grupe de copii care invata polo. Cel mai bine ar fi sa suni la Dinamo si sa vezi ce program au si instructorii lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *