Nu credeam că o să mă prindă mijlocul lui decembrie circulând cu bicicleta. Aproape doar cu bicicleta. Am o cartelă de metrou începută pe 20 noiembrie, care mai are încă 3 din cele 10 călătorii.
E drept, majoritatea drumurilor sunt pe distanță scurtă, dar când văd cât de aglomerată e Calea Victoriei în fiecare dimineață și cât de liberă e pista, îmi amintesc că rostul vieții nu e să fie petrecută în trafic.
Cred că vremea încă bună și traficul din ce în ce mai aglomerat mă țin pe bicicletă iarna asta, deși anii trecuți, pe la jumătatea lui noiembrie o băgam la subsol.
Motivația
Atât timp cât încă nu e zăpadă pe șosele, în orice formă de agregare ar fi ea, e foarte safe și practic să-ți faci drumurile pe două roți.
Ca să pedalezi iarna, dacă de obicei nu o faci, ai nevoie în primul rând de o motivație. Traficul e una uriașă.
Poți începe cu drumuri scurte în zilele aglomerate, în care chiar nu-ți permiți să pierzi timpul pe drum. Poate e prea departe biroul ca să mergi pe bicicletă până acolo, dar până la non-stop sau până la berea cu prietenii sigur poți ajunge.
Iar în weekenduri, când chiar nu te grăbești, ai și mai mult timp să te bucuri de plimbarea în sine.
Echipamentul
Nu trebuie să te îmbraci foarte complicat. Stratificarea funcționează întotdeauna, dar ca să nu îngheți când bate vântul sau prinzi viteză, ai nevoie de fes, mănuși și fular. Ideal ar fi să îl poți trage peste gură și nas.
Regula e că niciun centimetru de piele nu trebuie să rămână descoperit. Așa că, în loc de șosete scurte, ia-ți unele mai lungi și mai groase. Dacă îți îngheață gleznele ai să te răzbuni pe biclă și ai s-o trimiți direct la boxă.
Tot la capitolul echipament, e bine ca geaca să te protejeze cât de cât de vânt. Dacă nu ai un windstopper, mergi direct cu haina groasă de iarnă.
Recunosc că am prins câteva rafale de vânt după care am zis că nu mai scot bicla din curte până în mai. Însă trafic, lipsă locuri de parcare, șoferi nebuni, you get the picture.
Cât despre cum îți cari cele 20 de rujuri indispensabile, depinde de tine. Ia-ți poșeta dacă vrei să fii chic sau un rucsac dacă preferi ceva mai practic. Dacă îmi iau rucsac, eu ajung să fac toate drumurile dintr-o zi pe bicicletă, pentru că pun în el și laptopul, și cumpărăturile, și echipamentul de sport, și ar încăpea și cele 20 de rujuri.
Iar dacă coafura nu rezistă, urmați exemplul danezelor, suedezelor și olandezelor. De ce credeți că își țin părul mereu prins în coc? Am aflat pe pielea mea cât de puternic e vântul în Copenhaga după ce m-au prins niște rafale pe un pod și am ajuns la hotel fără un cercel și cu un nasture lipsă la palton. That bad. Dacă danezii pot pedala în condițiile alea, noi ar trebui să ne simțim privilegiați cu vremea de acum.
Siguranța
Frigul nu vine cu reguli speciale de siguranță. Însă din ce am observat în ultimele zile, pe măsură ce traficul s-a aglomerat, șoferii sunt mai imprudenți. Graba asta de a ajunge acasă, după cadouri, de a rezolva pe ultima sută de metri ce n-au rezolvat un an probabil îi ține în priză.
Pe Calea Dorobanți nimeresc în orice moment al zilei cel puțin 3-4 mașini parcate pe banda I, pe fiecare sens, plus unele parcate exact pe trecerile de pietoni. Unde mai pui că tot cartierul e șantier.
Ca să fii în siguranță, regula numărul 1 e să fii văzut. Nu zic să-ți decorezi bicicleta cu instalație de brad, dar ține cont că avem mai puține ore de lumină pe zi și becurile față+spate sunt chiar obligatorii. Cu cât mai puternice, cu atât mai bine.
A doua regulă nr. 1 e să oferi și tu aceeași atenție pe care o pretinzi de la șoferi. Frâna e cel mai bun prieten al meu din clipa în care încep să suspectez că domnul aflat în dreapta mea, pe banda de mers înainte, ca și mine, urmează să facă stânga și să-mi taie calea.
Prin urmare, dacă n-ai elicopter, bicicleta te poate salva zilele astea de trafic. E ceva mai frig, dar parcă e mai plăcut să te încălzești de la pedalat decât să stai în parfum de naftalină prin autobuze și metrouri.
Be safe!
🙂
Regula nr.1 și a doua regulă nr.1
@pi, pentru ca nu m-am hotarat care e mai importanta 🙂
Din păcate nu e “safe” dar este “practic”. Eu nu pun bicicleta în cui nici macar la minus 20 de grade. Dacă este uscat pe jos eu circul!
Pe langa toate motivele enumerate mai sus, evident ca si acesta incluzandu-l pe cel cu zapada, e si destul de cald incat sa mergi cu bicicleta. Nu simti nevoia sa iei un mijloc de transport in comun in care temperatura e cat de cat mai ridicata, sau sa mergi cu masina proprie. Eu inca o mai tin pentru mici plimbari prin oras, pentru ca oricum nu prea simt nevoia s-o iau cand vreau sa ma deplasez undeva.