Trei decizii bune luate în 2015

Știu că a trecut de mult perioada bilanțurilor, însă abia acum am reușit să respir și să mă uit la ce a fost bun și ce a fost mai puțin bun în 2015. S-au întâmplat o grămadă de schimbări, genul de lucruri care m-au convins din nou că ideea de control e o iluzie totală. Dar pentru că tot ce ni se întâmplă – bun sau rău – e din vina deciziilor noastre, vreau să vă povestesc despre trei hotărâri pe care mă bucur că le-am luat anul trecut.
În ordine cronologică, au fost:

Aparatul dentar

Pe care îl amânam de doi ani când am realizat că, dacă mi l-aș fi pus când mi-a fost recomandat, l-aș fi dat jos deja. A trecut un an de când îl port și ultimele pronosticuri ale doamnei doctor ortodont de la Dent Estet îmi mai dau vreo două luni și jumătate. L-am simțit după câteva săptămâni ca pe ceva ce face parte din mine, dar asta nu înseamnă că nu am să mă bucur când ne vom despărți și voi zâmbi cu dinții “goi”.

A fost o decizie bună pentru că e doar un pas dintr-un tratament mai complex. Cel mai lung pas, care îmi întârzia și a doua etapă a tratamentului. Am mai povestit că sunt printre cazurile care nu poartă aparat ca să-și îndrepte dinții, pentru că genele m-au ajutat cu alinierea, ci pentru a deplasa dinții și a face loc implantului. Practic, ce e mai greu abia urmează, dar ce-a fost mai lung e pe final și mă bucur că m-am mobilizat la începutul lui 2015 să fac pasul ăsta. A fost floare la ureche față de ce credeam că va fi.

Alergare mai cu cap
Anii trecuți făceam ceea ce mulți numesc kilometri goi. Fără cronometru, fără prea multe variații, fără diferite tipuri de antrenamente. Nu le-aș zice chiar așa, pentru că alergările alea, chiar și cele de la 6 dimineața, când picam de somn, au contribuit la câteva lucruri importante – deconectare, energizare, relaxare, oxigenare, fun etc.
Dar în 2015 am decis să fiu mai deschisă. Să particip și la alergări montane, nu doar pe asfalt, să mă înscriu și la curse care păreau imposibile, să mă antrenez diferit, să lucrez la disciplina de a asculta sfaturile unui antrenor experimentat, să fiu mai atentă la recuperare și nu numai.
Asta mi-a adus o mulțime de experiențe incredibile, m-a ajutat să cunosc oameni mișto și locuri în care nu știu dacă aș fi ajuns altfel prea curând.

Curs de nutriție
E ceva despre care n-am vorbit aici, știu doar câteva persoane despre asta. Pentru că lucrez pe cont propriu și nu am o companie care să-mi bugeteze traininguri anuale, în 2015 mi-am alocat singură un fond de training. Sunt multe lucruri pe care le putem învăța gratuit, dar am ținut morțiș să investesc într-un curs plătit pe o temă pe care vreau să o aprofundez.

Așadar, în vară m-am hotărât să mă înscriu la cursul de nutriționist de la Fitness Scandinavia. Motivele au fost mai multe. În primul rând, mi se pare un domeniu atât de controversat, cu atât de multe opinii contradictorii, încât am simțit nevoia să mă apuc singură să sap și să văd cine are dreptate și cine nu. Apoi, mi s-a părut o idee bună și în contextul efortului fizic pe care îl fac – sunt curioasă ce pot îmbunătăți la capitolul ăsta în raport cu antrenamentele pe care le am. Un alt motiv a fost să aflu cam ce nivel de informații are cineva care termină un astfel de curs și apoi îmi întinde o carte de vizită pe care scrie “nutriționist”.

Inițial nici prin gând nu mi-a trecut că aș putea aplica ce învăț altfel decât în folosul propriu, dar după primele cursuri la care am fost, am început să mă mai răzgândesc.

Dar până atunci mai e.

Cert e că am căpătat ceva mai mult curaj vizavi de deciziile mai importante, iar în 2016 s-ar putea să îl exersez mai mult.

Sigur, n-a fost doar lapte și miere, am avut și idei proaste, una dintre ele fiind pe plan profesional. But win some and learn some.