Se spune că un adult ia, în medie, 35.000 de decizii pe zi. Nu știu cât de exactă este estimarea, dar dacă stai să te gândești, sigur îți dai seama că până și automatismele au în spate niște microdecizii. Cum ar fi să privești aceste zeci de mii de decizii ca pe tot atâtea șanse de a alege ceva cu adevărat bun?
Să zâmbești, în loc să te încrunți, să-ți aduci un bidon cu apă pe birou ca să-ți amintești să bei mai multă, să alegi să nu lași să te afecteze ceva ce nu poți influența, să-ți provoci prietenii la un volei în loc de un film, să te înscrii la cursul ăla de portugheză la care te tot gândeai – sunt tot atâtea mii de alegeri bune pe care le poți face. Nu e nevoie decât de acțiune.
Cred cu tărie că alegerile și efectele lor sunt ca în butterfly effect: una o atrage pe alta. Mersul pe bicicletă până la serviciu și un prânz light s-ar putea să te învioreze și să fii fresh toată ziua, ba chiar să ai și energie pentru o alergare sau o plimbare după birou. Ca să nu mai vorbim de efectul molipsitor. Pariu că, în scurt timp, și colegii tăi vor începe să pedaleze spre job sau măcar să coboare din autobuz cu o stație mai devreme?
Sunt schimbări care se petrec cel mai bine în stil cold turkey – de azi nu mai fumez și punct. Fără jumătăți de țigări. Dar pentru obiective ceva mai complexe, metoda shot-urilor mici de curaj e cea care te ajută să le faci loc în viața ta. E mai simplu să jonglezi cu ele în ritmul tău, fără presiune, pe măsură ce le înlocuiești și îți acorzi răbdare să te acomodezi cu noile tale obiceiuri sănătoase.
Provocarea mea – mai puțină cafea
De ceva vreme, eu mă gândesc să renunț la cafea. Mai exact, să o răresc. Până acum 3 ani și jumătate băusem vreo 3-4 cafele în toată viața mea. Fast forward până în ziua de azi, când parcă nu încep ziua bine dacă nu e și o ceașcă de cafea în peisaj.
Și nu vreau să renunț la ea pentru că o ceașcă ar fi nocivă. Astea sunt aiureli care pier în fața unui espresso italienesc negru. Încep, însă, să simt că nu își mai face efectul ca la început și aș vrea să o păstrez ca soluție energizantă pentru momentele extreme, cum ar fi înaintea competițiilor. Atunci chiar aș vrea să simt fiecare miligram de cofeină în vene. În rest, am suficiente alte opțiuni energizante la dispoziție, pline de vitamine și de viață.
Așadar, asta e provocarea mea pentru mine însămi: fără cafea în afara competițiilor, cât de mult timp pot. Ca să-mi fie mai ușor, am să aleg metoda de a înlocui un obicei nedorit cu unul sănătos, adică în loc de ceașca de cafea să beau un shot verde din iarbă de grâu, spanac, țelină și spirulină (aka Neatza Vegi Power Shot de la SLooP).
Are suficientă energie încât să mă bage în priză de dimineață. Și pentru că recunosc că, încet-încet, simțeam că devin o cafegioaică și de după-amiază, în caz de urgență am să apelez la Toniq Vegi Power Shot, cu spanac, castravete și kale.
Nu o să fie ușor, îmi place mult cafeaua, dar ca să-i simt efectul la maximum când am nevoie de el, am să o păstrez doar pentru ocazii speciale.
Pentru tine, provocarea e să-ți aloci timp de gândire la câteva lucruri mai naturale, mai sănătoase pentru trup și suflet, mai luminoase. Din cele 35.000 sigur vei reuși să întorci câteva decizii spre bine. Și nu de mâine, de luni sau de pe 1 ale lunii. De acum, chit că-i vineri!
Pentru început, poți adopta sucurile din legume sau combinații de legume cu fructe în meniul zilnic. Shot-urile VEGI de la SLooP facilitează aportul de nutrienți din legume și sunt adevărate powershot-uri de vitamine.
Ai trei opțiuni și le găsești în cel mai apropiat Mega Image – Neatza, Toniq și Curaj, toate cu #bunatati100rautati0.
Deci, ce zici? Ce poți face acum ca să #JoinTheVEGIWay?